Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul Cioloș nu poate fi dat jos și nici nu are nevoie de Parlament

Cel mai îndrăzneț și important pe care-l poate face Guvernul Cioloș e să nu facă rău. În cel mai bun caz poate administra competent trebile nației iar în cel mai rău caz le poate administra incompetent. Nu poate face schimbări dar, fiind tehnocrat, nici nu are ce fel de schimbări să facă și nici mandatul necesar.

Guvernul Cioloș poate guverna liniștit și fără să aibă nevoie de Parlament. Dacă nu face schimbări și doar administrează, nu are nevoie de modificarea legilor și deci de majoritate politică în Parlament. Și poate sta fără grijă că va fi trântit de partide. Partidele pot cel mult forța nota populistă și îngropa guvernul Cioloș sub un munte de legi populiste și pomeni electorale.

Șansele unei moțiuni de cenzură sunt foarte mici. Un partid doar dacă ține să se sinucidă va crea instabilitate în țară în an electoral și va ataca un guvern decent și relativ popular. Nu cred că PSD și PNL sunt dispuse să facă tămbălău și să încerce să trântească prin moțiune guvernul Cioloș transformându-se în scandalagii nației chiar înainte de alegeri locale sau între locale și parlamentare. Este avantajos electoral să trântești guvernul doar dacă guvernul este extrem de nepopular. Și chiar și atunci trebuie să fii atent cum îl dărâmi, căci prea mult scandal și tămbălău s-ar putea îndrepta împotriva ta.

Și chiar dacă partidele ar încerca să dărâme guvernul pentru a organiza ele alegerile și pentru a avea pe mână pârghiile prin care să arunce cu pomeni electorale în popor, premierul e desemnat tot de președintele Iohannis. Acesta îl va numi probabil tot pe Cioloș sau un alt tehnocrat, eventual chiar un ministru din guvernul Cioloș. Dacă partidele însistă într-un război cu guvernul, Iohannis ar putea forța anticipatele. Cert e că până în decembrie 2016 nici PSD și nici PNL nu pot avea un guvern pe care să-l poată controla. Încercarea de înlocuire a guvernului Cioloș va da putere lui Iohannis și se va transforma într-un circ din care are de pierdut partidul care atacă și dă jos guvernul.

Însă Parlamentul poate bloca inițiativele mai îndrăznețe ale guvernului. Însă, fiind un guvern tehnocrat, fără direcție și filozofie (adică fără politică) nu are nici inițiative îndrăznețe.

E ca la fotbal, când la jumătatea sezonului antrenorul principal își dă demisia și e înlocuit temporar de secund sau de un antrenor de la tineret. Antrenorul interimar nu schimbă nimic în echipă, nu face noi strategii, nu face transferuri. Își vede de echipă de la un meci la altul și se ocupă strict de tactica din teren. Deciziile strategice, privind transferurile, filozofia de joc în sezonul viitor, pe ce pune accent (ofensivă, defensivă, spectacol, rezultate, tineri, vedete consacrate șamd), vor fi luate de antrenorul plin, cel care va conduce echipa în sezonul următor și care va avea mandat de la conducerea clubului.

Interesul guvernului Cioloș e să mențină pe linia de plutire bugetul, să organizeze cât mai bine și fără incidente alegerile și să nu blocheze justiția prin numirile în fruntea parchetelor.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.