Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elena Băsescu revine

Elena Băsescu a dispărut de pe scena politică după mandatul de europarlamentar. Ea s-a dedicat vieții de familie, având deja o fetiță și trebuind să nască în zilele următoare pentru a doua oară.

Din postura de mamă, Elena Băsescu a vorbit despre faptul că discriminarea proaspetelor mămici la locul de muncă reprezintă una dintre problemele sociale importante cu care se confruntă România în acest moment.

"Din păcate, actualii guvernanţi nu reuşesc să găsească soluţii şi se ascund în spatele unor instituţii ineficiente. Adevărul este că foarte multe mame care se întorc din concediul de maternitate sunt forţate, într-o formă sau alta, să-şi dea demisia, iar tinerele însărcinate sunt, de multe ori, victimele discriminării. Ştiu persoane cărora le-a fost frică să le mărturisească şefilor că au rămas gravide pentru ca nu cumva să fie date afară. În condiţiile în care avem un spor natural negativ foarte mare şi discutăm deja despre faptul că sistemul de pensii este nesustenabil, astfel de practici nu fac decât să descurajeze natalitatea şi să adâncească această problemă, pe care eu o consider chiar de siguranţă naţională", a spus Elena Băsescu.

Citește și: FOTO-ȘOC: Elena Băsescu, de NERECUNOSCUT

Fostul europarlamentar a adăugat că ar trebui să se ofere beneficii de natură fiscală nu numai mamelor şi femeilor însărcinate, ci şi angajatorilor acestora.

"Rezolvarea problemei este tot de natură legislativă - cred că ar trebui să se ofere beneficii de natură fiscală nu numai mamelor şi femeilor însărcinate, ci şi angajatorilor acestora, pe un sistem similar celor care angajează tineri şi şomeri. Dacă vrem o Românie funcţională, în care sistemele de asigurări sociale să nu intre în colaps, atunci Guvernul trebuie să aloce astfel de fonduri. Aşa că ar fi bine ca ministrul de resort să nu se mai lamenteze de această problemă şi să acţioneze concret în sensul rezolvării acestei situaţii", e mesajul Elenei Băsescu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.