Premium
Mi-a relatat cineva, de curând, exasperarea unei/unui ministre/ministru din guvernul Cioloș, presat să-și asume măsuri reformatoare în zona de care e responsabil. Nu putem face nimic, ne zboară ”ăștia”, zicea demnitarul/demnitara. ”Ăștia”, adică partidele, Parlamentul, politicienii. N-o să fac public numele persoanei, era o discuție privată, la care am avut acces prin intermediari și nici nu e așa important. Ce pot să spun e că omul din funcția respectivă e de toată isprava, n-ai nimic să-i reproșezi, știe cu ce se ”mănâncă” domeniul lui, știe care sunt problemele, are și soluții. În plus, de apreciat, cred, e un om realist, înțelege foarte bine mecanismele după care funcționează acest cabinet.
Mi-am adus aminte de acest episod citind o declarație publică a actualului vicepremier, Vasile Dâncu, din care a reieșit că acest guvern (Cioloș) vrea să contruiască un proiect de țară și să lase în urmă un model de guvernare (sper că citez exact). Oricât am încercat să nu zâmbesc, nu mi-a ieșit, și asta pentru că mi-a mai venit în minte (ce să fac, am o memorie jucăușă) o conversație privată dintr-o stenogramă ieșită din dosarele mai recente ale DNA. Pe asta trebuie să o citez exact, ca să nu se piardă din savoare: ”Deci a venit Dîncu la consiliul director, ştii cum l-au luat? „Bă, guvernul străzii, vrei să venim noi să arătăm noi SRI-ului şi DNA-ului ce lume scoatem noi în stradă, să punem noi guvernul?”Dîncu a vorbit pe placul primarilor, adică …” (politician PSD)
Nu văd ceva atât de abominabil în ruptura asta de discurs a domnului Dâncu, pentru că sunt, la rândul meu destul de realist. Una spui publicului, încerci să insufli puțin optimism, să dai încredere, alta spui când încapi pe mâna ”băieților”(fetelor) de la partid. În fond, văd în această duplicitate, obișnuită în lumea politică, la noi și pretutindeni, strategia de supraviețuire a acestui straniu guvern apolitic de tehnocrați. În fața poporului trebuie să pari măreț, la judecata partidului te arăți smerit și, de preferință, reduci substanțial dimensiunile ego-ului.
Oricât de multă înțelegere aș avea însă față de acest slalom, recunosc că mi-ar plăcea ca la sfârșitul mandatului de un an al guvernului Cioloș să nu văd ”un nou proiect de țară”. Și să vă spun și de ce. Ultimul proiect de țară l-am văzut în documentele celebrei comisii de la Snagov din 1995. Dacă îl recitiți (îl găsiți aici), o să vedeți că nici nu suna așa de rău. E, de fapt, documentul asumat de toate partidele politice din România de atunci și care arăta mai mult a angajament de orientare a țării către Vest. Dar ceea ce comisia condusă de academicianul Postolache a propus era mai mult decât o declarație politică semnată de partide, era o viziune, o strategie autentică de țară. Cei interesați să citească vor constata, cu neplăcută suprindere, desigur, cât de actuale rămân unele din propunerile imaginate acum 20 de ani de niște experți. Altfel spus, pe ici, pe colo, suntem încă de unde am plecat.
De atunci încoace, sectorial am tot văzut documente de viziune și strategii: pe educație, pe sănătate, pe reforma constituțională, pe agricultură etc. Am mai văzut chiar un document de viziune integrată ”Europa 2020” la care România este inevitabil parte semnatară. Și acolo sunt obiective clare, finale și de parcurs, precum și o detaliere a mijloacelor prin care trebuie să le atingem. Adevărul e că pe toate astea s-a cam pus praful. Unele au fost puse în practică doar parțial. Între timp au fost și reveniri (ca să nu le zicem restuarații).
Dacă acest guvern nu are puterea să reziste presiunii politicienilor asupra deficitului bugetar, cum ar putea crede cineva că ar putea să producă un proiect de țară, care să fie și credibil, susținut de politicieni și de români? În plus, acest guvern a tot fost ”vândut”, și eu unul l-am înghițit până la urmă ca atare, ca un guvern de specialiști, apolitici. Eu mă aștept să propună viziuni și proiecte de țară politicienii, nu tehnocrații. Pentru că, dacă guvernul Cioloș și-a propus să fie un fel de ”comisie Postolache”, atunci produsul ei va avea soarta documentului de la Snagov. Se va scrie o pagină de asumare pe care partidele o vor semna binevoitor, cum au făcut în 1995, dar peste alți 20 de ani o să regăsim în strategia ”comisiei Dâncu-Cioloș” realități și propuneri care ni se vor părea de mare actualitate.
Este clasa politică actuală incapabilă să propună un proiect de țară sau o viziune? Probabil că da. Dar ideea că specialiștii ar putea să corecteze handicapul politicienilor e iluzorie. În final, ei sunt cei care trebuie să pună lucrurile în practică și, dacă li se bagă pe gât o altă viziune sau strategie, pe care oricum nu reușesc să o internalizeze, ne învârtim în jurul cozii. Uitați-vă la viziunea Miclea pentru educație. Cât s-a aplicat din ea? Și să nu uităm că ea a fost pusă în practică de un membru al comisiei, Daniel Funeriu, adică un om care și asimilase conținutul. Chiar și așa partidele politice au fost rezistente la multe din schimbările propuse acolo și, mai tîrziu, au revenit, într-o altă guvernare, la starea inițială, mult mai convenabilă pentru toată lumea.
Ce vreau să zic e că de strategii nu ducem lipsă, nici de viziuni și nici de proiecte de țară sau proiecte sectoriale. Ducem lipsă de voință politică. Iar acest guvern are voință politică ”zero”, din simplul motiv că e apolitic.
În privința modelului de guvernare, cred și aici că domnul Dâncu se laudă cu mai mult decât poate. Până acum modelul de guvernare e același. Banii se redistribuie tot netransparent la autoritățile locale (noroc cu stenogramele DNA care mai trag cortina), fondul de rezervă la dispoziția premierului e tot acolo, de concursuri și marea selecție din administrație n-am mai auzit nimic (decât niște proteste ale politicienilor pe la Buzău). Așa că, încă o dată, fără să imput ceva cuiva sau să-i cer să facă ce nu poate face, ar fi mai rezonabil să ne limităm cu toții la ceea ce știm că e fezabil.
După părerea mea, acest guvern ar trebui să-și asume un singur obiectiv realist. Și el va fi prea greu. Organizarea corectă a alegerilor din 2016. Dacă domnul Cioloș și domnul Dâncu cred că e un obiectiv minor, ce nu merită să fie asumat public, atunci nu pot să le spun decât că ne vedem în iunie și noiembrie și mai discutăm. Nu de alta, dar metehnele partidelor la fiecare scrutin sunt atât de învechite și notorii, încât cel mai simplu dintre români va putea vedea cu ochii lui dacă s-a schimbat ceva sau nu.
