A XIV-a ediție a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului (IET) are tema „Pornește în misiune ascultând glasul Lui!” și motto-ul „Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta!” (Geneză 12,1), fiind organizată de Episcopia Română-Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla prin Departamentul de tineret, în colaborare cu Protopopiatul Beclean, Parohia greco-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Beclean și ASTRU Cluj.
Programul întâlnirii eparhiale a tinerilor este propus după modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului fiind o îmbinare a celebrării (Sfânta liturghie și diferitele momente de rugăciune), cu formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activități), sărbătoarea și comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experiență, entuziasm etc.).