Premium
Adevarul:
Având conştiinţa limpede şi fermă că episodul nefericit al declaraţiilor domnului James Pettit nu va şubrezi parteneriatul strategic vital între Washington şi Bucureşti, el trebuie abordat, fără pudibonderii inutile, tocmai pentru a sublinia, dacă mai era cazul, că problematica R. Moldova rămâne, pentru românii din dreapta Prutului, sensibilă şi strategică.
1. Linie de mesaj sau eroare privată? (...)
Oricare ar fi însă explicaţia, declaraţiile ambasadorului James Pettit sunt stupefiante. Partea română, prin canale specifice, trebuie să clarifice urgent aceste chestiuni. Pentru că dacă „Moldova nu este România” e linia strategică a Departamentului de Stat, atunci această abordare va continua şi va produce consecinţe pentru regiune şi pentru România. ASTA trebuie să clarifice Bucureştiul, şi încă urgent.
2. România şi R. Moldova la Departamentul de Stat
Defecţiunile abordării relaţiei România-R. Moldova la Washington sunt mai vechi, iar unele structurale. Diplomaţii pregătiţi pentru R. Moldova sunt cei pe ai căror agendă de preocupări mai figurează Ucraina sau Belarus. R. Moldova se află la altă rubrică la Departamentul de Stat decât România, iar cele două rubrici diferite nu comunică. R. Moldova este în spaţiu post-sovietic, România este în cel euroatlantic. De aici lipsa de sincronizare şi chiar ignorarea fizică a României de către diplomaţii acreditaţi la Chişinău. De câte ori a fost dl James Pettit la Bucureşti sau a avut consultări cu diplomaţii americani sau autorităţile din România? De foarte puţine ori. E o realitate de fapt, cu consecinţe pe teren dintre cele mai neplăcute, una dintre ele fiind minimalizarea „chestiunii Basarabiei” pentru România în interiorul Parteneriatului strategic româno-american.
3. O viziune identitară moldovenistă domină Departamentul de Stat
Consecinţele concrete ale acestei separaţii sunt întărite de faptul că lucrarea de căpătâi la Departamentul de stat în ceea ce priveşte chestiunea identitară în R. Moldova rămâne volumul publicat în anii '90 a lui Charles King: The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, unde dimensiunea identitar moldovenistă - moldovenii nu sunt români - e determinantă. Aşa au gândit şi gândesc mulţi diplomaţii americani acreditaţi la post în R. Moldova, mai cu seamă că majoritatea dintre ei erau doar vorbitori de limbă rusă (...)
4. Zidurile care cad şi cortinele care se ridică...
Astăzi, ambasadorul american ne sugerează, dacă nu un zid, atunci o cortină de catifea peste Prut, căci orice alăturare prea mare de România „ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”. Şi asta în timp ce ambasadorul saluta în acelaşi interviu relansarea relaţiilor economice şi politice cu Federaţia Rusă! E, totuşi, prea mult.
5. Un enorm deserviciu adus diplomaţiei americane
Nu e vorba numai despre România sau românii din R. Moldova aici. E vorba, poate în primul rând, despre diplomaţia americană şi prestigiul ei. Intervenţia oficialului de la Chişinău pe chestiuni de identitate şi relaţiile cu alte state - linii roşii pentru un ambasador! - i-a adus mari prejudicii (...)
6. Rusia va profita de această breşă pentru a stârni antiamericanism
Şi asta nu e tot. Mai grav este altceva. Declaraţiile ambasadorului american au dat prilejul Federaţiei Ruse, foarte prezentă pe teren la Chişinău, să pornească o campanie anti-americană, prin proteste, petiţii on-line, proteste în faţa ambasadei, declaraţii fulminante. Reţelele de socializare sunt pline de aşa ceva(...)
7. Fără România, dar cu prezenţa trupelor ruse
Interviul mai este scandalos şi din alt motiv. La 25 de ani de independenţă, Chişinăul este încă dependent de Rusia prin falsa „neutralitate“ pe care o are în Constituţie, încălcată, de fapt, de Moscova prin refuzul ei obstinat de a-şi retrage trupele din regiunea transnistreană. Un interviu care dă lecţii de geopolitică Chişinăului şi spune la cine să se alăture şi la cine nu, dar nu pomeneşte nici măcar în treacăt de prezenţa trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul R. Moldova este cel puţin discutabil(...)
8. Sondajele care îl infirmă pe ambasador
Declaraţiile ambasadorului vin pe un fond de interes identitar sporit, după cum ne-a arătat recent sondajul FUMN/MAGENTA. Cifrele cercetării sociologice vin în contradicţie vădită cu declaraţiile ambasadorului sau, mai bine spus, aserţiunile acestuia contrazic, flagrant, datele de sondaj. Când ai opţiuni unioniste care se ridică la 28%, cu potenţial de peste 50% în cazul perceperii plenare a avantajelor socio-economice sau un potenţial de circa un milion de cetăţenii româneşti, atunci trebuie să fii prudent cu declaraţiile publice(...)
9. Ambasadorul Pettit - agent electoral
Ceea ce nu a luat în calcul ambasadorul SUA la Chişinău este efectul pervers al declaraţiilor sale. Două sunt principale. Primul ţine de instrumentalizarea politică a declaraţiilor sale, din moment ce ambasadorul a fost folosit de acea tabără care abhoră orice apropiere de România şi vrea o cortină (geo)politică pe Prut. Nu întâmplător, candidatul lui Vladimir Putin, socialistul Igor Dodon, a reacţionat primul salutând declaraţiile. A urmat urgent reprezentantul PD care s-a grăbit să salute şi el aserţiunile ambasadorului american după care „Moldova nu e România“. Dar mai este un efect al interviului din 26 august al ambasadorului. Şi mult mai important. Prin declaraţiile sale, James Pettit a stârnit o adevărată furtună pe ambele maluri ale Prutului şi asta în ajun de campanie prezidenţială. S-a readus intempestiv în discuţie problema unionismului, România a fost reconectată la viaţa politică de la Chişinău. Geopolitica a învins, din nou, politica! (...)
10. Moldovenii să nu jubileze, ci să se îngrijoreze
Am spus deja că declaraţiile ambasadorului american au generat satisfacţie unor categorii politice şi nu numai din R. Moldova - aşa-numiţii moldovenişti proruşi sau moldoveniştii europeni - ostili ideii de parteneriat strategic cu Bucureştiul sau - şi mai rău! - o eventuală reunificare (sau „alăturare“ cum în spune ambasadorul James Pettit). Ambasadorul a spus ceea ce ei doreau să spună de mult dar nu îndrăzneau să fie atât de tranşanţi. Jubilaţia este o teribilă eroare. În realitate, dacă declaraţiile ambasadorului sunt linii de mesaj şi nu gafă personală, atunci ceea ce i se pregăteşte R. Moldova este de rău augur. Într-o viziune în care conflictele îngheţate - Transnistria sau Donbas - trebuie rezolvate prin reglementarea politică înainte de cea militară, Federaţia Rusă câştigă de departe. Asta înseamnă un „big bargain“ în regiune, prin care frontiera actuală a UE şi NATO va rămâne aşa multă vreme, iar R. Moldova sau Ucraina se transformă, pe cale de consecinţă, în spaţiu tampon între Rusia şi UE, zone fără identitate strategică şi fără opţiuni ferme.
Ziarul Financiar:
De câteva zile ministrul german al economiei, social-democratul Sigmar Gabriel (el este şi vicecancelar), face vâlvă cu anunţul său că negocierile dintre SUA şi UE privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) au eşuat.
„Nu ne vom supune pretenţiilor americanilor“, a spus Gabriel, sugerând astfel că tratatul a murit înainte de a se naşte. Anunţul a fost salutat, chiar şi de o parte din presa franceză, ca fiind o victorie a poporului contra corporaţiilor – un mesaj tipic socialist, care s-ar încadra în discursul social-democrat al familiei politice a lui Gabriel. Baza electorală a social-democraţilor nemţi este constituită din oamenii sindicatelor. Însă cât timp cancelarul Angela Merkel, şefa creştin- democraţilor din guvernul Germaniei, continuă să susţină TTIP, afirmaţiile lui Gabriel ar putea fi interpretate doar ca focuri în războiul electoral pentru alegerile din 2017, după cum scrie RFI. Luna trecută Merkel a asigurat că TTIP este „categoric în interesul Europei“. Însă în Germania există o opoziţie populară puternică faţă de tratatul de comerţ liber cu SUA.
Un alt atac al lui Gabriel asupra cancelarului a vizat modul în care aceasta gestionează criza imigranţilor, forţând-o pe Merkel să-şi apere politica privind refugiaţii. Social-democratul a cerut, într-un interviu, pentru prima dată limitarea numărului de migranţi care intră în Germania şi a avertizat că guvernul a „subestimat provocările“ pe care le ridică integrarea celor un milion de refugiaţi veniţi în 2015, notează Financial Times. „Întotdeauna am spus că este de neconceput pentru Germania să primească un milion de refugiaţi în fiecare an“, a spus Gabriel.
Şi ministrul de finanţe din Bavaria, Markus Soeder, din Uniunea Creştină Socială - un vechi aliat politic al creştin- democraţilor lui Merkel -, a sugerat că un număr mare de refugiaţi ar putea fi trimişi înapoi în ţările de origine.
El a explicat că va imposibilă integrarea cu succes a atât de mulţi oameni cu un fundal cultural atât de diferit.
În schimb Merkel încearcă să-i recâştige de partea ei pe alegătorii nemulţumiţi de venirea refugiaţilor sugerând că urmează reduceri de impozite după alegeri, demers în care ar primi sprijinul unui politican influent, ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble. Ea încearcă, de asemenea, să-i atragă pe cetăţenii cu origini turceşti, potrivit Bloomberg.
