Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Taxarea diferențiată scade consumul la produsele tradiționale din tutun și reduce contrabanda, spun experții

Calcule
taxe

Scumpirile excesive la produsele tradiționale din tutun cresc comerțul ilicit și nu au un impact semnificativ asupra consumului, arată un studiu recent realizat de KPMG. O demonstrează cazul Franței, unde scumpirile au condus la o creștere abruptă a consumului ilicit de țigări, de la 13% în 2017 la 29% în 2021. Pierderile la bugetul de stat au atins 6,2 miliarde EUR doar anul trecut.

Pe de altă parte, taxarea diferențiată a alternativelor necombustibile versus țigarete dă rezultate semnificative. Astfel de măsuri sunt deja adoptate de majoritatea statelor membre ale UE (Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Grecia, Italia și Portugalia) și de către Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

În Regatul Unit, numărul de fumători a scăzut cu 28% în șapte ani. În iulie 2017, Departamentul de Sănătate din Marea Britanie și-a publicat planul privind tutunul pe 5 ani, în care a vizat o rată de fumat de 12% până în 2022. Guvernul a recunoscut rolul pe care inovațiile susținute de știință îl pot juca în atingerea acestui obiectiv, ajutându-i pe fumătorii adulți să renunțe complet la țigări. Din 2017, guvernul britanic i-a încurajat în mod activ pe fumători să ia în considerare utilizarea țigărilor electronice ca modalitate de renunțare la fumat.

În Japonia, volumul vânzărilor de țigări a scăzut cu 44% în cinci ani datorită tutunului încălzit. Între 2011 și 2015, vânzările de țigări au scăzut lent, dar constant. Ritmul de scădere s-a accelerat din 2016, corespunzător cu introducerea pe piață a produselor din tutun încălzit.

La finalul anului trecut, guvernul polonez anunța creșterea accizelor într-un calendar coerent pe următorii 4 ani. Accizele la țigări și produsele din tutun ar urma să crească anual cu 10%, din 2023 până în 2027, ca urmare a ridicării cotei minime de impozitare în 2022. În cifre concrete, este de așteptat ca această măsură să genereze aproximativ 433 milioane EUR la bugetul statului pe anul viitor și un total de 22 miliarde EUR, în următorul deceniu.

Comisia Europeană lucrează la o revizuire a directivei care stabilește cadrul de impozitare și, prin urmare, în mare parte a prețurilor la produsele din tutun în Europa. Revizuirea va avea un impact nu numai asupra categoriilor de produse existente, ci și asupra produselor care nu sunt în prezent reglementate, cum sunt țigările electronice, produsele din tutun încălzit și plasturii cu nicotină pentru uz oral. Produsele care prezintă un risc mai mare, cum ar fi țigările, ar trebui să fie taxate mai mult, în timp ce produsele fără fum cu potențial de risc mai mic, cum ar fi țigările electronice și produsele din tutun încălzit, ar trebui să fie taxate mai puțin și, prin urmare, să fie mai accesibile, susțin experții. O propunere în acest sens este așteptată până în ultimul trimestru al acestui an.

Consumatorii nu pot suporta creșteri excesive ale prețurilor. Având în vedere că tutunul este parte a coșului de mărfuri care definește inflația, orice creștere a prețurilor produselor din tutun ar putea contribui la creșterea ulterioară a acesteia. De altfel, inflația din zona euro a atins un nou record de 8,1% în luna mai, cel mai mare de când Eurostat și-a început evidența în 1997. Orice creștere inutilă a prețurilor la alte bunuri utilizate în mod obișnuit, cum ar fi țigările, va avea consecințe nedorite, inclusiv prin creșterea comerțului ilicit. Acest lucru ar fi valabil mai ales pentru fumătorii cu venituri mici, în general cei care fumează cel mai mult.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.