DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turismul românesc a generat creșteri substanțiale datorită turiștilor străini: au cheltuit cu 34 de milioane de euro mai mult în primul trimestru din 2019

capital.ro
turism balnear

Turismul românesc a generat creșteri substanțiale în economie grație măsurilor luate de Executiv în ultimul an. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 3 luni ale anului, turiștii străini au cheltuit aproximativ 1,3 miliarde de lei, o creștere cu 162,5 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele statistice confirmă, astfel, în mod oficial, dezvoltarea turismului din România.

Citește și: Vodafone anunţă măsuri pentru remedierea problemelor semnalate în multe ţări din Europa

În primul trimestru al anului, un turist străin a cheltuit, în medie, 2912,9 lei în timpul sejurului în România. În comparație, în 2018, valoarea sumei medii cheltuite de un turist străin a fost de 2383,5 lei.

“La nivel național, suntem la momentul la care Executivul actual a dovedit că turismul este un sector prioritar care poate contribui din plin la creșterea economică! Pentru prima dată după foarte mulți ani, am dat startul unei noi politici de promovoare și de dezvoltare a sectorului. Am realizat noi clipuri de promovare a destinației turistice România. Am pus bazele unei campanii viitoare care să ne asigure vizibilitate în mediul online. În același timp, redeschidem birourile externe de promovare turistică pentru a beneficia de o promovare adaptată fiecărei piețe în parte. Am redus fiscalitatea din domeniu pentru a încuraja investițiile. Sunt pași pe care noi i-am făcut pentru dezvoltarea turismului și a căror eficiență este acum confirmată de datele statistice prezentate astăzi”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

În total, în primul trimestru al anului, turiștii străini au generat încasări mai mari pentru industria românească cu aproximativ 34 de milioane de euro, față de aceeași perioadă a anului trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.