Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

De ce a primit 3 ani de puscarie Miron Mitrea/ DOCUMENT

Mita primită de Miron Mitrea în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari, care se ridică la 169.440 de lei, constă în diferenţa dintre valoarea reală a lucrărilor executate şi valoarea facturată, se arată în motivarea condamnării deputatului PSD de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), sentinţă care nu este definitivă.

Magistraţii mai apreciază că, deşi nu există probe directe care să facă dovada pretinderii foloaselor necuvenite de către inculpatul Miron Mitrea, la acea dată ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, dar nici dovada oferirii lor de către inculpata Irina Jianu, la acea dată inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), instituţie aflată în subordinea lui Mitrea, faptele au putut fi probate prin alte mijloace.
INTREAGA MOTIVATIE A INSTANTEI AICI
Deputatul Miron Mitrea a anuntat de curnd ca demisioneaza din toate functiile detinute in PSD si la Camera Deputatilor. El le-a explicat colegilor din CEx al PSD ca vrea sa dea un exemplu de cum trebuie tratat actul de justitie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.