Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Noul preşedinte iranian este în favoarea unor negocieri privind dosarul nuclear pentru a ridica 'toate sancţiunile'

tehrantimes.com
Ebrahim Raisi

Noul preşedinte iranian Ebrahim Raisi a declarat marţi că este în favoarea unor negocieri pentru salvarea acordului internaţional privind programul nuclear iranian, negocieri întrerupte de la alegerea sa în iunie, dacă ''obiectivul final este ridicarea tuturor sancţiunilor opresive'', relatează AFP.

''Nu avem încredere în promisiunile guvernului american'', care s-a retras din acest acord sub preşedinţia lui Donald Trump, dar acum vrea să revină la el sub conducerea lui Joe Biden, a adăugat noul preşedinte iranian în discursul său video preînregistrat difuzat la Adunarea Generală a ONU.

Discuţiile indirecte de la Viena între iranieni şi americani purtate prin intermediul celorlalţi semnatari (Germania, Franţa, Regatul Unit, China şi Rusia) ai acordului din 2015 menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bombă atomică au făcut posibile progrese importante în primăvară.

Succesorul miliardarului republican la Casa Albă, democratul Joe Biden a promis că va reveni la acord dacă Teheranul îşi va reînnoi angajamentele. El a reiterat această poziţie marţi la ONU.

Negocierile vizează să definească ce sancţiuni trebuie să ridice Washingtonul şi cum poate înceta Iranul progresele sale în domeniul nuclear. Dar negocierile au fost suspendate de la alegerea noului preşedinte ultraconservator iranian, ale cărui intenţii sunt examinate de comunitatea internaţională, informează Agerpres.ro.

Americanii au avertizat că în curând va fi prea târziu pentru a salva acordul din 2015. De asemenea, Ebrahim Raisi a atacat îndelung Statele Unite.

''Anul acesta, două evenimente au marcat Istoria. Cel din 6 ianuarie, când Congresul american a fost atacat de oameni, şi cel din august, când oameni din Afganistan au căzut din avioane americane. De la Capitoliu la Kabul, un mesaj clar a fost transmis lumii: sistemul hegemonic al Statelor Unite nu are nicio credibilitate, în interiorul sau în afara ţării'', a spus preşedintele iranian.

''Nu numai sistemul hegemonic, ci întregul proiect vizând impunerea identităţii occidentale au eşuat lamentabil'', a subliniat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.