Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul nu a aprobat bugetul Tarom: Ce așteaptă guvernanții de la companie

avion tarom

Guvernul nu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Transport Aerian Tarom, dând astfel un semn că solicită o responsabilizare crescută şi un demers susţinut de creştere a performanţei, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

"A fost trecut ca subiect în discuţie pe ordinea de zi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Transport Aerian Tarom. Acest buget nu a fost aprobat în acest moment, aşteptăm la nivelul Guvernului măsuri şi mai degrabă un plan, o strategie pe termen mediu şi lung de reabilitare a companiei, chiar dacă în actualul buget datele pe care le-a prezentat compania sunt mult ameliorate faţă de situaţia anului 2015", a spus Suciu, la finalul şedinţei de Guvern. El a adăugat că "această responsabilizare" a conducerii companiei trebuie să continue. "Semnul pe care îl dă Guvernul neaprobând bugetul este că solicită o responsabilizare crescută şi un demers susţinut de creştere a performanţei la nivelul companiei, în condiţiile în care a apărut o serie întreagă de discuţii legate de capacitatea managementului actual de a-şi îndeplini funcţiile şi a răspunde aşteptărilor legate de performanţa companiei", a afirmat Dan Suciu, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.