Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Barna, ironizat de George Simion după accidentul cu trotineta: Dănuț, e periculos!

Dan Barna

Deputatul USR Dan Barna a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni în timp ce traversa pe trotinetă, lucru interzis de Codul Rutier.

George Simion, liderul AUR, a avut o reacție ironică la postarea lui Dan Barna, în care a anunțat că a fost victima unui mic accident, fiind lovit de o mașină în timp ce mergea cu trotineta pe stradă. Simion îi recomandă lui Barna să nu mai folosească acest mijloc de deplasare, pentru că „e periculos”.

STIRIPESURSE.RO a anunțat în exclusivitate vineri seara că deputatul USR Dan Barna a fost implicat într-un accident rutier produs în Bucureşti, după ce, în timp ce traversa strada pe o trotinetă electrică, a fost acroşat de o maşină. Iniţial, el le-a spus poliţiştilor rutieri că nu a fost rănit, dar ulterior s-a prezentat la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale. ”Am fost acroşat de o maşină pe o trecere de pietoni semaforizată din Capitală. Mulţumesc medicilor de la Spitalul Floreasca pentru grija lor, starea mea de sănătate este bună, urmările nu sunt grave, trebuie doar ceva repaus”, a afirmat Dan Barna.

Ce a transmis Brigada Rutieră

”La data de 31 martie a.c., în jurul orei 19:10, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona Bd-ului Ion Mihalache, au observat că o persoana de sex bărbătesc care traversa drumul public pe o trotinetă electrică, la intersecţia cu str. Arh. Ion Mincu, ar fi fost acroşată de un autovehicul aflat în mişcare. În acest context, poliţiştii rutieri au identificat persoanele implicate în eveniment, iar persoana care se deplasa cu trotineta electrică a negat că ar fi suferit vătămări, refuzând totodată transportul la spital”, a transmis Brigada Rutieră.

Şoferul şi bărbatul aflat pe trotineta electrică au fost îndrumaţi conform prevederilor legale.

”Ulterior, în jurul orei 20:55, Brigada Rutieră a fost sesizată de Spitalul Floreasca despre faptul că, la aceasta unitate sanitară, s-a prezentat o persoană care a afirmat că, în jurul orei 19:10, a fost implicată într-un accident rutier, în urma căruia a suferit vătămări corporale, acordându-i-se îngrijiri medicale. La spital, precum şi la faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea efectuării cercetărilor şi pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie”, a precizat sursa citată.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Vezi și: Fostul vicepremier, Dan Barna, a ajuns la Spitalul Floreasca după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada cu trotineta electrică

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.