Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toleranță zero cu islamiștii

alexandru petria

Ce dialog poţi purta cu fanaticii, cu cei ce-ţi neagă valorile, care, chiar, te desconsideră ca om, fiindcă eşti de altă religie sau prodemocratic? Din ce punct dialogul devine o inutilitate, un non-sens, şi o greșeală, fie şi pentru faptul că-ţi pierzi vremea degeaba? Cine poate şi are îndreptăţirea să stabilească limitele? Odată şi odată ele se cer trasate, n-ai cum să coexişti cu forţa, pînă la calendele greceşti, pe calapodul păguboasei corectitudini politice, cum n-ai cum să iubeşti din constrîngere. La aceste întrebări avem de răspuns noi, europenii, puşi în faţa cretiniilor islamiste.

Să nu-mi mai vorbească nimeni de toleranţă, să lăsăm la o parte ipocrizia. Ești tolerant cu cei rezonabili. Altminteri ești prost. N-ai cum să fii tolerant cu specimenele care predică împotriva ta, îţi pun bombe în casă şi-ţi violează femeile. Nici cu cei ce-i aplaudă pe făptași. Ei au spulberat relativul echilibru al construcţiei europene, de statele şi-au reintrodus controalele la frontiere. E ca şi cum l-ai hrăni, cu seninătate, pe unul care abia aşteaptă să mori, după ce nu l-ai lăsat să crape la coada cămilei sale, să-i miroase binecuvântările baligii. Nu mai bine să dea colțul el, între dunele natale, decât tu, soția sau copilul tău? Ce atâtea menajamente cu niște dezaxați după normele nostre, normali după ale lor?! ”Nu înțelegeți sau nu vreți să înțelegeți că, dacă nu ne opunem, nu ne apărăm, nu luptăm, jihadul va învinge? Și va distruge lumea pe care bine sau rău am reușit să o construim, să o schimbăm, să o îmbunătățim, să o facem oarecum mai inteligentă, adică mai puțin bigotă, chiar nebigotă. Va distruge cultura noastră, arta noastră, știința noastră, morala noastră, valorile noastre, plăcerile noastre…”, și-a țipat disperarea Oriana Fallaci.

Islamiștii au apetit pentru democrație cum am eu să omor câini. Adică zero. Nu accept polologhia cum că islamul e o religie a păcii, se văd rezultatele. Că spălații pe creier refuză evidența, e treaba lor, dar le refuz dictatul.

N-ai cum să tratezi cu mijloacele democrației cu teoreticienii jihadului, cu islamiștii care nu ne acceptă regulile. Sunt de îndepărtat cât mai rapid din Europa, de expulzat la primele semne care contravin valorilor noastre. Nu mai e vremea purtatului cu mănuși. Nu accepți imigranți ca să-și impună voia la tine în ogradă. „Ce sens are să-i respectăm pe cei care nu ne respectă? Ce sens are să apărăm cultura lor sau presupusa lor cultură, când ei o disprețuiesc pe a noastră? Eu vreau să o apăr pe a noastră și vă informez că Dante Alighieri, și Shakespeare, și Moliere, și Goethe, și Walt Whitman îmi plac mai mult decât Omar Khayyam”, a mai scris Fallaci. Da.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.