Premium
Una dintre discuțiile care se ridică în spațiul public, în utlima perioadă, este legată de beneficiile pe care integrarea în UE le-a adus României sau nu. Fostul negociator al României cu Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, susține că politicienii din România pun frână intenționat procesului de integrare, pentru că dacă exista voință politică țara noastră era în alt stadiu pentru îndeplinirea obiectivelor de aderare la Spațiul Schengen sau în zona euro.
– De ce a vrut România să intre în Uniunea Europeană?
V.P.: În primul rând, ca să fie parte a Vestului, să nu mai fie un cordon sanitar între două grupări geopolitice și, în același timp, geostrategice, pentru că a avut o experiență similară înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. În al doilea rând, și-a dorit ca să poată să fie parte a pieței interne, să fie beneficiară a mecanismelor și a procedurilor pieței interne și în felul acesta să poată accepta și să fie acceptată de o piață foarte largă. Și nu în ultimul rând, și-a dorit lucrul acesta pentru că procesul de dezvoltare într-o zonă în care riscul este diminuat este mult mai rapid, cu șanse nete pentru a crea condiții de piață cetățenilor, condiții superioare celor de dinainte.
– La zece ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE, vi se pare că acele obiective au fost atinse?
V.P.: Parțial. Dacă ne referim la prima componentă, pentru că iată, în vecinătatea noastră estică ce se întâmplă, ce instabilitate, câtă agresivitate, chiar violență, România este partea estică a Vestului și ar trebui să se comporte ca atare, ca fiind parte a Vestului. În ceea ce privește riscul mai mic, aici contează foarte mult de modul în care România și-a gestionat propriile politici și modul în care și-a internalizat politicile europene, iar aici trebuie să recunoaștem că sunt încă foarte multe lucruri de făcut. Potențialul de dezvoltare și potențialul de piață nu a fost utilizat de România. Iar dacă ne referim la procesele de dezvoltare, atunci va trebui să recunoaștem că una dintre tânguirile majore este felul în care au fost investite fondurile structurale, fondurile în agricultură. Faptul că noi le-am tratat ca pe un cadou de la Moș Crăciun, nu ca investiții în procesul de dezvoltare ne-a făcut să nu avem la capacitate maximă beneficiile acestei componente.
– Sunt voci care spun că a fost o problemă cu ce s-a întâmplat după momentul aderării și alte voci care spun că a fost o problemă și în momentul negocierii. Ca negociator-șef în discuțiile cu Uniunea Europeană, credeți că ați fi putut face mai mult pentru cei care urmau să implementeze ceea ce se negocia la acel moment?
V.P.: Am recitit de câteva ori Tratatul de Aderare și le-aș recomanda tuturor liderilor politici să o facă. În săptămâna care a trecut, au celebrat deceniul de la semnarea Tratatului și cred că au fost obținute rezultate optime în ceea ce se putea obține în momentul respectiv. Principala chestiune care s-a obținut , dacă vă uitați chiar la art.1 din Tratat, a fost ca România să devină membru al Uniunii Europene. Dacă ne gândim la aranjamentele referitoare la aplicarea legislației europene, acquis-ul – substanța negocierii, pe baza datelor, pe baza realităților de atunci, eu cred că s-au obținut condiții foarte bune. Să amintim numai că dintre cele douăsprezece state candidate, România a obținut cele mai numeroase perioade de tranziție. Dar este tot adevărat că România este singura țară care nu a utilizat șansa acestor perioade de tranziție sau derogări, a obținut teribil de multe aranjamente tehnice, iar noi le-am descoperit numai în momentul în care Comisia Europeană atenționa ”vedeți că expiră perioada de aranjament tehnic”, dar în mare, eu cred că rezultatul a fost optim, maximal în ce privește condițiile din vremea respectivă.
-Există voci care discută despre eventuale alternative, eventuale deschideri către noi oportunități. Credeți că UE și-a pierdut suflul? Există alternative pentru România la acest moment?
V.P.: La acel moment, cred eu, este de necontestat opțiunea României datorită faptului că eram proaspăt ieșiți din Războiul Rece și era clară direcția spre care dorim să ne îndreptăm. În ceea ce privește opinia publică din România, aceasta avea cel mai ridicat procent de susținere a prcesului de aderare la Uniunea Europeană dintre toate statele care erau candidate la vremea respectivă și lucrul acesta spune suficient de mult. Aș mai spune că nici acum, după 10 ani de la încheierea negocierilor și după 10 ani de la parafarea Tratatului, cred că România nu are altă opțiune decât să contribuie la dezvoltarea UE, ca prin aceasta beneficiile să se extindă asupra țării și asupra cetățenilor.
– Credeți că există și un alt tip de răspundere decât cea politică ce poate fi antrenată într-o analiză rațională a lucrurilor pierdute în ultimii 10 ani, din perspectiva integrării europene?
V.P.: Într-un adevărat stat de drept, da. Gândiți-vă numai la conținutul tratatului și la câte dintre elementele care sunt cuprinse în tratat nu au fost respectate chiar de România care este partea semnatară cea mai interesată. Tratatul nu este un document politic, ci unul juridic, iar această realitate ar trebui să ne privească nu doar din punctul de vedere al trecutului doar, ci și din punctul de vedere al prezentului și viitorului. Vă rog să rețineți că abia în decembrie 2013 s-a reușit trecerea unei legi care să codifice o schemă a procesului decizional european în România, incompletă chiar și la această dată, ceea ce arată întârzieri nepermise și cât se poate de clar că partidele nu au avut preocuparea de aplicare a Tratatului și a politicilor europene în România.
– Dacă vă referiți la legea de cooperare privind afacerile europene, nu a venit aceasta ca o consecință a unui război politic?
V.P.: Putem găsi foarte multe explicații. Cert este că România, la data aderării, ar fi trebuit să fie un stat puternic, o națiune cu o strategie cât se poate de clară în ceea ce privește participarea la politicile europene. Țineți minte că liderii politici din vremea respectivă, 2005-2007, nici nu voiau să audă de așa ceva. Este încă o dovadă că nu a existat adevărată preocupare pentru achitarea politicilor europene și pentru extinderea beneficiilor către cetățenii României, pentru că ei aveau o așteptare masivă pentru beneficii.
-O parte dintre cetățenii români au resimțit direct și fizic beneficiile plecând fizic din țară. Milioane de români sunt astăzi în țările din nordul și vestul Europei.
V.P.: Este binevenit acest comentariu, l-aș fi adus și eu în discuție. În România, politicile europene au fost evitate, cetățenii români beneficiind de drepturile pe care le aveau ca cetățeni europeni, urmare a aderării la UE. Cetățenii români s-au dus ei înșiși în zona europeană acolo unde societățile sunt așezate de-adevăratelea pe structuri instituționalizate să aplice politicile europene. Oameni care în 2004 făceau lobby la Bruxelles ca România să nu finalizeze negocierile și să nu adere la UE, sunt printre primii beneficiari ai slujbelor la Comisia Europeană, Parlamentul European, deci sunt deja oameni, care și ca privilegii și ca drepturi și-au preluat aceste atribute așa cum au putut după momentul aderării.
– Putem vorbi, la 10 ani după momentul semnării Tratatului că, dincolo de acele beneficii strategice de orientare spre vest, România consemnează un eșec și o ratare a acestei decizii de intrare în clubul european, din perspectiva UE?
V.P.: În zilele acestea se spune ”clasa politică a avut proiectul NATO, proiectul UE și aici a fost unită clasa politică, a conștientizat șamd”. Eu am să spun altceva: clasa politică a dorit, spre deosebire de cetățenii României, aderarea la Uniunea Europeană doar ca moft al aceeptării în familia vestului și într-un fel, acceptabilitate din punct de vedere financiar și social. Ei nu au dorit de-adevăratelea integrarea. Dacă și-ar fi dorit integrarea în UE, atunci nu am fi astăzi în situația în care suntem vizavi de Schengen și chiar față de zona euro. Avansul ar fi fost mult mai substanțial în aceste domenii ale integrării, iar din această perspectivă, trebuie să îi dau dreptate actualului președinte care spunea că sunt domenii în care integrarea nu s-a realizat pe măsura așteptării.
– Mai avem vreo șansă să fructificăm în mod real această șansă istorică de a intra în zona civilizată a Europei?
V.P.: Sper că România nu a ratat calea europeană, sper să poată să o reia cât se poate de repede și, în opinia mea, acum când UE se restructurează, este o șansă pentru România să se reintegreze în procesul european. Dar pentru aceasta are nevoie de o mult mai intensă pregătire și de mult mai vizibilă determinare decât a arătat chiar în perioada negocierilor de aderare. Orice întârziere este cost de oportunitate care odată și-odată se transformă în cost financiar.
– România are de ce să facă acest efort. Întrebarea este: are cu cine să îl facă?
V.P.: Da, România are interes enorm să facă acest efort, eu cred că are și cu cine. Ceea ce mă întreb eu este dacă are voință leadershipul politic de la noi să pornească pe această cale europeană, nu doar să spună că merge pe această cale și să o ia pe alături. Voința politică este esențială, iar resursele financiare,materiale și umane pot fi găsite.
Interviu preluat cu acord de pe www.caleaeuropeana.ro
