Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Plahotniuc din nou în cărți

Vladimir_Plahotniuc

La această oră s-au închis secțiile de vot de pe teritoriul Moldovei. Analiza este scrisă în dimineața acestei zile, dar pentru a nu influența în niciun fel procesul de votare, am decis să o publicăm la ora 21.

În câteva ore vom cunoaște și câștigătorul oficial al alegerilor pentru postul de președinte al Republicii Moldovei. Din nefericire, este probabil că Igor Dodon să câștige cursa prezidențială. Să lucrăm, deci, pe acest scenariu.

Arhitectura instituțională va arăta astfel: Președintele ales - reprezentantul Partidului Socialiștilor, Guvernul- format dintr-o majoritate parlamentară compusă din PDM și PL, controlat din umbră de Plahotniuc. Guvernul Filip, al actualei majorități, a reușit în ultima vreme să țină țara pe linia de plutire. Luna aceasta s-a semnat acordul cu FMI ceea ce înseamnă o garanție în plus că Moldova va putea să supraviețuiască din punct de vedere financiar în perioada următoare.

După depunerea jurământului pentru postul de președinte, Moldova va avea la conducere un om cunoscut ca apropiat al Moscovei, care a repetat de mai multe ori că vrea ca țara să intre în Uniunea Euro-Asiatică. Guvernul pro-vest va mai putea sta în funcție încă doi ani, când se vor organiza alegeri parlamentare.

Așadar, avem un Președinte pro-est și un Guvern pro-vest.

Timp de doi ani, Igor Dodon nu va putea lua măsuri radicale în privința parcursului european al Moldovei, pentru că nu are și majoritatea parlamentară. Vlad Plahotniuc, conducătorul de facto al coaliției de guvernare, s-a exprimat în favoarea drumului european al țării. Din nou, Plahotniuc este principalul om de care depinde soarta Moldovei. Liderul PDM controlează coaliția de guvernare precum și o parte importantă din presă, având o avere impresionantă. El va juca un rol extrem de important în blocarea lui Dodon.

Politica este de multe ori cinică și pragmatică. Uneori, te faci frate cu dracu ca să treci puntea, iar în politică de multe ori acest lucru se întâmplă. Idealismul este pentru perioada campaniei electorale. După, intervin calculele reci.

Europa este acum în poziția în care nu va avea de ales. Vrea Moldova pe drumul spre Vest, atunci va trebui să găsească o variantă de lucru cu Plahotniuc. Dacă nu, cel mai probabil, în doi ani, Igor Dodon va reuși să își construiască o majoritate parlamentară cu care va putea decide viitorul Moldovei.

Așa cum am spus și aici, pe termen lung, Igor Dodon poate însemna sfârșitul politic și nu numai politic al lui Plahotniuc. Odată cu câștigarea alegerilor parlamentare de către partidul lui Igor Dodon, nu vom mai avea o Moldovă predictibilă.

Mai sunt doi ani până la alegerile parlamentare. În acest timp, forțele pro-europene trebuie să aibă două obiective majore: întărirea partidelor care își doresc continuarea drumului spre Vest și asigurarea unui echilibru, a unei contraponderi la actualul președinte sau mai bine spus, ținerea în lesă a omului Moscovei, Igor Dodon.

Paradoxul alegerilor prezidențiale din acest an a fost faptul că am avut două opoziții, una pro-est, una pro-vest, la adresa guvernării pro-vest. Dacă acest lucru se va perpetua și în următorii doi ani vom ajunge, probabil, ca PSRM să aibă un scor între 45-50%, ceea ce înseamnă ca va avea puterea totală.

Preluarea puterii totale de către partidul susținut de Moscova va fi un pericol major, iar țara își va putea schimba radical drumul său, mai ales că și cetățenii sunt împărțiți aproape în proporții egale: între cei care susțin parcursul european și cei care vor spre Est.

Moldova mai are o șansă să rămână pe drumul său de integrare europeană. Acest lucru se poate face dacă alegerile parlamentare vor fi câștigate de forțele pro-europene. Până atunci, pe termen scurt, Moldova trebuie ajutată din punct de vedere financiar, trebuie ca România să continue și să finalizeze proiectele de infrastructură prin care să i se asigure Moldovei independența energetică față de Rusia. Trebuie dezvoltate proiecte concrete care să ducă la ridicarea nivelului de trai al moldovenilor. Guvernul Filip are nevoie de stabilitate pentru a-și putea continua activitatea, ca să nu avem un risc politic de schimbare a majorității. Place sau nu place, relațiile cu Plahotniuc trebuie să existe și să se treacă într-o nouă fază de negociere. Liderul PDM, oligarhul Moldovei, inamicul public numărul unu, indiferent de cum vrem să îl numim, trebuie să fie un partener de dialog pentru cancelariile străine. Realitatea ne arată că doar așa putem să pregătim o coaliție de guvernare pro-europeană care poate veni în 2018 la putere.

De partea cealaltă, Plahotniuc trebuie să înțeleagă că are un singur joc de făcut și anume asumarea totală a parcursului european. Un joc corect față de liderii europeni. Cedarea controlului instituțiilor statului. Pregătirea unui exit lin din viața publică, după ce Moldova va fi stabilizată . De altfel, în declarațiile sale date presei străine vedem că Plahotniuc înaintează o astfel de propunere. Vom vedea dacă declarațiile lui reprezintă o nouă etapă. Paradoxal, viitorul Moldovei ține acum mai mult de negocieri, de combinații politice, de joc politic cinic, de pragmatism, chiar de jocuri machiavelice și mai puțin de curente de tip Alba ca Zapada.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.