Titlul rostește de la sine despre continutul acestui MANIFEST. Fiecare dintre noi, chiar și cei mai puternici, avem momente în care parcă am vrea să urlăm în gura mare anxietățile, dezamăgirile, frustrările sau nemulțumirile legate de oameni și de societate. Căci cele personale, oricât de dureroase și pătrunzătoare, rămân pentru totdeauna ale fiecăruia. Sau așa consider eu că ar trebui.
În ceea ce privește însă umanitatea și interacțiunea cu ea nu există OM cu sentimente și cu trăiri care să nu simtă nevoia de a analiza sau de a împărtăși din relația cu ceilalți. Unii o fac cu prietenii, alții o fac prin comportamentul cu ceilalți iar alții, printre care mă număr și eu, preferă să se închidă și să uite sau să treacă cu vederea orice li se pare nepotrivit legat de ceilalți, convins fiind că OAMENII merită toată dragostea și dăruirea pe care o poți oferi necondiționat. Din păcate însă, procedând așa, aduni în tine prea mult și implozia este iminentă.
Asa că, cu "riscul" de a fi "om" cu aceeași atitudine directă și fără ocolișuri voi începe să scot din mine și gândurile sau durerile în raport cu OAMENII, cu comunitatea, nu doar prin gânduri și analize reci despre instituții și procese.
Astăzi voi aborda un subiect ce mă frământă și mă doare de mult timp: "extincția" iminentă a două concepte sociale, BĂRBATUL și FEMEIA. Sau poate transformarea lor în ceva mai bun pentru care nu mă simt pregătit sau adaptat. Abordarea nu poate fi decât una subiectivă, fiind vorba de natura umană, oricât as încerca să mă obiectivez.
Spun în titlu ca nu înțeleg unde sunt bărbații și femeile de altădată...Când vorbesc despre bărbați și femei mă refer la concepte și nu la ființe. Dacă mă uit în jurul meu astăzi observ cu greu existența BĂRBATULUI, el topindu-se mai degrabă într-un amalgam de superficialitate, ipocrizie, efeminare, egoism, trădare și lașitate, în orice situație. Îmi este din ce în ce mai greu să fac diferența între femeile și bărbații de astăzi, sub semnul modernității și egalității ajungându-se la o societate UNISEX. Departe de mine de a fi retrograd, chiar dacă conservator în multe privințe, dar unde sunt bărbații pentru care ONOAREA sau DEMNITATEA să primeze înainte de orice??? Unde sunt bărbații care să nu confunde cele două valori cu orgoliul și fudulia? Demnitatea este în viziunea mea o valoare "tăcută" și pusă în practică prin fapte și nu prin manifestări de "tata" în public sau particular.....Unde sunt bărbații pentru care ȚARA LOR să fie sfântă și să nu-i auzi văicărindu-se în permanență despre neajunsurile societății, ci să fie cei care își construiesc o viziune, un drum și luptă pt a-l atinge?!!!
Poate sunt dur și nu vad bârna din ochiul meu dar de aceea am spus că este un text subiectiv și nu unul pentru care să-mi ridic statuie de obiectivitate. Cu cât caut mai mult oameni care să nu își raporteze viața strict la SINE INȘIȘI, cu atât devin mai greu de convins ca acest lucru exista. Din păcate, în cazul bărbaților, am senzația unui proces de efeminare rapid, nu doar psihic, dar și fizic, de transformare treptată și comoda într-un soi de extensie a societății...Nu cere nimeni ca bărbații de azi să fie precum samurai ai lui Toranaga sau spartani antici, dar societatea umană are nevoie de forța, valorile și principiile bărbaților care au construit societatea până acum.
În schimb, sunt mai degrabă (cu exceptii) niște văicariți, pentru care contează doar să trăiască fără a avea importanță CUM? PENTRU CE? ÎN CE SCOP? .
În ceea ce privește femeile, mă întreb la fel: unde sunt femeile de altădată? Unde sunt femeile dar și bărbații dispuși la sacrificiu pentru societate sau familie, unde sunt femeile puternice nu prin urlete, țipete sau egoism, ci prin susținere, iubire, devotament.....Se contopesc și ele într-un soi de "independență" comodă și călduță ce le exclude de la orice greutate a vieții sau confruntare cu aceasta. Încet, dar sigur, sub semnul "experimentării", acestea bagatelizează ideea de iubire sau dăruire. La primul obstacol aleg calea mai ușoară pentru A TRAI ȘI ATÂT. Departe de mine gândul de a mă referi doar la promiscuitate...căci aceasta există de când lumea și nu există OM în viață care să nu o fi experimentat măcar o dată.....M-aș transforma în ipocrit și fariseu să judec pe alții sub aceste aspecte...dar, la nivel de societate, iubirea devine un " brand", un "produs" pe care îl cumperi datorită reclamei, te bucuri de el până la apariția unuia mai bun....
Spuneam că nu sunt ipocrit să mă raportez de sus la acestea și am încercat să mă integrez în lumea de azi… Am fost pentru o perioadă un ANDROID UNISEX ce a trăit pentru el, cu eforturi disperate să nu se autoexcludă din societate....așa am ajuns să o cunosc și să o detest, așa cum arată azi...Așa am ajuns să văd bărbați și femei trăind pentru EI și atât, transformând iubirea în socializare, trăgând nu în sensul clasic și vechi de milenii ci într-un mod nou PERMIS și LEGAL....Ba chiar MORAL...pentru că în lipsa de valori sau constrângeri au apărut concepte noi: O VIAȚĂ AVEM, NIMIC NU-I MAI PRESUS DE MINE, STATUL SUNT ALȚII ȘI NU EU. Ba mai mult o prietenă mi-a descris sexul ca pe un simplu sport :) Am fost, recunosc, fascinat de această lume în care totul era ușor, simplu, mercantil pentru simplul motiv că au dispărut conceptele sociale de BĂRBAT și FEMEIE și au fost înlocuite cu o variantă umană UNISEX încât nu știi dacă, în situația în care o femeie este atacată, bărbatul de lângă ea fuge mâncând pământul sau o apară cu prețul vieții?? Iar NOI s-a transformat în EU și totul devine banal, viața este ușoară și fără greutăți pentru că nu mai trebuie să faci decât ce vrei TU și pentru TINE. Mă sperie această lume, simt nevoia să mă extrag și să mă izolez, chiar dacă iubirea față de oameni nu o pot extrage sau extirpa...
Mi-am pus întrebarea: de ce? DE CE OAMENII SE TRANSFORMĂ ÎN ANDROIZI UNISEX?? De ce s-au pierdut conceptele sociale clasice? Mult timp am crezut că este evoluția societății și oricât nu mi-ar plăcea, trebuie să mă adaptez...
Astăzi îmi dau seama că generația părinților mei, a mea și a celor de după mine nu a experimentat SUFERINȚA, LUPTA PENTRU SUPRAVIEȚUIRE sau EXTINCȚIA. Și uitându-mă în istorie nu pot să nu văd că oamenii și-au regăsit valorile și rolurile în momente critice pentru omenire: războaie, catastrofe, epidemii și alte nenorociri. Oricât de cinic ar suna se pare că progresul și bunăstarea cresc animalul din om prin individualism și potențarea egoismului iar unitatea, valorile sociale și umane (iubirea, empatia, sacrificiul, devotamentul, etc.) apar numai în momentele critice și disperate ale omenirii.
Premium
