Descoperirea unei specii de broască verde fluorescentă care trăiește în pădurile din America de Sud deschide noi perspective științei, fiind primul caz de batracian fluorescent din lume, relatează vineri AFP. Descoperirea, făcută publică în această săptămână de Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), "modifică radical ceea ce se știe despre fluorescență în mediul terestru", conform Agerpres.
Aceasta a permis descoperirea de noi componente fluorescente care pot avea "aplicații în știință și tehnologie", a subliniat cercetătorul argentinian Julian Faivovich. Descoperirea ridică și o "întrebare privind comunicarea vizuală a batracienilor", a mai spus cercetătorul care a condus acest studiu în laboratorul Muzeului de științe naturale din Buenos Aires. "Este incredibil să observi această fluorescență atât de intensă la aceste broaște (Hypsiboas Punctatus) în captivitate", a explicat omul de știință când a descris "fenomenul fotobiologic".
Inițial cercetătorii s-au întrebat dacă acesta "ar putea fi legat de captivitate", dar ulterior au observat fenomenul în mediul natural al broaștelor. "Este prima broască fluorescentă observată științific", a spus Carlos Taboada, un alt cercetător. "Fluorescența în organismele naturale este frecventă la speciile acvatice, unele insecte, dar nu a fost niciodată documentată la amfibieni", a subliniat Maria Lagorio, specialistă în fluorescență.