Premium
David C. Speedie publică un editorial în New Europe despre ulima mutare făcută de Volodimir Zelenski. David C. Speedie este membru al Consiliului de Administrație al ACURA. El a fost membru senior și director al Programului privind implicarea globală a SUA la Consiliul Carnegie pentru Etică în Afaceri Internaționale și fostul președinte al Programului pentru pace și securitate internațională la Carnegie Corporation. Redăm mai jos articolul, publicat inițial în România de Blacknews.ro.
„În ajunul întâlnirii sale cu omologul său american Joe Biden de la 1 septembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski ‘a stins ștecherul’ publicației de știri de opoziție Strana.ua și a impus sancțiuni redactorului-șef al acestuia. Nu este prima dată când Zelensky impune represalii împotriva presei de opoziție. La începutul acestui an, Zelenksy a interzis trei dintre posturile de știri de televiziune ale țării sale — NewsOne, 112 și ZIK — acuzându-le de trafic de „propaganda finanțată de Kremlin”. El însuși un veteran al mass-media de radiodifuziune [a fost anterior comediant], acțiunea lui Zelenski poate fi văzută la prima vedere ca fiind în mare măsură simbolică. Este, de fapt, atât inflamator, cât și săritor în ochi.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că cele trei canale sunt în cele din urmă deținute de un singur om, Viktor Medvedchuk, un prieten al președintelui rus Vladimir Putin, care este considerat ambasadorul neoficial al Moscovei în Ucraina. Acesta a fost cel mai probabil un factor în decizia lui Zelenski; Medvedchuk îl critică personal pe Zelenski și administrația acestuia, dar, acestea fiind spuse, instituțiile de presă au evitat atacurile ad hominem și s-au concentrat pe trei subiecte principale: desemnarea conflictului în curs din estul Ucrainei drept „război civil”; sprijinul majorității cetățenilor Crimeei pentru anexarea peninsulei de către Rusia în 2014; și susținerea puternică pentru restabilirea relațiilor și a comerțului dintre Ucraina și Rusia.
Primele două dintre aceste teme sunt adevărate în mod demonstrabil, iar a treia este cu siguranță susținută ca fiind reciproc avantajoasă pe termen lung pentru Ucraina și Rusia. Poate că acest lucru l-a motivat pe unul dintre aliații cheie ai lui Zelenski, Președintele Radei Supreme (parlamentul Ucrainei) Dmitri Razumkov, să se opună acțiunilor președintelui împotriva rețelelor TV, spunând că „sancționarea rețelelor de televiziune este un lucru rău, indiferent cui aparțin”.
Nu este nicidecum prima dată când culpabilizarea presei incomode a fost folosită ca armă de către organele de autoritate din Ucraina de Vest. De exemplu, în 2018, regiunea Lvov a implementat o lege care interzice „utilizarea publică a limbii ruse… și a produselor culturale”, o interdicție care include cântece, filme, cărți și televiziune. Mai mult, legislatorii din Lvov au cerut aplicarea la nivel național a interdicției – o propunere care, din fericire, nu a fost încă adoptată.
Este poate tentant să vedem asta ca pe un fel de problemă relativ inofensivă la violența care a adus 13.000 de vieți într-un război de uzură între Vest și Est în Ucraina, un război care implică pretenții pentru un anumit grad de autodeterminare pentru regiunile estice. Nu este asa. În anii 1990, am vizitat o altă parte a fostului spațiu comunist în care tensiunile clocoteau între centru, în jurul capitalei București, și regiunile din munții Transilvaniei din nordul României. Îmi amintesc cât de intense au fost pasiunile dintre majoritatea română și minoritatea maghiară în privința problemelor lingvistice, de la indicatoarele bilingve până la cultul religios.
În Ucraina, rusa a fost recunoscută de multă vreme ca limbă de stat, alături de ucraineană – undeva, aproximativ 30% dintre cetățeni o văd drept prima limbă, iar practic toți ucrainenii au o moștenire rusă. Au existat impulsuri recente de a relega limba rusă într-un statut de limbă „regională”, alături de poloneză și maghiară (tensiunile în rândul minorității mult mai mici de limbă maghiară sunt, de asemenea, mari).
Toate acestea sugerează că Zelenski are un tigru legat de coadă, un act de auto-înfrângere care a fost interpretat în diferite moduri ca fiind [a] pentru a crește rapid în sondajele care indicau că sprijinul său a scăzut la jumătate de la 73% până la 30 de procente; sau [b] impresionează-l pe Biden împingând Moscova în ochi (dacă acesta din urmă este cazul, cu greu a reușit; consensul a fost că Zelenski a părăsit Washingtonul cu mult mai puțin decât spera.)
În cele din urmă, problema limbii în linii mari nu face decât să sublinieze factorul cheie al conflictului ucrainean, descris elocvent de colegul meu, membru al consiliului de administrație la ACURA, Nikolai Petro: aceasta este o țară profund divizată – social, cultural, politic. La prima mea vizită în Ucraina în 1993, îmi amintesc clar cuvintele unui profesor veteran de la Universitatea Mohyla din Kiev: „Amintiți-vă întotdeauna că există patru Ucraine – Est, Vest, Crimeea și Kiev”.
Este greu de argumentat că acest lucru s-a schimbat prea mult.”
