Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jurnalist trimis în judecată de DNA: Cum l-au prins în flagrant procurorii

DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului TĂNASĂ JULIEN, jurnalist, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2016, unui viitor candidat la primăria unei comune din județul Mureș (denunțător în cauză), i s-a propus printr-un intermediar, ajutorul unui jurnalist pentru a câștiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord.

Astfel, la data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul Tănasă Julien pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicația sa, avantajându-l și favorizându-l pe contracandidat să câștige acele alegeri. Inculpatul i-a dat de înțeles că, pentru ajutorul dat atunci contracandidatului ar fi primit bani, însă nu a precizat ce sumă primise de la persoana respectivă.

Vezi şi: Mircea Badea a fost CONDAMNAT: Decizia DEFINITIVĂ a judecătorilor

În același context, pentru a-i face același serviciu, inculpatul Tănasă Julien i-a cerut denunțătorului suma totală de 3.500 euro, asigurându-l totodată că va câștiga fără dubiu alegerile cu ajutorul acțiunilor sale pe care le va îndrepta împotriva celui pe care-l ajutase să devină primar în urmă cu 4 ani.

În continuare, inculpatul Tănasă Julien i-a mai spus denunțătorului că, în urmă cu 4 ani, procedase în aceeași manieră și cu alți candidați la funcțiile de primar din alte trei comune.

Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunțătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înțelegere cu contracandidatul său și va avea grijă din nou ca acesta să câștige alegerile locale. De asemenea, denunțătorul urma să fie denigrat din nou în publicația electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromițător.

La data de 11 aprilie 2016, în condițiile stabilite la întâlnirile anterioare, denunțătorul i-a remis inculpatului Tănasă Julien suma de 2.300 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.