Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Protest masiv în India, de Ziua Republicii: Zeci de mii de fermieri conduc un convoi de tractoare pentru a manifesta împotriva reformelor agricole

REUTERS
proteste India

Mii de fermieri indieni, dintre care mulţi cu tractoare, au trecut de baraje ale poliţiei marţi pentru a manifesta la New Delhi, în timp ce guvernul se pregăteşte pentru o paradă militară cu ocazia Zilei Republicii, relatează AFP.

Autorităţile au autorizat manifestaţia zecilor de mii de fermieri, dintre care foarte mulţi cu tractoare, cu condiţia ca aceştia să permită ca defilarea militară să se desfăşoare aşa cum a fost prevăzută până la capăt, potrivit agerpres.ro.

Citește și: SURSE - Ilie Bolojan aruncă în aer negocierile dintre USR-PLUS și PNL

Dar numeroşi fermieri, agitând culorile drapelului naţional, s-au strâns pe trei rute principale care duc spre New Delhi, trecând de forţele de securitate care au ridicat baraje de containere şi camioane. Poliţia a recurs la gaze lacrimogene împotriva a cel puţin două grupuri de manifestanţi.

'Vom arăta guvernului că suntem serioşi', a declarat Nareesh Singh, un fermier dintr-o suburbie a New Delhi, pornind la manifestaţie cu tractorul său, în Singhu.

Şiruri lungi de tractoare se întind pe numeroase magistrale ce duc spre capitala indiană.

Zeci de mii de agricultori campează din noiembrie pe principalele autostrăzi de la porţile New Delhi, în aşteptarea acestei zile naţionale pentru a conferi o importanţă mai mare luptei lor împotriva reformelor destinate să liberalizeze piaţa agricolă.

Guvernul s-a opus iniţial acestui proiect de protest cu defilarea tractoarele în această zi de sărbătoare naţională, ceea ce - potrivit guvernanţilor - ar constitui o 'ruşine pentru naţiune'.

Poliţia a organizat una din cele mai importante operaţiuni de securitate din ultimii ani pentru a-i împiedica pe fermieri să perturbe ceremonia din centrul capitalei indiene.

Forţele de ordine au ridicat baraje la multe intersecţii din centrul oraşului, în timp ce soldaţi înarmaţi cu puşti-mitralieră patrulau în staţiile de metrou.

Dimensiunea paradei a fost redusă în acest an din cauza pandemiei de COVID-19, la fel şi numărul de spectatori autorizaţi să se adune pe lungul bulevard Rajpath, redus de la 125.000 la 25.000.

Premierul indian Narendra Modi şi-a felicitat compatrioţii pe Twitter, fără a-i menţiona pe fermieri. 'Le doresc tuturor oamenilor din India o Zi a Republicii fericită', a scris el pe Twitter, potrivit AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.