Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soluţii pentru transportul din Voluntari

Transportul în comun este o problemă majoră a locuitorilor din Voluntari şi nemulţumirile lor sunt îndreptăţite. Acesta nu ţine cont de nevoile noastre, s-a făcut la întâmplare  şi fără a da dovadă de viziune, având în vedere perspectivele de dezvoltare ale oraşului Voluntari.

După ce am discutat cu specialişti în transport şi fonduri europene, propun o soluţie integrată pentru dezvoltarea transportului public în Voluntari. Să începem cu lucrurile care pot fi rezolvate chiar în primele luni de la alegerile locale din iunie, dacă voi câştiga cursa electorală pentru Primăria Voluntari.

În primul rând, intenţia mea este aceea de a introduce- pe lângă rutele deja existente- noi rute de transport RATB care să aibă legături cu metroul.  Mai mult, aceste rute de transport vor avea integrare tarifară, astfel încât să nu fiţi obligaţi să plătiţi, de exemplu, două bilete, ci unul singur. Acest lucru se poate realiza printr-un parteneriat al Primăriei Voluntari cu Primăria Capitalei, care trebuia pus în aplicare de la bun început. Nu inventăm apa caldă, poate mulţi dintre dvs. o să fiţi surprinşi să aflaţi că 8 localităţi din judeţul Ilfov deja au contract cu RATB în baza unor Hotărâri de Consiliu Local, respectiv a unor Hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Unele dintre rutele pe care doresc să le introduc sunt deja trecute în Planul de mobilitate urbană 2016-2030 pe regiunea Bucureşti-Ilfov şi mă voi asigura că acestea vor fi şi implementate. Mai exact, este vorba despre: R9(Bucur Obor-Merii Petchi, cu staţie în Voluntari-Ardealului), R10(Bucur Obor-Moara Vlăsiei, cu staţie în Voluntari-Ardealului), R11(Bucur Obor-Gagu, cu staţie în Voluntari-Gheorghe Dincă, Primărie şi Metro), R12(Bucur Obor-Măineasa, cu staţie în Voluntari-Gheorghe Dincă, Primărie şi Metro), R13(Bucur Obor-Şindriliţa, cu staţie în Voluntari-Gheorghe Dincă, Primărie şi Metro), R15(Bucur Obor-Micşuneşti, cu staţie în Voluntari-Ardealului), R16(Bucur Obor-Voluntari, cu staţii în Voluntari-McDonalds, Toma Caragiu, Emil Gârleanu,Azur, Popasului, Nicolae Banu, Tuberozelor, Mircea Marinescu, George Enescu, Arieş, Drumul Becheanului, Biserica Voluntari, Gheorge Dincă, Primărie, Ana Ipătescu, Pompiliu Ştefu), R17(Bucur Obor-Cozieni, cu staţie în Voluntari-Gheorghe Dincă, Primărie şi Metro), R48(Pipera-Spital SRI, cu staţii în Pipera, Şoseaua Petricani, Voluntari-McDonalds, Pipera-Drumul Bisericii, Pipera-Drumul Potcoavei, Vârtejului, Erou Iancu Nicolae, Vasile Alecsandri, Iancu de Hunedoara 1, Liziera Residences, Şcoala Americană),R50(Pipera-Pipera, cu staţii Şoseaua Petricani, Voluntari-McDonalds, Pipera-Drumul Bisericii, Pipera-Drumul Potcoavei, Vârtejului, Erou Iancu Nicolae, Iancu de Hunedoara 2, Lidl, Liceul Mark Twain, Dimitrie Cantemir, Grădina Zoologică).

Tramvaiul rapid reprezintă o soluţie de transport public des utilizată la nivelul statelor occidentale, avantajul principal fiind cel al vitezei, dar şi al capacităţii mai mari de transport a cetăţenilor.

Planul de mobilitate urbană durabilă 2016-2030 Regiunea Bucureşti Ilfov conţine proiectul liniei 7 de tramvai rapid pe traseul: Bragadiru – Alexandria – Piaţa Unirii – Pasaj Colentina – Voluntari. Traseul este proiectat de-a lungul infrastructurii de tramvai existente, cu extensii suplimentare.

Aşa cum am explicat şi mai sus nu ar trebui tot construit de la zero, pentru că traseul ar presupune modernizarea liniei existente până la Piaţa Unirii. De asemenea, pentru a lega oraşul Voluntari la acest proiect, ar fi necesară construcţia unui segment nou, de 4 km, peste Pasajul Colentina spre Voluntari.

De asemenea, cred că trebuie să privim în perspectivă şi să depunem eforturi pentru ca locuitorii din Voluntari să aibă acces şi la metrou. Planul de Mobilitate Urbană 2016-2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov prevede extinderea Magistralei 2 de metrou Berceni-Pipera din staţia Pipera în oraşul Voluntari. Pentru demararea acestui proiect este necesară lansarea licitatiei pentru elaborarea Studiului de Prefezabilitate şi Fezabilitate. Întregul proiect are o valoare de 200 de milioane de Euro şi va avea o lungime de 1,6 km. o să îmi spuneţi că acest obiectiv nu este fezabil dar eu cred că în parteneriat cu ministerul Transporturilor şi Metrorex îl putem pune în aplicare! Nu promit că în 4 ani e gata, dar putem să demarăm construcţia. Am discutat cu specialişti în transporturi şi soluţia pentru a aduce metroul în Voluntari vine dintr-un mix de soluţii de finanţare, inclusiv din accesarea de fonduri europene şi din contractarea unui credit de la Banca Europeană de Investiţii.

O componentă importantă o reprezintă şi dezvoltarea inteligentă a infrastructurii rutiere, dar voi relata pe larg acest aspect în perioada imediat următoare.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.