După ce se angajase în urmă cu doar o săptămână la companie, un inginer român de 36 de ani a murit la bordul unei nave comerciale din Singapore în drum spre China în apele statului malaysian Sabah.
Mevlit Stelian a murit, miercuri dimineața, în jurul ore 04.30, ora României, în sala motoarelor. O cerere a fost transmisă Agenţiei Maritime Malaysiene, printr-un centru de la Kuala Lumpur, ca trupul să-i fie transportat pe cale aeriană la un spital, relatează News.ro.
Citește și: DECĂDEREA TAROM: Cum a pierdut SUPREMAȚIA companiilor de zbor
"Agentul navei a contactat iniţial Lauban, însă spitalul de acolo nu dispune de echipament adecvat”, a declarat adjunctul şeful poliţiei districtuale, Chandra, citat într-un comunicat. Stelian "a fost adus apoi aici cu un elicopter al Forţelor aeriene, pentru a primi tratament la Spitalul Regina Elizabeth”, adaugă el.
La sosirea în terminalul 2 al Aeroportului Internaţional Kota Kinabalu, la ora 10.00, ora României, personalul medical care-l aştepta a anunţat poliţia că tânărul a murit. O investigaţie iniţială a arătat că nu existau răni pe corpul defunctului, iar o autopsie urma să fie efectuată joi.
Poliţia nu a fost în măsură să ia declaraţii de la cei 15 membri ai echipajului, deoarece nava şi-a continuat drumul către Shekou, în China. Stelian, căsătorit, era al treilea inginer al navei Berge Bulk Maritime Pte Ltd din Singapore.