Premium
Sunt multe perspectivele în care putem privi ceea ce se întâmplă cu România în aceste zile. Poți discuta politic, poți aborda subiectul inclusiv din punct de vedere geopolitic, economic, social. Poți să încerci să abordezi subiectul mergând pe ideea unor scenarii fantasmagorice sau să încerci să privești realist către adevăratele cauze care ne-au adus în acest punct de fierbere incredibil. Pentru că nu e vorba de o situație ce ține de câteva săptămâni. Vorbim de aproape 27 de ani.
Mulți se întreabă de ce azi, de ce ieri, de ce mâine? Unii chiar cred că e vorba doar de banii lui Soros, pe care au început românii să îl caute și să îl anunțe că au ferme întregi ce pot participa la proteste. Au mai fost momente critice în care românii au ieșit în stradă: 2012, momentul Băsescu – Arafat. Apoi proiectele privind Roșia Montana. Colectiv este o rană pe care nici acum nu am reușit să o închidem. De ce nu au reușit acele momente să fie scânteia care să răstoarne lucrurile și să dea acel restart al societății? Pentru că întotdeauna, în cazurile respective, a existat o supapă de evacuare a furiei.
Azi nu mai putem vorbi de așa ceva. Azi, românii simt că le moare țara. Că este în acea perioadă în care, din clipă în clipă, medicul ar putea veni să îi anunțe că nu mai este nimic de făcut, că pacientul poate fi luat acasă, ca să moară lângă cei dragi.
Spre deosebire de viața fiecăruia dintre noi, când moartea nu prea îți dă răgaz de răzgândire sau de salvare, în cazul României există un ceas, un reminder, care ne spune că au mai rămas 10..9..8..zile până când totul se va sfârși. Ce ironie, unii, de zece zile numără clipele magice alături de un suflet pereche care le-a răvășit viața, iar România numără în sens invers, spre dispariție.
De aceea ies atâția tineri în stradă seară de seară. Simt că le moare țara. Sunt conștienți că este și vina lor, că nu au știut să îi fie alături atunci când ar fi fost mult mai ușor de schimbat lucrurile, dar acum sunt dispuși să facă orice să o salveze. Nu va fi ușor. Nu va fi o bătălie simplă. Au în față un întreg sistem care știe că orice pas în spate, orice șovăială, înseamnă doar perspectiva unor ani grei de închisoare. Pe care nici unul din ei nu își dorește să îi experimenteze.
E ceva frumos în diversitatea pe care o vezi la protestele din București și din țară. Peste 300 de mii de oameni au ieșit ieri ca să transmită unui guvern, dar și clasei politice, un mesaj cât se poate de simplu: „România este a noastră! Nu puteți face ce vreți voi cu ea!„ Iar mesajul acesta vine de la tineri de toate vârstele, de la adulți, de la bătrâni, de la femei frumoase care se întorc seara de la muncă, dar mai fac un popas prin Piața Victoriei. De la mame care își aduc copiii cu ele în piață, ca să fie martori și să respire și ei zile istorice.
Cu aceste gânduri am ascultat astăzi piesa celor de la Voltaj (o puteți asculta pe pagina lor oficială, aici) și trebuie să recunosc că mi-au dat lacrimile. Ne moare țara, ucisă de ai noștri. Și încotro să o mai apucăm? Ai cui să spunem că mai suntem?
