Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Război total Putere-Opoziție: Miercuri începe prima bătălie

pn psd pnl

Digi24:

Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că PNL va depune miercuri o moțiune de cenzură, ca urmare a adoptării în Guvern, prin ordonanță de urgență, a unor modificări aduse în legislație care ar prejudicia lupta anticorupție.

„PNL va depune moțiune de cenzură, vom dezbate și moțiunea simplă, vom folosi toate instrumentele parlamentare, vom merge la referendum, dacă va fi organizat, și vom fi parteneri ai cetățenilor de bună-credință, care speră ca legea să fie aceeași pentru toată lumea și să nu asistăm la o legalizare a furtului”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a mai spus că  „orice voce care a gândit altfel în țară a fost desconsiderată și pusă la lada de gunoi, într-un beneficiu direct pentru Dragnea”. Liderul PNL îl consideră pe președintele social-democrat „învingătorul acestei seri”.

„Aproape că asistăm la un grup infracțional organizat în momentul de față, pentru că a fost albit în principal Dragnea”, a adăugat Raluca Turcan, care consideră că ceea ce se întâmplă e „înfiorător”.

Întrebată dacă va fi afectată imaginea României în fața partenerilor europeni, Raluca Turcan a reamintit că România este într-un proces de monitorizare pe justiție, e parte a unui cadru european de reguli și principii care stau la baza funcționării statului de drept. „Nu poți să fii beneficiar de fonduri europene și tu să răsplătești nesiguranța, lipsa de predictibilitate și un statut preferențial pentru infractori”, a punctat Raluca Turcan.

Ziarul Financiar:

Germania se foloseşte de cursul de schimb pentru a-şi exploata partenerii din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, măsură care este susceptibilă să declanşeze o alarmă în cea mai mare economie a Europei, spune un cosilier comercial de top al lui Donald Trump, scrie Fianancial Times.
Peter Navarro, şeful Consiliu Naţional al Registrului Comerţului, a declarat pentru Financial Times că moneda euro subevaluată a dat Germaniei un avantaj faţă de principalii săi parteneri comerciali. Opiniile sale sugerează că noua administraţie se concentrează asupra monedei, ca parte a abordării sale dure de tarifare asupra relaţiilor comerciale.
De asemenea, Peter Navarro consideră că Germania este unul dintre principalele obstacole care stă în calea unui acord comercial american cu Uniunea Eurpeană şi spune că acordul cunoscut sub numele de Parteneriatul Comercial şi de Investiţii Transatlantic este deja mort.
Angela Merkel, cancelarul german, a răspuns afirmaţiilor lui Navarro, declarând că Germania nu ar putea influenţa moneda euro. În cadrul unei conferinţe de presă la Stockholm, cu Stefan Lofven, premierul Suediei, Merkel a declarat că Germania a "sprijinită întotdeauna o Banca Centrală Europeană independentă".
Administraţia Trump a declarat public că preferă mai degrabă tranzacţiile comerciale bilaterale decât acordurile multilaterale generale urmărite de Barack Obama, fostul preşedinte al SUA. Săptămâna trecută, Donald Trump s-a retras din acordul comercial Trans-Pacific negociat de către Barack Obama.

Mediafax:

Uniunea Europeană trebuie să menţină statutul de "superputere" şi trebuie să apere ordinea internaţională bazată pe "principiile statului de drept", afirmă Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, lansând un apel la unitate în faţa ameninţărilor din partea Rusiei, Chinei şi Statelor Unite.

Uniunea Europeană trebuie să menţină statutul de "superputere" şi trebuie să apere ordinea internaţională bazată pe "principiile statului de drept", afirmă Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, lansând un apel la unitate în faţa ameninţărilor din partea Rusiei, Chinei şi Statelor Unite.
"Provocările cu care se confruntă acum Uniunea Europeană sunt cele mai periculoase de la semnarea Tratatului de la Roma. Acum, ne confruntăm cu trei ameninţări care nu au mai fost niciodată la un asemenea nivel. Prima ameninţare, externă, se referă la noua situaţie geopolitică. China este din ce în ce mai ambiţioasă, mai ales la nivel maritim, Rusia are politici agresive faţă de Ucraina şi faţă de alţi vecini, apoi avem războaiele, terorismul şi anarhia din Orientul Mijlociu şi din Africa, islamul radical jucând un rol major; de asemenea, avem de-a face cu declaraţii îngrijorătoare din partea noii Administraţii americane (...)", a afirmat Donald Tusk.
"A doua ameninţare, internă, are legătură cu ascensiunea sentimentelor anti-UE, sentimente de tip naţionalist, xenofob. (...) A treia ameninţare se referă la starea elitelor proeuropene. Declinul încrederii în integrarea politică, cedarea în faţa argumentelor populiste şi punerea sub semnul întrebării a valorilor fundamentale ale democraţiei liberale sunt vizibile", a atras atenţia Donald Tusk.
"Într-o lume plină de tensiuni şi confruntare, avem nevoie de curaj, determinare şi solidaritate politică la nivel european. Fără aceste elemente, nu vom supravieţui. Dacă nu avem noi încredere în noi, în sensul integrării mai profunde, de ce ar trebui să aibă altcineva?", a continuat Tusk într-un mesaj care are sloganul "Uniţi vom rezista, divizaţi vom cădea".
"Uniunea Europeană nu trebuie să abandoneze rolul de superputere comercială cu atitudine deschisă, protejând, în acelaşi timp, propriii cetăţeni şi companii, şi amintind că un comerţ liber înseamnă chiar comerţ liber. De asemenea, trebuie să apărăm cu fermitate ordinea internaţională bazată pe principiile statului de drept. Nu putem ceda în faţa celor care vor să slăbească sau să anuleze relaţia transatlantică, fără de care ordinea globală şi pacea nu pot supravieţui. Trebuie să le amintim prietenilor americani de propriul motto: uniţi vom rezista, divizaţi vom cădea", a subliniat Donald Tusk.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.