Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima TORPILĂ pentru Robert Turcescu în războiul cu Traian Băsescu: 'Trădător'

basescu parlament

Scandal imens şi acuzaţii dure în partidul lui Traian Băsescu. Robert Turcescu a fost primul care a ieşit la atac. Deputatul i-a reproşat fostului preşedinte amendamentele la legea graţierii prin care vrea sa extinda gratierea unor pedepse si la condamnatii pentru coruptie.

Mai multe detalii aici: A început RĂZBOIUL în PMP: Robert Turcescu îl DESFIINȚEAZĂ pe Traian Băsescu

După aceste declaraţii dure la adresa lui Băsescu, Magda Bistriceanu, o aliata fidela a lui Traian Basescu, a reactionat vehement pe Facebook. L-a făcut praf pur şi simplu pe Robert Turcescu. "Observ că un fost jurnalist, ieșit pe ușa din dos din presă, ajuns în Parlament numai cu sprijinul domnului Traian Băsescu, a ajuns să-i pună condiții și "să-l tragă de urechi" pe fostul președinte! Trist este să vezi cum trădătorii se pliază în funcție de interese! Apreciez oamenii corecți și-mi pare rău că am susținut și am făcut campanie unui astfel de personaj, care ulterior și-a arătat adevăratul caracter!", a tunat Magda Bistriceanu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.