Tabloul situației CREATE de decizii ale CCR pentru JUDECĂTORII ROMÂNI, în motivarea CJUE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat o decizie prin care judecătorii români nu trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale, inclusiv cele referitoare la formarea completurilor de 5 judecători, dacă acestea duc la prescrierea unor fapte de corupție.

CONSULTAȚI AICI MINUTA DECIZIEI CJUE

Astfel, pe parcursul a 52 de pagini, CJUE motivează pe larg modalitatea în care a ajuns să pună un „instrument„ valoros în mâna judecătorilor români, respectiv posibilitatea de a nu îndeplini întocmai decizii ale CCR.

STIRIPESURSE va prezenta în detaliu aspecte esențiale din actul judecătorilor europeni între care și motivele efective pentru care aceștia au decis astfel.

Cu toate acestea posibilitatea acordată magistraților este una limitată riguros iar ea poate fi uzată doar dacă sunt îndeplinite cumulativ două cerințe: cauza judecată vizează acte nelegale împotriva Uniunii Europene combinat cu apropierea termenului de  prescripție a respectivei cauze. Doar în acest context judecătorii români vor putea să nu aplice rigorile unei decizii a CCR.

Pentru a stabili astfel CJUE enumeră detaliat întrebările și arată îngrijorările magistraților români care au ales corespondența cu instanța europeană pentru a dezlega situațiile nefaste create de deciziile CCR.

Citește și: Hackerul luat în COLIMATOR de DIICOT ar DEȚINE ZECI DE BITCOIN urmare faptelor sale...

„De la Ana la Caiafa„...

„54 Litigiile principale se înscriu în contextul unei reforme de anvergură în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției din România. Această reformă face obiectul unei monitorizări la nivelul Uniunii din anul 2007, în temeiul mecanismului de cooperare și de verificare instituit prin Decizia 2006/928 cu ocazia aderării României la Uniunea Europeană (denumit în continuare „MCV”).

55 Aceste litigii privesc proceduri penale în cadrul cărora instanțele de trimitere ridică problema dacă, în temeiul dreptului Uniunii, pot lăsa neaplicate anumite decizii pronunțate de Curtea Constituțională între anii 2016 și 2019, și anume Decizia nr. 51/2016 din 16 februarie 2016 (cauza C-379/19), Decizia nr. 302/2017 din 4 mai 2017 (cauza C-379/19), Decizia nr. 685/2018 din 7 noiembrie 2018 (cauzele C-357/19, C-547/19 și C-840/19), Decizia nr. 26/2019 din 16 ianuarie 2019 (cauza C-379/19), precum și Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 (cauzele C-811/19 și C-840/19).

56 Instanțele de trimitere arată că, în temeiul dreptului național, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și că nerespectarea lor de către magistrați constituie, în temeiul articolului 99 litera ș) din Legea nr. 303/2004, o abatere disciplinară. Or, astfel cum ar reieși din Constituția României, Curtea Constituțională nu ar face parte din sistemul judiciar român și ar prezenta caracterul unui organ politico-jurisdicțional. în plus, prin pronunțarea deciziilor în discuție în litigiile principale, Curtea Constituțională ar fî depășit competențele pe care i le atribuie Constituția României și ar fi interferat în cele ale instanțelor de drept comun și ar fi adus atingere independenței acestora. Pe de alta parte, Deciziile nr. 685/2018 și nr. 417/2019 ar implica un risc sistemic de impunitate în materie de luptă împotriva corupției.

Citește și: `Băiat deștept` din Energie RUPE TĂCEREA după 10 ani - `O vedeam pe doamna Udrea..

57 în acest context, instanțele de trimitere se referă, printre altele, la rapoartele Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare din 27 ianuarie 2016 [COM(2016) 41 final], din 13 noiembrie 2018 [COM(2018) 851 final, denumit în continuare „Raportul MCV din noiembrie 2018”] și din 22 octombrie 2019 [COM(2019) 499 final].

58 în sfârșit, instanțele menționate fac de asemenea referire la Decizia nr. 104/2018 a Curții Constituționale, din care ar reieși că dreptul Uniunii nu prevalează asupra ordinii constituționale române și că Decizia 2006/928 nu poate constitui o normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate prin prisma articolului 148 din Constituția României”, se arat în motivarea CJUE.

Dosarele

„Cauza C-357/19

59 Prin sentința din 28 martie 2017 pronunțată de un complet de trei judecători din cadrul Secției penale, înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat, printre alții, pe PM, ministru la data faptelor reproșate, RO, TQ și SP pentru săvârșirea, între anii 2010 și 2012, a unor infracțiuni de corupție și de abuz în serviciu în legătură cu gestionarea unor fonduri europene, precum și de evaziune fiscală privind TVA. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de către persoanele interesate, precum și de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție (România) (denumită în continuare „DNA”) au fost respinse printr-o decizie din 5 iunie 2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de un complet de 5 judecători. Acest complet de 5 judecători era compus din președintele Secției penale și din alți patru judecători desemnați prin tragere la sorți, potrivit practicii înaltei Curți de Casație și Justiție în perioada în cauză, întemeiată pe Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a aceleiași instanțe. Decizia din 5 iunie 2018 a rămas definitivă.

60 Prin Decizia nr. 685/2018, pronunțată la 7 noiembrie 2018, Curtea Constituțională, sesizată de prim-ministru în temeiul articolului 146 litera e) din Constituția României, a constatat, mai întâi, existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și înalta Curte de Casație și Justiție, generat de hotărârile Colegiului de conducere al acesteia, constând, conform practicii menționate, în desemnarea prin tragere la sorți doar a 4 dintre cei 5 membri ai completurilor de 5 judecători care se pronunțau în apel, iar nu a tuturor membrilor acestora, contrar articolului 32 din Legea nr. 304/2004 modificată. în continuare, Curtea Constituțională a considerat că judecarea unei cauze în apel de un complet astfel nelegal compus se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei pronunțate și, în sfârșit, Curtea Constituțională a indicat că, în conformitate cu articolul 147 alineatul (4) din Constituția României, această decizie se aplică de la data publicării sale în cauzele aflate în curs de judecată, în cele finalizate, în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor extraordinare de atac corespunzătoare, precum și situațiilor viitoare.

61 După publicarea Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale, PM, RO, TQ și SP, precum și DNA au introdus, în temeiul articolului 426 alineatul (1) din Codul de procedură penală, căi extraordinare de atac în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând desființarea deciziei din 5 iunie 2018 și rejudecarea apelurilor. în susținerea căilor de atac formulate, aceștia au arătat că Decizia nr. 685/2018 este obligatorie și produce efecte asupra deciziei din 5 iunie 2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece completul de 5 judecători care a judecat apelurile respective nu a fost compus potrivit legii în interpretarea dată de Curtea Constituțională. Instanța de trimitere a considerat admisibile aceste căi extraordinare de atac, printre altele pentru motivul că au fost formulate în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea acestei decizii, și a dispus suspendarea executării pedepselor privative de libertate până la soluționarea căilor de atac menționate.

Citește și: PEDEAPSĂ DURĂ cerută de procurorii DNA în cazul ex-secretarului de stat Mihnea Costoiu

62 Această instanță ridică în special problema dacă articolul 19 alineatul (1) TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, precum și articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul 2 alineatul (1) din Convenția PIF se opun aplicării Deciziei nr. 685/2018 în cauza principală, care ar avea drept consecință desființarea hotărârilor judecătorești rămase definitive anterior adoptării acestei decizii și reluarea judecății în apel în cauze de fraudă gravă și de corupție gravă.

63 Conform jurisprudenței Curții, ar reveni instanțelor naționale sarcina de a da efect deplin, cu respectarea necesară a drepturilor fundamentale garantate de cartă și a principiilor generale de drept, obligațiilor care decurg din articolul 325 alineatul (1) TFUE și de a lăsa neaplicate dispozițiile de drept intern care se opun aplicării unor sancțiuni efective și disuasive în materie de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Având în vedere această jurisprudență, s-ar ridica problema dacă obligația ce incumbă statelor membre în temeiul articolului 325 alineatul (1) TFUE, precum și al articolului 1 alineatul (1) literele (a) și (b) și al articolului 2 alineatul (1) din Convenția PIF vizează și executarea sancțiunilor penale deja aplicate. S-ar ridica de asemenea problema dacă sintagma „și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii” din cuprinsul articolului 325 alineatul (1) TFUE include nu numai faptele de corupție propriu-zise, ci și tentativa de fraudă comisă în contextul unui contract de achiziții publice atribuit în mod fraudulos, care trebuia să fie finanțat din fonduri europene, dar care, ca urmare a refuzului de finanțare din partea autorității de gestionare a acestor fonduri, a fost integral pus în sarcina bugetului național. în acest context, în speță, ar fi existat un risc de prejudiciere a intereselor financiare ale Uniunii, deși un astfel de risc nu s-a materializat.

64 Pe de altă parte, instanța de trimitere subliniază că, în temeiul articolelor 2 și 19 TUE, orice stat membru trebuie să se asigure că instanțele judecătorești care fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerințele de independență, pentru a garanta justițiabililor o protecție jurisdicțională efectivă. Garanția independenței ar presupune, potrivit jurisprudenței Curții, ca judecătorii să își poată exercita funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supuși vreunei legături ierarhice, pentru a fi protejați de intervenții și de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței lor și să influențeze deciziile acestora.

65 în plus, având în vedere în special importanța principiului legalității, care ar impune ca legea să fie previzibilă, precisă și neretroactivă, instanța de trimitere ridică problema dacă noțiunea de „instanță constituită în prealabil prin lege” din cuprinsul articolului 47 alineatul (2) din cartă se opune interpretării date de Curtea Constituțională în ceea ce privește caracterul nelegal al compunerii completurilor sale de 5 judecători. Astfel, conform jurisprudenței Curții rezultate din Hotărârea din 26 februarie 2013, Âkerberg Fransson (C-617/10, EU:C:2013:105), și din Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B. (C-42/17, EU:C:2017:936), instanțele naționale, atunci când trebuie să decidă să lase neaplicate dispoziții de drept penal material, ar avea obligația să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate că au săvârșit o infracțiune sunt respectate, fiind totodată libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nici nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

66 în speță, instanța de trimitere este de părere că dreptul Uniunii se opune în special aplicării Deciziei nr. 685/2018, întrucât această decizie ar avea ca efect desființarea hotărârilor definitive ale înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în complet de 5 judecători și ar lipsi de caracter efectiv și disuasiv pedepsele aplicate intr-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Ea ar crea aparența de impunitate și chiar un risc sistemic de impunitate prin intervenirea prescripției, date fiind complexitatea și durata procedurilor până la pronunțarea unei hotărâri definitive ca urmare a rejudecării cauzelor în discuție. Mai mult, principiul independenței judecătorilor și principiul securității raporturilor juridice s-ar opune stabilirii unor efecte obligatorii ale Deciziei nr. 685/2018 asupra hotărârilor penale rămase definitive la data adoptării acestei decizii, în lipsa unor motive serioase care să pună la îndoială respectarea dreptului la un proces echitabil în cauzele menționate, fapt care ar fi confirmat de Raportul MCV din noiembrie 2018.

67 în sfârșit, instanța de trimitere arată că există un risc serios ca răspunsurile Curții la întrebările adresate să nu poată fi aplicate în dreptul intern, ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale menționată la punctul 58 din prezenta hotărâre.

68 în aceste condiții, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 19 alineatul (1) TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, articolul 1 alineatul (1) liter[ele] (a) și (b) și articolul 2 alineatul (1) din [Convenția PIF] și principiul securității juridice trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, [Curtea Constituțională], care să aprecieze asupra legalității compunerii unor complete de judecată, cu consecința creării premiselor necesare admiterii unor căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate într-un interval de timp?

2) Articolul 47 [al doilea paragraf] din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a caracterului lipsit de independență și imparțialitate al unui complet din care face parte un judecător având funcție de conducere și care nu a fost desemnat aleatoriu, ci în baza unei reguli transparente, cunoscute și necontestate de părți, regulă aplicabilă în toate cauzele completului respectiv, hotărârea adoptată fiind obligatorie potrivit dreptului intern?

3) Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional pronunțate într-o sesizare vizând un conflict constituțional, obligatorie în dreptul național?”

Citește și: Detaliul FIN CARE indică TEAMA ex-secretarului de stat din mega-dosarul `Baza Cutezătorii`...

Cauza C-379/19

69 La 22 august 2016, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea (România) i-a trimis în judecată la Tribunalul Bihor (România) pe KI, LJ, JH și IG, acuzați de săvârșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență, trafic de influență, dare de mită și luare de mită, precum și a unor infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență și de complicitate la dare de mită.

70 în cadrul acestei proceduri, KI și LJ au solicitat, în temeiul articolului 342 din Codul de procedură penală, excluderea din materialul probatoriu a unor procese-verbale de redare a interceptărilor realizate de Serviciul Român de Informații (denumit în continuare „SRI”). în susținerea acestei cereri, persoanele interesate au invocat Decizia nr. 51/2016 prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 142 alineatul (1) din Codul de procedură penală, în măsura în care acesta autoriza punerea în executare a unor măsuri de supraveghere, în cadrul unei proceduri penale, de către „alte organe specializate ale statului”, și în special de către SRI.

71 Prin încheierea penală din 27 ianuarie 2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a respins cererile formulate de KI și de LJ cu motivarea, printre altele, că, efectele Deciziei nr. 51/2016 producându-se doar pentru viitor, administrarea probelor era legală și a dispus începerea judecății în privința lui KI, LJ, JH și IG. Calea de atac exercitată împotriva acestei încheieri penale a fost respinsă de Curtea de Apel Oradea (România), care a reținut de asemenea că Decizia nr. 51/2016 este inaplicabilă măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în cauză, deoarece această decizie, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 14 martie 2016, produce efecte, conform articolului 147 alineatul (4) din Constituția României, numai pentru viitor.

72 în cursul judecății penale în fața instanței de trimitere, IG, KI, LJ și JH au solicitat în esență constatarea nulității absolute a proceselor-verbale de redare a interceptărilor în cazul în care SRI ar fi participat la punerea în executare a mandatelor de supraveghere. Pe lângă Decizia nr. 51/2016, persoanele interesate au invocat în această privință Deciziile nr. 302/2017 și nr. 26/2019 prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 281 alineatul (1) litera (b) din Codul de procedură penală, în măsura în care nu reglementa în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală (Decizia nr. 302/2017), și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională printre altele între Parlament și Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție generat de încheierea a două protocoale de cooperare între DNA și SRI în cursul anilor 2009 și 2016, cu încălcarea competenței constituționale a DNA, având ca efect afectarea dreptului procedural care reglementează desfășurarea actelor de urmărire penală (Decizia nr. 26/2019).

73 După verificarea efectuată de instanța de trimitere la DNA, s-a dovedit că nouă mandate de supraveghere tehnică fuseseră puse în executare cu sprijinul tehnic al SRI și două mandate, după publicarea Deciziei nr. 51/2016, fără intervenția acestui serviciu.

74 Instanța de trimitere arată că este ținută să se pronunțe cu prioritate asupra unei cereri de excludere a unor mijloace de probă și ridică în special problema dacă trebuie să aplice Deciziile nr. 51/2016, nr. 302/2017 și nr. 26/2019. Astfel, prin efectul coroborat al acestor trei decizii, ar fi suficient ca instanța să constate participarea SRI la punerea în executare a unui mandat de supraveghere pentru ca măsurile de colectare a probelor să fie lovite de nulitate absolută și pentru ca mijloacele de probă corespunzătoare să fie înlăturate.

75 Instanța de trimitere subliniază totuși că, potrivit normelor naționale încă în vigoare, admisibilitatea unei cereri de excludere a mijloacelor de probă este condiționată de introducerea acestei cereri înainte de finalizarea fazei de cameră preliminară. în plus, normele constituționale ar conferi efect doar ex nune deciziilor Curții Constituționale. Aceasta din urmă ar fi consacrat, așadar, pe cale jurisprudențială, aplicarea deciziilor sale în cauzele pendinte, impunând prin aceasta instanțelor obligația de a sancționa toate actele procedurale sau mijloacele de probă în discuție, fără să existe posibilitatea de a proceda la o apreciere de la caz la caz, chiar și atunci când aceste acte ar fi fost realizate, precum în speță, pe baza unor norme care la momentul aplicării se bucurau de prezumția de constituționalitate.

76 Or, pe de o parte, România ar fi obligată să lupte împotriva corupției, iar Comisia ar fi constatat, în Raportul MCV din noiembrie 2018, că acest stat membru trebuie să continue punerea în aplicare a Strategiei naționale anticorupție, cu respectarea termenelor stabilite de guvern în luna august 2016. Pe de altă parte, Curtea Constituțională ar trebui, potrivit articolului 146 din Constituția României, să se limiteze la verificarea conformității legilor cu Constituția României, iar nu să interpreteze și să aplice legea și să instituie norme legale cu aplicare retroactivă. în plus, preocuparea Curții Constituționale de a garanta direct, prin efectul deciziilor sale, respectarea drepturilor procesuale ale părților dintr-un proces penal apare ca fiind excesivă prin raportare la mecanismele de care dispune statul român pentru aceasta, precum Protocolul nr. 16 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, care a intrat în vigoare la 1 august 2018 (denumită în continuare „CEDO”). De asemenea, în jurisprudența sa rezultată din Hotărârea din 26 februarie 2013, Melloni (C-399/11, EU:C:2013:107), Curtea ar fi refuzat să recunoască o limitare a supremației dreptului Uniunii asupra unor drepturi constituționale mai favorabile.

77 în ceea ce privește cauza principală, instanța de trimitere consideră că aceasta are o legătură suficient de puternică cu dreptul Uniunii, în măsura în care privește exercitarea competenței sale jurisdicționale prin raportare la principiile statului de drept și independenței judecătorilor, și ridică probleme referitoare la caracterul și la efectele MCV, precum și la supremația dreptului Uniunii față de jurisprudența Curții Constituționale. Aceasta din urmă ar fi limitat competența instanțelor române, rezultată din Constituția României și din dreptul Uniunii, de înfăptuire a justiției, statuând în Decizia nr. 104/2018, menționată la punctul 58 din prezenta hotărâre, că Decizia 2006/928 nu poate constitui o normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate prin prisma articolului 148 din Constituția României.

78 Astfel, ar fi necesar ca Curtea să precizeze dacă MCV are caracter obligatoriu și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă acest caracter trebuie recunoscut nu numai măsurilor expres recomandate prin rapoartele întocmite în cadrul acestui mecanism, ci și ansamblului constatărilor realizate prin aceste rapoarte, în special celor vizând măsurile naționale contrare recomandărilor Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și ale Grupului de state împotriva corupției (GRECO). în plus, având în vedere principiile statului de drept și independenței judecătorilor, s-ar ridica problema dacă judecătorul național poate să înlăture, în exercitarea competenței sale jurisdicționale, fără a risca să facă obiectul unor sancțiuni disciplinare expres prevăzute de lege, efectele deciziilor Curții Constituționale, în ipoteza în care aceasta și-ar depăși limitele de competență.

Citește și: Procurorii cer PEDEPSE URIAȘE, în Dosarul Colectiv: Au ars oameni cât pentru un cimitir întreg!...

79 în aceste condiții, Tribunalul Bihor a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) [MCV] instituit potrivit Deciziei [2006/928] și cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui mecanism au caracter obligatoriu pentru statul român?

2) Articolul 2 [TUE] corelat și cu articolul 4 alineatul (3) [TUE] trebuie interpretat în sensul că în cadrul obligației statului membru de a respecta principiile statului de drept se înscrie și necesitatea ca România să respecte cerințele impuse prin rapoartele din cadrul [MCV], instituit potrivit [Deciziei 2006/928], inclusiv în privința abținerii intervenției unei curți constituționale, o instituție politico-jurisdicțională, de a interpreta legea și de a stabili modul concret și obligatoriu de aplicare a ei de către instanțele judecătorești, competență exclusivă atribuită autorității judecătorești, și de a institui norme legale noi, competență exclusivă atribuită autorității legislative? Dreptul Uniunii Europene impune înlăturarea efectelor unei astfel de decizii pronunțate de o curte constituțională? Dreptul Uniunii Europene se opune existenței unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia Curții Constituționale, în contextul întrebării formulate?

3) Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și de articolul 47 din [cartă], astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența [Curții] [Hotărârea din 27 februarie 2018, Associașao Sindical dos Juizes Portugueses (C-64/16, EU:C:2018:117)], se opune substituirii competențelor lor de deciziile Curții Constituționale (Deciziile [nr. 51/2016, nr. 302/2017 și nr. 26/2019]), cu consecința lipsirii de previzibilitate a procesului penal (aplicare retroactivă) și a imposibilității interpretării și aplicării legii la cauza concretă? Dreptul Uniunii Europene se opune existenței unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia Curții Constituționale, în contextul întrebării formulate?”

80 Prin scrisoarea din 27 iunie 2019, primită de Curte la 10 iulie 2019, Tribunalul Bihor a informat Curtea că, prin încheierea penală din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Oradea (România), la cererea DNA, a desființat dispoziția de suspendare a judecării cauzei și a dispus continuarea judecății cauzei pe alte aspecte decât cele vizate de cererea de decizie preliminară. întrebat de Curte, Tribunalul Bihor a precizat, prin scrisoarea din 26 iulie 2019, primită de Curte la 7 august 2019, că răspunsul acesteia la întrebările adresate este în continuare necesar. Astfel, procedura în fața sa a fost reluată, fără ca probele obținute prin mandatele de supraveghere tehnică și care fac obiectul trimiterii preliminare să poată fi administrate. în plus, Tribunalul Bihor a arătat că Inspecția Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare față de judecătorul aflat la originea trimiterii pentru nerespectarea deciziilor Curții Constituționale vizate de întrebările preliminare.

Cauza C-547/19

81 Inspecția Judiciară a inițiat o procedură disciplinară împotriva lui CY, judecător în cadrul Curții de Apel București (România), în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivul că CY ar fi săvârșit abaterea disciplinară prevăzută la articolul 99 litera o) din Legea nr. 303/2004.

82 Prin încheierea din 28 martie 2018, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în interesul lui CY formulata de Forumul Judecătorilor din România. Acesta și CY au declarat recurs împotriva respectivei încheieri la înalta Curte de Casație și Justiție.

83 Prin hotărârea din 2 aprilie 2018, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii i-a aplicat lui CY sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, prevăzută la articolul 100 litera e) din Legea nr. 303/2004. CY a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la înalta Curte de Casație și Justiție.

84 Aceste două cauze au fost atribuite în mod aleatoriu unui complet de 5 judecători al acestei instanțe, iar ulterior au fost conexate, considerându-se că există o strânsă legătură între ele. Compunerea acestui complet de judecată fusese stabilită prin tragere la sorți, efectuată la 30 octombrie 2017.

85 La 8 noiembrie 2018, în urma pronunțării Deciziei nr. 685/2018 menționate la punctul 60 din prezenta hotărâre, Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat o hotărâre privind tragerea la sorți a membrilor completurilor de 5 judecători. în luna decembrie a anului 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat două hotărâri prin care au fost emise norme care să asigure conformarea cu exigențele expuse în decizia menționată. Pentru a se conforma acestor hotărâri, înalta Curte de Casație și Justiție a procedat din nou la tragerea la sorți a unor noi completuri de judecată pentru anul 2018, incluzând dosare deja repartizate în care nu a fost dispusă nicio măsură până la finalul anului respectiv, printre care cauzele conexate în discuție în litigiul principal.

86 în fața noului complet de judecată, CY a invocat, printre altele, excepția nelegalei compuneri a acestui complet, contestând în special compatibilitatea cu articolul 2 TUE a Deciziei nr. 685/2018 și a hotărârilor subsecvente ale Consiliului Superior al Magistraturii. în această privință, CY a arătat că Curtea Constituțională și Consiliul Superior al Magistraturii și-au depășit competențele și a adăugat că, dacă cele două autorități nu ar fi intervenit în activitatea înaltei Curți de Casație și Justiție, nu ar fi fost afectat principiul continuității completului de judecată, iar cauza ar fi fost corect repartizată unuia dintre completurile de 5 judecători.

87 Pentru a se putea pronunța cu privire la excepția de nelegalitate invocată de CY, instanța de trimitere dorește să solicite Curții să statueze cu privire la aspectul dacă o intervenție asupra justiției de natura celei realizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 685/2018 este compatibilă cu statul de drept, vizat la articolul 2 TUE, precum și cu independența justiției, garantată la articolul 19 TUE și la articolul 47 din cartă.

88 în această privință, instanța de trimitere subliniază, în primul rând, dimensiunea politică a numirii membrilor Curții Constituționale, precum și poziția particulară a acesteia în arhitectura autorităților statului.

89 în al doilea rând, procedura constatării unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, prevăzută la articolul 146 litera e) din Constituția României, ar fi în sine problematică, întrucât, potrivit aceleiași dispoziții, organe politice sunt abilitate să declanșeze această procedură. In plus, distincția dintre nelegalitatea unui act și existența unui conflict juridic de natură constituțională ar fi extrem de fragilă și ar exista astfel premisele creării, pentru o categorie limitată de subiecți de drept, a unor căi de atac paralele cu cele organizate în cadrul instanțelor de judecată de drept comun. Această împrejurare coroborată cu implicarea politicului în desemnarea membrilor Curții Constituționale i-ar permite acesteia din urmă să intervină asupra justiției în scopuri politice sau în interesul unor persoane influente din punct de vedere politic.

90 în al treilea rând, instanța de trimitere consideră că constatarea efectuată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 685/2018 privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și puterea legislativă este problematică. în această decizie, Curtea Constituțională ar fi opus propria interpretare a dispozițiilor ambigue de natură infraconstituțională, și anume articolele 32 și 33 din Legea nr. 304/2004 modificată, celei reținute de înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea competenței sale și ar fi reproșat acestei instanțe o înfrângere sistematică a voinței legiuitorului, iar aceasta pentru a putea constata existența unui asemenea conflict juridic de natură constituțională.

91 Potrivit instanței de trimitere, se ridică astfel problema dacă articolele 2 și 19 TUE, precum și articolul 47 din cartă se opun ca, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție să poată fi controlată și sancționată prin intervenția Curții Constituționale. Instanța de trimitere consideră că o intervenție arbitrară a acesteia din urmă, prin care să se verifice legalitatea activității înaltei Curți de Casație și Justiție, verificare care să se substituie unor proceduri judiciare legale, precum acțiunea în contencios administrativ sau excepțiile procesuale ridicate în cadrul acțiunilor judiciare, poate avea un impact negativ cu privire la independența justiției și chiar la fundamentele statului de drept, prevăzut la articolul 2 TUE, întrucât Curtea Constituțională nu face parte din sistemul judiciar și nu este învestită cu competențe de judecată.

92 în aceste condiții, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 2 [TUE], articolul 19 alineatul (1) din același tratat și articolul 47 din [cartă] trebuie interpretate în sensul că se opun intervenției unei curți constituționale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanță de judecata) cu privire la modalitatea în care instanța supremă a interpretat și aplicat legislația infraconstituțională în activitatea de constituire a completurilor de judecată?”

Cauza C-811/19

93 Prin sentința din 8 februarie 2018, pronunțată în primă instanță de un complet de 3 judecători din cadrul Secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție, FQ, GP, HO, IN și JM au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 8 ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție și de spălare a banilor, precum și pentru infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite între anii 2009 și 2013, în legătură cu contracte de achiziții publice încheiate în cadrul unui proiect finanțat în principal din fonduri nerambursabile din partea Uniunii. Patru dintre inculpați, printre care figurează o persoană care a avut succesiv calitatea de primar, de senator și de ministru, precum și DNA au declarat apel împotriva acestei sentințe.

94 în cursul procedurii de apel, apelanții au solicitat înaltei Curți de Casație și Justiție să constate nulitatea sentinței din 8 februarie 2018 pentru motivul că aceasta a fost formulată de un complet de judecată care nu era specializat în materie de corupție, cu încălcarea prevederilor legale.

95 Apelanții au invocat în această privință Decizia nr. 417/2019, pronunțată la 3 iulie 2019 la sesizarea președintelui Camerei Deputaților, care, la acel moment, făcea el însuși obiectul unei anchete penale pentru fapte aflate sub incidența Legii nr. 78/2000, cauza aflându-se, în apel, la un complet de 5 judecători din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat, mai întâi, existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și înalta Curte de Casație și Justiție, generat de neconstituirea de către aceasta a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute la articolul 29 alineatul (1) din Legea nr. 78/2000. în continuare, Curtea Constituțională a considerat că judecarea unei cauze de un complet nespecializat atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii astfel pronunțate și, în sfârșit, a dispus ca toate cauzele soluționate de înalta Curte de Casație și Justiție în primă instanță înainte de 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, să fie rejudecate de completuri specializate alcătuite potrivit acestei dispoziții. Astfel, în această decizie, Curtea Constituțională a considerat că, deși la această dată de 23 ianuarie 2019 Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție adoptase o hotărâre potrivit căreia toate completurile de 3 judecători ale acesteia trebuie considerate ca fiind specializate în judecarea cauzelor de corupție, această hotărâre era de natură să evite neconstituționalitatea doar începând de la data adoptării sale, nu și pentru trecut.

96 în susținerea cererii de decizie preliminară, instanța de trimitere arată că infracțiunile în discuție în litigiul principal, respectiv infracțiuni de corupție comise în legătură cu derularea unor proceduri de achiziții publice finanțate în principal din fonduri europene, precum și infracțiuni de spălare a banilor, prejudiciază sau sunt susceptibile să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

97 Potrivit acestei instanțe, în primul rând, se ridică problema dacă articolul 19 alineatul (1) TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, articolul 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO 2017, L 198, p. 29) și articolul 58 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO 2015, L 141, p. 73), trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către o instanță națională a unei decizii luate de o autoritate care nu face parte din sistemul judiciar, precum Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale, și care statuează asupra temeiniciei unei căi ordinare de atac, impunând trimiterea spre rejudecare a cauzelor, cu consecința repunerii în discuție a acuzației penale prin reluarea judecății în primă instanță. Astfel, statele membre ar fi chemate să ia măsuri efective și disuasive în combaterea activităților ilegale ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

98 în acest context, ar trebui de asemenea să se stabilească dacă sintagma „și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii” din cuprinsul articolului 325 alineatul (1) TFUE include în sfera sa de aplicare infracțiunile de corupție propriu-zise, în măsura în care, printre altele, articolul 4 din Directiva 2017/1371 definește infracțiunile de „corupție pasivă” și de „corupție activă”. Această lămurire ar fi necesară întrucât unul dintre acuzații din cauza principală s-ar fi folosit de influența avută, în calitatea sa de senator și de ministru, asupra unor funcționari publici, i-ar fi determinat pe aceștia să se abțină de la a acționa conform sarcinilor lor și ar fi obținut un procent consistent din valoarea contractelor de achiziții publice finanțate, în cea mai mare parte, din fonduri europene.

99 Potrivit instanței de trimitere, la fel ca în cauza C-357/19, Euro Box Promotion și alții, se ridică totodată problema dacă principiul statului de drept consacrat la articolul 2 TUE, interpretat în lumina articolului 47 din cartă, se opune ca justiția să fie afectată de o intervenție de natura celei realizate prin Decizia nr. 417/2019. Prin decizia menționată, Curtea Constituțională ar fi instituit, fără a dispune de competențe jurisdicționale, măsuri obligatorii concretizate în reluarea unor procese în considerarea unei pretinse lipse de specializare în materia infracțiunilor de corupție a completurilor Secției penale din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care toți judecătorii acestei Secții penale ar îndeplini, prin însăși calitatea lor de magistrat al acestei instanțe, respectiva condiție de specializare.

100 în al doilea rând, având în vedere jurisprudența Curții, dar și importanța principiului legalității, ar trebui să se lămurească înțelesul noțiunii de „instanță constituită în prealabil prin lege” din cuprinsul articolului 47 al doilea paragraf din cartă, pentru a stabili dacă această dispoziție se opune interpretării date de Curtea Constituțională privind caracterul nelegal al compunerii instanței.

101 în al treilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă judecătorul național este ținut să lase neaplicată Decizia nr. 417/2019 pentru a asigura eficiența deplină a normelor Uniunii. Mai general, ar trebui de asemenea să se clarifice dacă trebuie înlăturate efectele deciziilor Curții Constituționale care aduc atingere principiului independenței judecătorilor în cauzele guvernate doar de dreptul național. Aceste probleme ar fi ridicate în special din cauza faptului că regimul disciplinar român prevede sancționarea disciplinară a judecătorului în cazul în care procedează la înlăturarea efectelor deciziilor Curții Constituționale.

102 Instanța de trimitere consideră că Decizia nr. 417/2019, care are ca efect desființarea hotărârilor pronunțate în primă instanță anterior datei de 23 ianuarie 2019 de completurile de 3 judecători din cadrul Secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă principiul efectivității sancțiunilor penale în cazul unor activități ilegale grave ce prejudiciază interesele financiare ale Uniunii. Astfel, decizia menționată ar crea, pe de o parte, aparența de impunitate și ar da naștere, pe de altă parte, unui risc sistemic de impunitate în materie de infracțiuni grave ca urmare a normelor naționale de prescripție a răspunderii penale, date fiind complexitatea și durata procedurilor până la pronunțarea unei hotărâri definitive ca urmare a rejudecării cauzelor în discuție. Astfel, în cauza principală, procedura judiciară, prin complexitatea sa, ar fi durat deja aproximativ 4 ani numai la judecarea în primă instanță. Mai mult, instanța de trimitere consideră că principiul independenței judecătorilor consacrat de dreptul Uniunii se opune stabilirii, printr-o decizie a unui organ jurisdicțional exterior puterii judecătorești, a unor măsuri procedurale care impun rejudecarea în primă instanță a anumitor cauze, cu repunerea în discuție a acuzației penale, în lipsa unor motive serioase care să afecteze dreptul inculpaților la un proces echitabil. Or, în speță, faptul că completurile Secției penale din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție sunt formate din judecători care, la data numirii lor la această instanță, erau specializați în cauze penale nu poate fi considerat ca afectând dreptul la un proces echitabil și dreptul de acces la justiție.

103 în aceste condiții, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 19 alineatul (1) [TUE], articolul 325 alineatul (1) [TFUE], articolul 58 din Directiva [2015/849], [precum și] articolul 4 din Directiva [2017/1371] trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, [Curtea Constituțională], care să soluționeze o excepție procesuală care ar viza o eventuală nelegală compunere a completurilor de judecată, în raport de principiul specializării judecătorilor la înalta Curte de Casație și Justiție (neprevăzut de Constituția României), și să oblige o instanță de judecată să trimită cauzele, aflate în calea de atac a apelului (devolutivă), spre rejudecare, în primul ciclu procesual la aceeași instanță?

2) Articolul 2 [TUE] și articolul 47 [al doilea paragraf] din [cartă] trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme)?

3) Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, care interpretează o normă inferioară Constituției, de organizare a înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, normă interpretată în mod constant, în același sens, de o instanță de judecată timp de 16 ani?

4) Conform articolului] 47 din [cartă] [,] [p]rincipiul liberului acces la justiție include specializarea judecătorilor și înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă?”

Cauza C-840/19

104 Prin sentința penală din 26 mai 2017 pronunțată de un complet de 3 judecători din cadrul Secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție, NC a fost condamnat, printre altele, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea, în fhncțiile sale de parlamentar și de ministru, a infracțiunii de trafic de influență, prevăzută la articolul 291 alineatul (1) din Codul penal coroborat cu articolele 6 și 7 litera a) din Legea nr. 78/2000, în legătură cu atribuirea unui contract de achiziții publice finanțat în mare parte din fonduri europene. DNA și NC au declarat apel împotriva acestei sentințe penale, iar prin decizia penală din 28 iunie 2018, un complet de 5 judecători din cadrul Secției penale a înaltei Curți din Casație și Justiție a confirmat condamnarea și a respins apelul. Această decizie a rămas definitivă.

105 După publicarea Deciziei nr. 685/2018 menționată la punctul 60 din prezenta hotărâre, NC și DNA au formulat contestații în anulare, invocând în esență nelegala compunere a completului de 5 judecători din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat cu privire la apelurile formulate împotriva sentinței penale din 26 mai 2017, întrucât doar 4 dintre cei 5 membri ai acestui complet au fost desemnați prin tragere la sorți.

106 Prin deciziile penale din 25 februarie și 20 mai 2019 pronunțate de un complet de 5 judecători, înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile în anulare, în temeiul Deciziei nr. 685/2018, a anulat condamnarea lui NC și a dispus rejudecarea apelurilor declarate de acesta și de DNA.

107 în timp ce procedura de apel era încă în curs de rejudecare la înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de 5 judecători, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 417/2019 menționată la punctul 95 din prezenta hotărâre.

108 Instanța de trimitere ridică problema compatibilității acestei decizii cu articolul 2 și cu articolul 19 alineatul (1) TUE, cu articolul 325 alineatul (1) TFUE, cu articolul 47 din cartă și cu articolul 4 din Directiva 2017/1371. în ceea ce privește, în special, articolul 325 TFUE, instanța de trimitere invocă în esență aceleași motive precum cele formulate în cauza C-811/19. Instanța menționată adaugă că, în cauza principală, procedurile judiciare s-au desfășurat pe o perioadă de aproximativ 4 ani și că, drept consecință a aplicării Deciziei nr. 685/2018, cauza se află într-o procedură de rejudecare a apelului. Aplicarea Deciziei nr. 417/2019 ar genera în plus reluarea judecății fondului cauzei în primă instanță, ajungându-se astfel la judecarea de două ori în primă instanță și de trei ori în apel a aceluiași proces.

109 Instanța de trimitere arată că Decizia nr. 417/2019 a instituit măsuri procedurale obligatorii care necesită reluarea unor procese în considerarea lipsei de specializare a completurilor de judecată în primă instanță în materia infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000. Ar exista astfel, ca urmare a acestei decizii, un risc de impunitate într-un număr considerabil de cauze privind infracțiuni grave. In acest fel, s-ar aduce atingere cerinței efectivității prevăzute la articolul 325 TFUE și dreptului fundamental al acuzatului de a fi judecat într-un termen rezonabil.

110 De asemenea, instanța de trimitere consideră că, la fel ca în cauzele C-357/19, C-547/19 și C-811/19, este necesar să se solicite Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea intervenției Curții Constituționale cu principiul statului de drept. Subliniind importanța respectării hotărârilor curții menționate, instanța de trimitere precizează totodată ca întrebările sale nu vizează jurisprudența Curții Constituționale în general, ci doar Decizia nr. 417/2019. în această decizie, Curtea Constituțională ar fi opus propria interpretare celei a înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la dispozițiile divergente care figurează în Legea nr. 78/2000 și, respectiv, în Legea nr. 304/2004 modificată, cu privire la constituirea unor completuri specializate, și ar fi interferat în competențele acestei instanțe dispunând rejudecarea anumitor cauze.

111 în aceste condiții, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 19 alineatul (1) [TUE], articolul 325 alineatul (1) [TFUE] și articolul 4 din Directiva [2017/1371], adoptată în temeiul articolului 83 alineatul (2) [TFUE], trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, [Curtea Constituțională], care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de corupție soluționate într-o perioadă determinată și care se află în faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul instanței supreme de completuri de judecată specializate în această materie, deși recunoaște specializarea judecătorilor care au compus [completurile de judecată]?

2) Articolul 2 [TUE] și articolul 47 [al doilea paragraf] din [cartă] trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la instanța supremă)?

3) Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict constituțional, obligatorie în dreptul național?””, au mai notat judecătorii europeni în motivarea lor.

Pentru că exista identitate de întrebări, decizii ale CCR și situații CJUE conexat aceste dosare „pentru buna desfășurare a procedurii orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii„.