Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană - Țările în care insultarea șefului statului se pedepsește cu închisoarea

Daily Monitor
inchisoare detinut penitenciar gratii

Libertatea de exprimare pare a fi supraevaluată în Uniune Europeană iar în multe state insultarea șefului statului sau a familiei acestuia poate duce la pedeapsa cu închisoarea. Un material publicat de Politico, după ce un jurnalist polonez a fost inculpat pentru că l-a numit „idiot” pe președintele Andrzej Duda, arată că multe dintre democrațiile europene au astfel de legi împotriva defăimării autorității, notează digi24.ro.

Multe țări din Europa încă au în vigoare legi care protejează împotriva insultelor simboluri naționale, oficiali ai statului, șefi de stat sau chiar președinți ai unor țări străine, potrivit unei sinteze realizate de International Press Institute, preluată de Politico.

Belgia

Jignirea regelui este infracțiune, potrivit unei legi din 1847, iar pedeapsa poate merge până la 3 ani de închisoare. Jignirea unor membri de rang mai mic din cadrul familiei regale se pedepeșgte cu maximum 2 ani de închisoare.

Belgienii de origine flamandă au încercat în repetate rânduri să desființeze legea, care s-a aplicat o singură dată: în 2007 un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că l-a acuzat pe regele Albert II de pedofilie.

Denemarca

Defăimarea regelui sau a șefului guvernului se poate solda cu 4 ani de închisoare, potrivit art. 115 din Codul penal danez.

Dacă cineva o insultă pe regină, pe mama ei sau pe copiii ei, poate fi trimis 3 ani la închisoare.

Activiști Greenpeace au fost puși sub acuzare pentru acțiunile lor în timpul unui dineu organizat de casa regală la summitul climatic de la Copenhaga, în 2011.

Franța

Franța a abolit în 2013 legea care incriminează jignirea președintelui, dar l-a adăugat pe șeful statului pe lista oficialilor care sunt protejați împotriva defăimării, sub amenințarea unei amenzi de 45.000 de euro.

Citește și: JUSTICE LEAKS | Forumul Magistraţilor, locul în care unii judecători şi procurori devin politicieni/ FOTO

Germania

Germania și-a revizuit legislația defăimării în 2017, după o dispută cu Turcia asupra unui comedian german care l-a insultat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, spunând că a făcut sex cu animale.

Însă Germania a dezincriminat doar insultarea șefilor de stat străini. Defăimarea președintelui german rămâne infracțiune, iar dacă fapta se petrece în public pedeapsa este între 3 luni și 5 ani de închisoare.

Grecia

Oricine îl insultă sau defăimează pe președintele Greciei poate ajunge la închisoare pentru 3 luni. Constituția Greciei permite, de asemenea, confiscarea oricărei publicații care îl insultă pe șeful statului.

Islanda

Articolul 101 din Codul penal islandez pedepsește defăimarea sau insultarea președintelui cu până la 4 ani de închisoare.

Dacă insulta sau defăimarea sunt îndreptate împotriva „rudelor apropiate ale președintelui astfel încât se poate considera că se adresează președintelui, pedeapsa poate fi majorată cu jumătate”.

Italia

Oricine aduce „ofense onoarei și prestigiului Președintelui Italiei” poate ajunge la închisoare între 1 și 5 ani, potrivit Codului penal italian.

Defăimarea prin mass-media este, de asemenea, pedepsită de legea presei, cu pedepse până la 6 ani.

La începutul lunii martie, poliția italiană a făcut mai multe percheziții într-o anchetă privind mesaje considerate a fi jignitoare la adresa președintelui Sergio Mattarella.

Olanda

Defăimarea sau insultarea intenționată a regelui sunt pedepsite cu închisoare până la 1 an. De asemenea, este ilegală distribuirea de materiale care îi insultă pe rege sau familia regală.

Polonia

Insultarea președintelui se poate solda cu 3 ani de închisoare. De asemenea, legea poloneză protejează împotriva insultelor la adresa drapelului, a țării și a sentimentelor religioase.

Portugalia

Insultarea sau defăimarea președintelui se pot pedepsi cu până la 3 luni de închisoare sau amendă. Pedeapsa crește dacă insulta este proferată prin media, putându-se ajunge la închisoare de la 6 luni la 3 ani, plus eventual o amendă.

Slovenia

Defăimarea, insultarea, calomnierea sau acuzarea în fals de infracțiuni a președintelui Sloveniei constituie infracțiuni. Vinovatul poate primi amendă sau închisoare de 1 an, potrivit Codului penal sloven.

Spania

Oricine „comite calomnie sau defăimare împotriva Regelui sau a oricăruia dintre predecesorii ori urmașii săi, împotriva Reginei Consoarte sau a Regelui Consort, împotriva Regentului sau a oricărui membru al Regenței, sau împotriva Moștenitorului Tronului” poate fi condamnat la închisoare de la 6 luni la 2 ani, dacă infracțiunea este considerată gravă. În plus, vinovatul poate primi și amendă.

În februarie, arestarea unui rapper acuzat că a insultat pe Twitter poliția spaniolă și monarhia a strârnit proteste de stradă.

Suedia

Potrivit Codului penal suedez, oricine îl insultă sau defăimează pe regele Suediei ori alt membru al familiei regale poate fi condamnat la 4 ani de închisoare sau chiar 6 ani, dacă fapta este considerată gravă.

Legi similare există în San Marino, Vatican, Andorra, Malta sau Monaco, mai scrie Politico.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.