DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turcia va avea propriul vaccin anti-COVID-19: Recep Tayyip Erdogan vrea să-l ofere 'întregii omeniri'

coronavirus vaccin

Vaccinul anti-COVID-19 pe care îl dezvoltă o universitate turcă ar putea fi finalizat "cel mai târziu în aprilie", a anunţat miercuri preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a precizat că ţara sa studiază posibilitatea de a pune vaccinul turcesc la dispoziţia "întregii omeniri", relatează EFE, potrivit AGERPRES.

"Am ajuns într-o fază importantă a vaccinului nostru. Preconizăm să-l aducem în stadiu de aplicare, cel târziu în aprilie, şi ne gândim să-l oferim întregii omeniri în condiţii adecvate", a spus preşedintele turc într-un discurs susţinut în faţa grupului parlamentar al partidului său islamist AKP.

Preşedintele Erdogan a reaminitit că în mesajul său din weekendul trecut, cu prilejul summitului G20, a insistat că studiile pentru elaborarea de vaccinuri împotriva COVID-19 "nu ar trebui sacrificate pentru ambiţii politice şi comerciale, ci ar trebui să fie un patrimoniu al întregii omeniri".

Citește și: Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan și Ludovic Orban: Ceea ce au făcut se numește escrocarea cetățenilor

În mai multe laboratoare din Turcia se desfăşoară studii pentru dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19, însă doar Universitatea Erciyes, din oraşul Kayseri, a ajuns la faza de testare pe pacienţi umani.

Primele doze ale acelui vaccin turcesc, numit Erucov-Vac, au fost injectate pe 5 noiembrie unui grup de 44 de voluntari, iar autorităţile locale prevăd ca această primă fază de testare să se încheie în ianuarie anul viitor.

Pe de altă parte, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat că Turcia a semnat un contract pentru achiziţionarea a 10 milioane doze de vaccin de la compania chineză Sinovac. El a adăugat că vaccinul chinezesc va fi distribuit, pe termen scurt şi în mod gratuit, persoanelor care fac parte din categoriile de risc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.