Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

WWF şi Netflix lansează documentarul 'Our Planet', o invitaţie la acţiune pentru protejarea naturii

twitter.com
wwf

Doar jumătate dintre locuitorii unora dintre ţările cu cea mai mare bogăţie de specii sălbatice de pe Pământ sunt ''foarte convinşi'' că natura suferă un declin, sugerează rezultatele unui sondaj citat vineri de Press Association, potrivit Agerpres.

Organizaţia internaţională non-guvernamentală World Wide Fund for Nature (WWF), care lansează împreună cu Netflix un nou documentar narat de naturalistul David Attenborough, intitulat ''Our Planet'', susţine că este nevoie de o mai bună conştientizare privind pericolul care ameninţă varietatea speciilor sălbatice de pe Pământ, sau biodiversitatea. 

Produsă de Silverback Films, seria documentară îi poartă pe privitori din ţinuturile arctice până în diverse jungle din America de Sud, oferindu-le imagini nemaivăzute din sălbăticie pentru a sublinia importanţa naturii şi paşii necesari pentru protejarea ei. 

Raportul recent al WWF privind "planeta vie", publicat anul trecut, a demonstrat că populaţiile globale de mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi peşti au scăzut, în medie, cu 60% începând din 1970. 

Organizaţia ecologistă face apel la liderii lumii pentru a aborda criza de mediu prin semnarea "unui nou acord pentru natură şi oameni", care va inversa declinul.

Citește și: Bărbatul pus sub acuzare pentru asasinarea lui Nipsey Hussle a pledat nevinovat

La sondajul pentru WWF asupra biodiversităţii au participat peste 10.000 de persoane din zece state cu o mare bogăţie de specii sălbatice, precum China, India, Brazilia, Indonezia, Peru, Africa de Sud şi Kenya. 

Potrivit rezultatelor, doar 49% dintre aceştia s-au declarat ''foarte convinşi'' că natura suferă un declin, doar 39% fiind conştienţi că supravieţuirea oamenilor depinde de natură, de la alimente şi apă până la aer curat. 

Totodată, rezultatele sondajului au demonstrat că majoritatea respondenţilor (70%) din cele zece state se simt personal responsabili pentru protejarea naturii, iar aproape două treimi (65%) nu consideră că angajamentele luate în acest sens de guvernele lor sunt suficiente pentru conservarea naturii. 

Sondajul relevă de asemenea că patru cincimi dintre respondenţi cred că protejarea biodiversităţii pentru generaţiile care vor urma este crucială, participanţii considerând că schimbările climatice, defrişările şi poluarea râurilor şi oceanelor sunt cele mai mari ameninţări la adresa naturii. 

''Astăzi am devenit cea mai mare ameninţare la sănătatea casei noastre, însă mai avem încă timp pentru a aborda provocările pe care le-am creat, în cazul în care acţionăm acum'', a declarat David Attenborough, ambasador WWF. 

"Dacă oamenii pot înţelege cu adevărat care este miza, cred că se vor aştepta ca guvernele şi companiile să vină cu soluţii practice. Şi, ca specie, suntem experţi în rezolvarea problemelor. Însă nu ne-am aplecat încă asupra acestei probleme cu toată atenţia necesară'', a adăugat naturalistul. 

"Putem crea o lume cu aer şi apă curată, cu energie nelimitată şi stocuri de peşte care ne vor susţine în viitor", a mai spus Attenborough. 

Colin Butfield, director executiv al WWF Marea Britanie şi consilier pentru conservarea mediului în cadrul documentarului ''Our Planet'', a declarat: "Suntem prima generaţie care cunoaşte impactul complet a ceea ce provocăm asupra planetei noastre şi ultima care are şansa de a întreprinde ceva în această privinţă. Dacă oamenii din întreaga lume spun că planeta noastră merită protejată, liderii noştri nu vor avea de ales decât să asculte. Sperăm că 'Our Planet' va declanşa una dintre cele mai importante conversaţii din vremurile noastre - despre casa pe care o împărţim cu toţii".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.