Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SOCANT. Sacrificiu UMAN. Un copil a fost decapitat in numele zeitei Kali

Un presupus vraci a tăiat capul unui băiat de 4 ani, într-un aparent ritual de sacrificiu uman în India, a indicat presa din această ţară, citată de DPA.

Mai mulţi săteni furioşi din districtul Prakasam, statul indian Andhra Pradesh (sud-estul Indiei), l-au legat pe suspectul de crimă de un copac şi i-au dat foc, a relatat miercuri publicaţia Times of India.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 35 de ani a răpit copilul şi după ce l-a decapitat i-a oferit sângele acestuia zeiţei hinduse Kali, în speranţa că va obţine puteri oculte şi bogăţie.

După descoperirea cadavrului, sătenii au lansat o adevărată vânătoare a suspectului, pe care l-au prins la marginea localităţii, unde l-au udat cu kerosen şi i-au dat foc.

Bărbatul a fost internat într-un spital unde a fost tratat pentru arsuri.

Potrivit poliţiei, o seceră folosită pentru crimă a fost recuperată din casa suspectului.

Hinduismul în India - aminteşte DPA - are o îndelungată tradiţie de sacrificii umane, menite să îmblânzească zeităţile, să ţină la depărtare 'răul' şi să aducă prosperitate. Cazuri rare au fost în continuare raportate în regiuni unde superstiţiile sunt puternice.

content-image

content-image

foto credit: Strdel / Getty Images

 

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.