Premium
Demnitatea națională este cea mai solidă pârghie de mobilizare, adeziune și influențare a societății românești.
Și așa este și normal să fie. E simplu: fără dragoste de țară nu poți avea o țară. Iar, când nu ai o țară, sau când țara ta suferă pentru că există deficite simbolice și instituționale puternice, lipsă de reprezentativitate și de patriotism aplicat, pragmatic, atunci toți membri acesteia suferă.
Demnitatea națională nu este doar o valoare bună de cultivat – ea este și o nevoie acută resimțită la nivelul societății. Sondajele o arată. Oamenii de comunicare o știu și o folosesc. Campaniile electorale cele mai reușite din ultimii ani au fost construite în jurul ideii de mândrie sau demnitate națională. Să ne amintim de „Îndrăznește să crezi în România” sau de „Redăm România Românilor”. La nivel comercial, vedem cum brandurile autohtone, dar nu numai, se adaptează acestui reviriment al nevoii de patriotism (sunt la modă „gusturile românești”).
Chiar și noile partide care apar încearcă să ciupească din acest depozit atitudinal. „Salvarea României” și „Împreună pentru România” nu sunt altceva decât tentative de captare a unor rezonanțe profunde.
Pe cât de adevărat este că filonul patriotismului e puternic și eficient simbolic, pe atât de gravă este inconsecvența și incoerența de care dau dovadă partidele și actorii politici în general – mari sau mici –, atunci când e vorba de a arăta în fapte patriotismul asumat la nivel de lozincă.
Exemplul cel mai recent este cel al Referendumului. Forța politică majoritară a asumat tema, a transformat-o discursiv într-una identitară, de demnitate națională, dar, la primul obstacol ceva mai serios, când au fost supuși unui perdaf la Bruxelles, au înghițit în sec și au plecat capul umil.
Până și cu resursele naturale, după câteva decizii spectaculoase, ideea de verticalitate națională s-a mai curbat, pe ici, pe colo, prin părțile destul de esențiale.
Într-un singur domeniu majoritatea de astăzi pare dispusă să acționeze ceva mai concertat și mai aplicat: reformarea justiției. Nu e obiectul acestui text legitimitatea modificărilor legislative făcute în zona justiției. Remarc doar faptul că în această direcție majoritatea parlamentară pare dispusă să aibă un punct de vedere propriu, și nu unul după dictare. Dar, asta, evident, pentru că principalii decidenți pare că au interese directe.
Acum, în luna decembrie, imediat după Centenar, se ivește un nou moment, un nou test, în care politicienii puterii ar fi avut ocazia să facă proba demnității clamate: semnarea Pactului Global pentru Migrație. Deja mai multe țări – SUA, Israel, Australia, Italia, Austria, Elveția, Polonia, Ungaria etc. – au anunțat că nu îl semnează, întrucât echivalează migrația unui drept, cu riscuri majore în privința obligațiilor ulterioare de a accepta primirea de migranți din spații culturale diferite.
Ce face Guvernul României? Ce face Parlamentul României? Va rata puterea și această ocazie de a demonstra demnitate? Și dacă da, oare câte șanse cred guvernanții că vor mai putea rata?
- Un comentariu de Bogdan Pătraşcu, invitat -
