Clubul englez Chelsea va plăti cazarea membrilor Serviciului Sanitar Naţional în Londra18-03-202090Sport
VEŞTI din lumea fotbalului italian - Serie A ar putea fi reluată pe 3 mai, spune ministrul italian al Sportului18-03-202031Sport
Jucătorii naţionalei Germaniei au decis să facă o donaţie de 2,5 milioane de euro pentru lupta împotriva coronavirusului18-03-202046Sport
15 angajaţi ai clubului spaniol de fotbal Alaves au fost depistaţi pozitiv la noul coronavirus18-03-202042Sport
Internaţionalul francez Blaise Matuidi, după ce a fost testat pozitiv la coronavirus: Sunt optimist, am moralul bun, împreună vom trece peste asta18-03-202092Sport
Extrema Zeljka Nikolici de la SCM Craiova, al treilea transfer al campioanei la handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea18-03-202093Sport
Zlatan Ibrahimovic, mesaj emoţionant: 'În aceste vremuri, noi suntem cei care îi aplaudăm pe doctori'18-03-2020104Sport
Americanii critică decizia francezilor de a muta turneul de la Roland Garros în septembrie18-03-2020135Sport
Montpellier Hérault SC se închide pentru 15 zile, iar jucătorii vor fi în şomaj parţial18-03-202082Sport
Atacantul lui Liverpool, Sadio Mane, a donat 41.000 de lire sterline spitalelor din Senegal, pentru combaterea coronavirusului18-03-202091Sport
VIDEO Lewis Hamilton, mesaj de încurajare pentru fanii săi. Cum s-a filmat campionul F118-03-2020103Sport
Președintele UEFA infirmă că vor deveni campioane echipele lider din ligile europene18-03-202077Sport
Interviu ȘOCANT cu Mike Tyson: 'Pentru a trăi e nevoie de mult curaj. Abia aştept să mor'18-03-2020353Sport
DOLIU în lumea sportului: a murit celebrul boxer și antrenor Mayweather 18-03-202013.646Știrile Zilei
Islandezii sunt plini de optimism înaintea meciului de baraj cu România: 'Vom juca bine şi ne vom califica la EURO'18-03-2020160Sport
Fostul jucător de la Chelsea, John Obi Mikel, şi-a reziliat contractul cu Trabzonspor, de teama coronavirusului18-03-202090Sport
Fostul preşedinte al clubului Real Madrid, la terapie intensivă după diagnosticarea cu coronavirus18-03-2020205Sport
BREAKING NEWSPatru jucători ai echipei americane de baschet Brooklyn Nets au fost testaţi pozitiv cu Sars-CoV-2, a anunţat gruparea din NBA17-03-2020294Sport
Organizatorii turneului de la Wimbledon nu au deocamdată în plan să anuleze sau să amâne competiţia17-03-202074Sport
Bianca Andreescu, locul 6 WTA, donează o rachetă semnată, pentru strângerea de fonduri în lupta împotriva coronavirusului17-03-2020188Sport
Aleksander Ceferin, după amânarea turneului final al CE: 'UEFA a suportat cel mai mare sacrificiu. Reprogramarea Euro-2020 are un mare preţ'17-03-202068Sport
16:51Știrile ZileiAvocatul Toni Neacșu, reacție la dezvăluirile stiripesurse.ro: „Incompatibilitate crasă la CCR”
16:45SportPreședintele lui Sao Paulo FC, demis după deschiderea unei anchete pentru deturnare de fonduri
16:40Știrile ZileiNicușor Dan a semnat: Oficial, statul pornește camerele; se dă unde verde filmărilor de către polițiști
16:30EnglishAbsorbing EUR 10 billion from PNRR is Romania's top investment priority, PM Bolojan says in Botosani
16:20Știrile ZileiVIDEO Se construiește un mega tunel, care va lega Europa de Africa: Peste 27 de kilometri vor fi sub apă
16:10Știrile ZileiEx-ministru al Justiței, verdict fără echivoc în scandalul cu Marinescu: 'Dacă e plagiat, cineva trebuie să-l dea afară'
16:02SportSchi alpin: Elvețianul Marco Odermatt obține a patra victorie consecutivă pe celebra pârtie Lauberhorn
16:00Știrile ZileiAyatollahul Iranului iese la atac și îl acuză pe Donald Trump că el i-a ucis pe protestatarii din Iran: Nu-i vom cruța pe criminalii naționali și internaționali
15:58SocialCopil de cinci ani, salvat din apă în parcul Romanescu din Craiova, după intervenţia pompierilor
16 ianȘtirile ZileiȘefa POT distruge programul SAFE pentru România: Ne facem datorii de 38 de miliarde de euro
16 ianȘtirile ZileiCum a ajuns Laurențiu Beșu magistrat fără cei 5 ani ceruți de lege. Cazul care deschide o posibilă pistă penală
08:20Știrile ZileiVIDEO Rusia a ajuns să aibă o tehnologie la care Europa doar visează: În Moscova metroul merge singur și pe străzi e plin de roboți
16 ianȘtirile ZileiBubuie un scandal uriaș între doi membri NATO, la doi pași de România. Apele teritoriale, mărul discordiei
16 ianȘtirile ZileiPresa din Ungaria anunță că un lanț maghiar de fast-food va domina România: Surprinzător!