Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă, în fața unui scandal monstru - Cum încearcă premierul să gestioneze revolta declanșată de OUG lui Tudorel Toader

Inquam Photos/ Octav Ganea
Viorica Dancila

Premierul i-a invitat, luni, la Palatul Victoria, pe reprezentanții asociațiilor de magistrați, precum și pe cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru discuții pe legile justiției. Trei dintre asociații au anunțat că nu participă, iar plenul CSM se reunește la ora 10.00 pentru o decizie, scrie Mediafax.

Guvernul a anunțat că premierul Viorica Dăncilă invită luni, 25 februarie 2019, ora 15.30 la Palatul Victoria, câte un reprezentant al asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru discuții pe marginea legislației în domeniul justiției. Liderul Executivului a dat asigurări că există "întreaga disponibilitate a Guvernului pentru a sprijini toate instituțiile din sistemul judiciar în înfăptuirea unui act de justiție corect, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor".

Trei asociații de magistrați, respectiv “Forumul Judecătorilor din România”, ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și ”Inițiativa pentru Justiție”, au anunțat deja că nu participă luni la discuțiile de la sediul Guvernului, precizând că dialogul trebuia inițiat anterior emiterii ordonanței de urgență, iar acum singura soluție este abrogarea acesteia.

Tudorel Toader, prins pe picior greșit - Postarea ministrului care a stârnit un val de critici: 'Asta înseamnă să fii un mare nesimțit' / 'Fake news'

La rândul său, plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reunește luni, în ședință, la ora 10.00, pentru a decide ce demersuri vor fi întreprinse referitor la modificările aduse în legislația judiciară.

Asociațiile de magistrați au criticat ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției pe motiv că aceasta încalcă principiul separației carierelor judecătorilor și procurorilor, mai ales în ceea ce privește criterul de accedere la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Acesta a fost modificat în sensul în care orice magistrat cu o vechime de 18 ani, atât ca procuror cât și judecător, poate ocupa un loc la instanța supremă. Până acum, criteriul vechimii impunea 18 ani doar în funcția de judecător pentru a accede la instanța supremă. Uniunea Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) au mai arătat că, prin modificările aduse de OUG, se dă posibilitatea unui judecător, care a fost anterior procuror, să devină șef la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la DNA, la DIICOT, "fapt ce constituie, de asemenea, o încălcare evidentă a principiului separării carierelor".

Și secțiile pentru procurori și judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au criticat OUG, care a fost deja publicată în Monitorul Oficial, precizând, în plus față de obiecțiile asociațiilor, că prevederile referitoare la organizarea şi conducerea Ministerului Public nu au fost propuse de Consiliu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.