Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poziție FERMĂ a lui Iohannis: 'La aceste provocări trebuie să răspundem cu PROMPTITUDINE'

www.buletindecarei.ro
Klaus Iohannis

"România dispune de o Armată eficientă şi care se înscrie în rândul armatelor de înaltă calitate profesională şi morală", a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.

"Astăzi, 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române, prilej cu care vă îndemn să ne aplecăm cu respect în faţa celor care şi-au slujit şi continuă să-şi slujească ţara cu devotament'', a spus Iohannis, la ceremoniile organizate la Ansamblul Monumental "Glorie Ostaşului Român" din Carei, judeţul Satu Mare.

El şi-a exprimat recunoştinţa pentru cei pentru care "apărarea neamului s-a transformat în crez".

"Încrederea românilor în Armată demonstrează faptul că această instituţie şi-a consolidat, în percepţia generală, profilul de garant al suveranităţii, independenţei şi unităţii statului. În egală măsură însă, cred că oamenii apreciază şi standardele morale şi profesionalismul celor care sunt dispuşi să îşi rişte viaţa pentru binele comun", a afirmat şeful statului.

Citește și: Pleșu ATACĂ înainte de alegeri: 'Proştii fac pe deştepţii, infractorii fac pe călugării...'

Iohannis a arătat că, în prezent, România se află la confluenţa unor zone care generează provocări la adresa securităţii euroatlantice şi care impun redefinirea puterii militare, precum şi adaptarea modalităţilor de răspuns.

"Pe de o parte, în est, Federaţia Rusă pune la îndoială principiile şi mecanismele care asigură stabilitatea la nivel european. Pe de altă parte, asistăm la accentuarea instabilităţii din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv prin apariţia unor noi forme de radicalism şi extremism terorist ori migraţie greu de controlat. La toate aceste provocări trebuie să răspundem cu promptitudine, dar, în acelaşi timp, în baza unei strategii şi a unei viziuni. România a dovedit că are obiective strategice şi că ştie să le atingă", a spus preşedintele Iohannis.

El a amintit că România şi-a asumat să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate.

"Un stat puternic îşi respectă şi îşi protejează cetăţenii. De aceea, eforturile strategice ale statului român vizează, în primul rând, securitatea cetăţenilor şi asigurarea integrităţii teritoriului naţional, prin dezvoltarea unor capabilităţi de apărare proprii, dar şi prin pregătirea populaţiei şi a teritoriului pentru apărare", a susţinut şeful statului.

El a salutat relansarea proiectului de analiză şi planificare strategică şi a amintit că în ultimul an şi jumătate au fost elaborate şi adoptate o serie de documente programatice fundamentale, precum "Strategia naţională de apărare a ţării", "Carta Albă a Apărării", Legea privind planificarea apărării şi noua "Strategie Militară".

"Toţi aceşti paşi care s-au făcut cred că vin să întărească şi mai mult încrederea de care se bucură astăzi Armata României. Pot afirma cu toată convingerea că România dispune, în prezent, de o Armată care funcţionează eficient şi care se înscrie în rândul armatelor de înaltă calitate profesională şi morală", a arătat Iohannis, potrivit Agerpres.

În final, şeful statului le-a mulţumit militarilor pentru că îşi fac datoria cu devotament, patriotism şi abnegaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.