Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RĂSTURNARE de SITUAȚIE: 'Big Brother ANAF' nu va avea acces la toate datele privind plata cu cardul

antena3.ro
anaf

Ministerul Finanţelor a anunţat joi că, în urma consultărilor cu reprezentanţii băncilor, a modificat proiectul de act normativ care dădea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) acces la toate datele privind plăţile efectuate cu cardul de către persoanele fizice la POS-urile instalate în magazine, eliminând unele date precum numărul cardului bancar, însă a sugerat că nu renunţă la măsură, informează news.ro.

Măsura este propusă în cadrul proiectului de conectare a tuturor caselor de marcat ale firmelor la sistemul informatic al Fiscului, fiind inclusă într-un proiect de Hotărâre de Guvern publicat în 12 iulie de către Ministerul Finanţelor.

PERCHEZIŢII DIICOT, după o operaţiune sub acoperire: Falsificatori de bani, conduşi de un poliţist

"În urma consultărilor cu patronatele din domeniul bancar ce au avut loc miercuri, 27 iulie 2016,  Ministerul Finanţelor şi ANAF au luat deja în considerare modificarea articolului 4, alin 3, din Anexa menţionată în materialele de presă, în sensul eliminării unor date (spre exemplu numărul cardului bancar din motive de securitate), inclusiv netransmiterea unor date pe care instituţia emitentă nu le deţine", se precizează într-un comunicat transmis joi de minister.

Totuşi, instituţia nu ia în considerare renunţarea la măsură, susţinând că proiectul de act normativ în care este inclusă prevederea este necesar, vizând "corelarea datelor înregistrate pe bonul fiscal transmis ANAF de către aparatele de marcat electronice fiscale cu datele comunicate de POS-urile pentru bunurile/serviciile pentru care plata se face prin intermediul cardului".

"De asemenea, aceste date sunt utile pentru determinarea corectă a bazei impozabile în cazul în care casele electronice de marcat întrerup transmiterea de informaţii către ANAF (defecţiune, suspendare servicii internet, pană de curent, rea intenţie etc)", susţine ministerul.

ACCIDENT grav la un spital din Capitală: Medici ELECTROCUTAŢI în sala de operaţii

Proiectul de act normativ publicat în 12 iulie de Finanţe acordă angajaţilor Fiscului acces la informaţii detaliate despre toate plăţile făcute cu cardurile în România şi despre posesorii cardurilor care au făcut plăţile.

"În cazul plăţilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea  care gestionează certificarea/autorizarea tranzacţiei, comunică Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacţiei către instituţia acceptantă ,date despre  ID –ul terminalului, ID-ul comerciantului, numărul, valoarea, data, ora,  minutul emiterii bonului fiscal, instituţia acceptantă, numărul cardului utilizat pentru efectuarea plăţii, cod autorizare plată, toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului", se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Rareș Bogdan a EXPLODAT: 'NU vreți să știți și când am avut ultima ERECȚIE?'

Prevederea este inclusă într-un proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, care reprezintă legislaţie secundară în materie fiscală.

Această cerinţă este detaliată într-una dintre anexele Hotărârii.

Legislaţia actuală prevede că marii contribuabili vor fi obligaţi să utilizeze case electronice de marcat începând cu data de 1 aprilie 2017, în timp ce de la 1 iulie 2017 obligaţia este impusă şi contribuabililor mijlocii.

Contribuabilii mici vor fi obligaţi să folosească astfel de aparate de la 1 noiembrie 2017.

Comercianţii sunt obligaţi să achiziţioneze, până la data limită, o casă de marcat cu jurnal electronic care costă între 500 şi 1.000 de lei, potrivit datelor afişate pe site-urile de comerţ online.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.