Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stimularea creșterii economice doar prin salarii, NU prin productivitate, educație, inventică și investiții este sortită îndatorării și eșecului bunăstării

Stimularea creșterii economice prin salarii și consum din import, NU prin productivitate, educație, inventică, investiții și export cu valoare adăugată mare, este sortită îndatorării și eșecului bunăstării. Factura o vom plăti mai scump decât beneficiul salarial aparent obținut acum, în condițiile în care:
- România este una dintre puținele state europene care au redus alocările bugetare pentru cercetare, dezvoltare și inovare în ultimii ani, cifrele publice prăbușindu-se la 0,3% din PIB, iar cele private la 0,1% dn PIB. Statisticile Comisiei Europene ne arată că suntem o "economie inovatoare modestă" și ne semnalează degradarea capacității inovative cu 14% din anul 2010 până în prezent (detalii aici: http://ec.europa.eu/docsroom/documents/23936?locale=ro).
- Investițiile străine directe au scăzut cu 19% anul acesta, iar investițiile publice românești tot cu 19% în primele 9 luni ale acestui an.
- România a retrogradat 9 poziţii în ceea ce priveşte uşurinţa de a derula afaceri, conform ultimului raport global „Doing Business” 2018.
- Deficitele comerciale și datoriile cresc, banul se depreciază și prețurile fac salturi mortale. Plătim deja costurile măsurilor anunțate chiar înaintea operării majorărilor salariale sau reducerilor de taxe promise.
Cum ne pregătim noi economia pentru viitor, pentru revoluția tehnologică 4.0? Depopulând România?! Ce șanse le oferim copiilor noștri acasă?
Nu poți avea o economie performantă cu venituri mari ale populației fără inovații și invenții tehnologice. De ce ne pleacă inventatorii în străinătate? De ce își vând rezultatele muncii premiate la nivel internațional pe trei surcele? De ce și-a mutat inventatorul român al Roboscan-ului Aeria firma în Elveția? De ce nu a reacționat nimeni la mesajul savantului român Mircea Tudor: ”Aș fi avut mândria ca acest standard de securitate să aibă originea în România. Din păcate nu am găsit niciun fel de susținere." Sunt prea multe astfel de cazuri în ultimele trei decenii.
România mai are doar 40 de mii de cercetători (INS: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/activ_cd15r.pdf) și riscăm să-i pierdem și pe aceștia.
Guvernul României a cheltuit "uluitoarea" sumă de 1 miliard de lei până la 31 oct. anul acesta pentru cercetare-dezvoltare-inovare, față de 1,7 miliarde de lei planificați inițial, rectificați negativ nu demult la 1,4 miliarde lei pentru 2017.
Mai detaliat, la Ministerul Cercetării și Inovării avem o:
- alocare bugetară inițială 2017: 1,725 miliarde lei
- alocare rectificată 2017: 1,422 miliarde lei (300 de milioane de lei tăiați de la CDI)
- cheltuiți la 31 oct. 2017: 1,098 mld lei.
Alte detalii aici: http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-cercetare/bugetul-pentru-cercetare/buget-2017-mci-platile-01-31-10-2017.pdf
Costurile brevetării invențiilor românești sunt de peste două ori mai mari decât în Germania și triple față de Polonia, relevă un studiu al INACO publicat anul acesta (INACO: https://inaco.ro/costurile-brevetarii-inventiilor-romanesti-sunt-de-peste-doua-ori-mai-mari-decat-in-germania-si-triple-fata-de-polonia/)

România are nevoie de oameni cu viziune și de o dezbatere constructivă, de soluții aplicate. Think-tank-ul INACO - Inițiativa pentru Competitivitate, în parteneriat cu Forumul Inventatorilor Români, CEC Bank, Fundația Dignitas, ASPES și Facultatea REI - Academia de Studii Economice vă invită la dezbaterea publică:
"România inventivă. România competitivă.
Topul invențiilor românești cu potențial în economia reală"
care va avea loc la Aula Magna din ASE, în data de 14 noiembrie 2017, orele 12.00 - 17.00.
Sunt invitați reprezentanții tuturor instituțiilor publice responsabile - Administrația Prezidențială, Guvern, OSIM, Parlament -, universităților, academiilor, instituțiilor private de cercetare, inventatorii români cu cele mai remarcabile brevete de invenție care au potențial în economia reală, reprezentanții patronatelor, mediului bancar, sindicatelor, societății civile și mass-mediei.
Evenimentul se dorește a fi o acțiune comună a tuturor celor prezenți pentru promovarea inventicii și cercetării românești din diferite domenii în scopul conectării acestora la economia românească actuală și la tendințele globale ale momentului. Suedia are de doi ani un minister al viitorului, EAU au de câteva săptămâni un minister al inteligentei artificiale, iar în România nu trebuie lăsat să cânte doar cucul.

 

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.