Premium
Găsesc că este o ironie cruntă faptul că, după numai o săptămână de la începerea sesiunii parlamentare de toamnă, parlamentarii Puterii şi-au luat deja o zi de pauză – luni, 10 septembrie – pe motiv de participare la începerea noului an şcolar. În condiţiile în care Guvernul pe care îl susţin este format din analfabeţi funcţionali în proporţie de 80%, aşa-zisul interes brusc faţă de Educaţia din România este o nouă mostră de politicianism de cea mai joasă speţă.
Marasmul cotidian în care se zbate ţara este rezultatul subfinanţării timp de 30 de ani a sistemului de Învăţământ. Uitându-mă la bazinul electoral tradiţional al PSD, realizez că acesta a fost un proces intenţionat, pentru că un electorat needucat şi sărac este dependent de stat şi, implicit, poate fi uşor manipulat în a vota aşa cum doreşte Puterea politică.
Este impardonabil ca, la 10 ani de la semnarea de către toate partidele politice a Pactului pentru Educaţie, care presupunea acordarea de 6% din PIB pentru Învăţământ şi 1% pentru Cercetare, Bugetul efectiv al Ministerului Educaţiei Naţionale să nu depăşească nici măcar jumătate din ţinta impusă. Aşa se face că, în 2018, Bugetul estimat este de 2,98% din PIB. De altfel, doar în 2008 şi 2009, a trecut de 4%.
Rezultatele subfinanţării se văd peste tot.
1. Avem cel mai mare procent de elevi analfabeţi funcţional: 42%. Sunt tineri care nu pot înţelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operaţiuni simple, mecanice, fizice. Discutăm despre o catastrofă socială comparabilă aproape cu un război.
2. România are cel mai mare procent de abandon şcolar din Europa. Ultimele statistici arată că doi din zece elevi ajung să renunţe la şcoală. În fiecare an, peste 50.000 de copii români abandonează şcoala. Cei mai mulţi sunt de la ţară şi provin din familii sărace. Semn că avem de-a face cu o problemă socială profundă căreia nu i s-a găsit soluţie. Este nevoie urgentă de alocări bugetare suplimentare, mai ales în mediul rural, pentru programe sociale complementare: rechizite gratuite, voucher-e pentru haine şi construirea de cantine şcolare care să le ofere copiilor o masă caldă.
3. Există o criză uriaşă de dascăli. Din cauza salariilor mizere, la jumătate faţă de ale şoferilor care-i plimbă pe domnii miniştri din limuzină în limuzină, nu mai există nicio tentaţie pentru studenţii tineri cu performanţă la învăţătură să se alăture unui sistem vocaţional muribund care îi condamnă la sărăcie. Şi rezultatele se văd: deşi nu sunt calificate, aproximativ 4.500 de cadre didactice predau în şcolile din România, cei mai mulţi profesori nepregătiţi fiind concentraţi în zonele din sudul şi centrul ţării. Există o corelaţie strânsă, pentru fiecare localitate cu risc socio-educaţional semnificativ, între procentul de cadre didactice necalificate, nivelul crescut de sărăcie şi rezultatele slabe ale elevilor.
4. Infrastructura şcolară este la pământ, fiind o ameninţare atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. Din cele 6.200 de unităţi de învăţământ care au nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu, peste 3.800 nu o deţin, pentru 495 de construcţii nu a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Oricând se poate petrece o tragedie de proporţii. Mai mult, 2.418 şcoli au WC-ul în fundul curţii, exact ca în Evul Mediu.
5. Revenirea la manualele unice, întocmai ca pe vremea lui Ceauşescu, este un eşec colosal. Ele conţin informaţii greşite şi sunt atât de prost concepute încât, de multe ori, nici nu se poate înţelege care sunt argumentele pe care doreşte să le transmită autorul. Există o nevoie urgentă de a se reveni la un sistem bazat pe competiţie între edituri, pentru că numai astfel manualele de pe care învaţă copiii noştri vor ajunge la standardele de calitate pe care ni le dorim cu toţii. Nu putem să mergem înainte cu un învăţământ gândit de „Genunche PLM”.
Aşa că, stimaţi parlamentari ai Puterii, dezbrăcaţi-vă, măcar săptămâna aceasta, de haina ipocriziei în care vă înveşmântaţi la fiecare început de an şcolar, abandonaţi discursurile sterile într-o limbă de lemn demnă de Emil Bobu şi nu uitaţi că Pactul pentru Educaţie este singura soluţie pentru viitorul României. Dacă reuşim să creştem progresiv, măcar cu 1% din PIB, bugetul Educaţiei în următorii trei ani, atunci rezultatele vor apărea. Dacă nu, veţi rămâne la fel de goi de idei, stăpâni peste un pustiu numit România.
Declaraţie politică susţinută în Plenul Parlamentului pe data de 12 septembrie 2018
