DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SUA: 'Vladimir Putin a eșuat să șteargă Ucraina de pe hartă şi să o subjuge Rusiei!' - VIDEO

realitatea.net
vladimir putin nervos

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat -duminică - că preşedintele rus Vladimir Putin a eşuat în ceea ce priveşte obiectivul său strategic în Ucraina, în pofida progreselor recente ale armatei ruse în Donbas, estul ţării, potrivit EFE, informează Agerpres.

"Să nu confundăm tactica cu strategia. Putin a eşuat deja în obiectivul său strategic, care a fost să pună capăt suveranităţii şi independenţei Ucrainei, să o şteargă de pe hartă şi să o subjuge Rusiei", a declarat secretarul de stat într-un interviu pentru CNN.

Aici, Putin a eşuat deja, pentru că o Ucraină suverană şi independentă va exista mai mult decât Putin, iar NATO a devenit mai puternică.

Şeful diplomaţiei americane a recunoscut, însă, că din punct de vedere tactic, forţele ucrainene se retrag în faţa avansului Rusiei în estul ţării, dar a reiterat că "cu adevărat important" este eşecul strategiei lui Putin.

Miliţiile autoproclamatei Republici populare Lugansk au anunţat sâmbătă că, împreună cu trupele ruse, au intrat în Lisiceansk, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în această regiune din estul Ucrainei, unde deja au loc lupte în interiorul oraşului.

"Miliţia populară şi forţele aliate ale Federaţiei Ruse au intrat în oraşul Lisiceansk. Luptele se dau deja în zona urbană", a declarat pentru TASS Andrei Marociko, locotenent-colonel în cadrul miliţiei din Lugansk.

Lisiceansk este situat în nord-vestul regiunii Lugansk, separat doar de râul Severodoneţ de oraşul său geamăn Severodoneţk, scena unor lupte aprige în ultimele săptămâni şi de unde trupele ucrainene s-au retras vineri.

Căderea Severodoneţkului şi eventuala capturare a Lisiceanskului vor permite Kremlinului să pretindă că a ocupat întreaga regiune Lugansk şi, astfel, şi-a îndeplinit o parte din obiectivul declarat de a "elibera" întregul Donbas, din componenţa căruia face parte şi regiunea Doneţk vecină, notează EFE.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.