Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci arestări în dosarul şefului CJ Timiş

primar arestat

Magistrații Tribunalului București au admis cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a cinci persoane implicate în dosarul de corupție de la Consiliul Județean Timiș.

Este vorba de Teodor Gavriș, director în cadrul CFR Călători; George Didilă, care controlează mai multe societăți (Ecomet West SRL, Electro Sig Star SRL); Marcel Mihoc, consilier județean în Timiș; Gabriel Telu Protopopu, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului — CFR Călători SA și Daniel Ninel Cosmineanu, șef al Biroului Aprovizionare în cadrul CFR Călători SA.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de cei cinci arestați, anunţă Agerpres.

Vezi şi: Cine şi de ce a fost reţinut în dosarul baronului PSD de Timiş

În aceeași cauză, procurorii au mai dispus luarea măsurii controlului judiciar față de președintele CJ Timiș, Titu Bojin, pe o durată de 60 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu; folosire a influenței sau autorității în calitate de persoană care deține funcție de conducere într-un partid, pentru obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

Potrivit DNA, Teodor Gavriș, director la CFR Călători, a intervenit pe lângă funcționari aflați în subordinea companiei feroviare să încheie contracte, prin fraudarea procedurilor, cu societăți comerciale controlate de George Didilă.

De asemenea, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, și consilierul județean Marcel Mihoc au determinat funcționari de decizie din cadrul unor instituții publice, societăți de stat sau primării, să își exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul atribuirii, prin fraudarea procedurilor de achiziție publică, a unor contracte în baza cărora firmele controlate de George Didilă (Ecomet West SRL și Electro Sig Star SRL) să furnizeze produse la prețuri supraevaluate sau care nu erau necesare, în dauna entităților respective.

Vezi şi: Detalii DNA din Dosarul șefului CJ Timiș

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.