Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serghei Lavrov le transmite miniştrilor de externe din statele OSCE că ameninţarea rusă este un mit

Serghei Lavrov

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a calificat joi drept 'un mit' ideea ameninţării ruse şi a acuzat statele occidentale că manifestă o atitudine belicoasă ce destabilizează Europa, transmite AFP. 'Numai un dialog real va permite crearea atmosferei necesare şi o analiză obiectivă a potenţialelor militare (rus şi occidental) în Europa', a subliniat el în timpul reuniunii anuale a miniştrilor de externe din statele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care se desfăşoară la Hamburg (nordul Germaniei).

'Să scoatem împreună o hartă a Europei şi să vedem ce avem, unde şi la cine. Suntem convinşi că această analiză va demonstra în mod convingător mitul ameninţării ruse şi va arăta de unde provine adevărata ameninţare', a indicat Lavrov, făcând astfel referire la extinderea NATO şi la desfăşurarea unor trupe ale acestei alianţe în estul Europei. Şeful diplomaţiei ruse a menţionat de asemenea că intervenţiile statelor occidentale în Orientul Mijlociu au destabilizat această regiune până la punctul în care a ajuns să fie ameninţată inclusiv securitatea europeană.

'Trebuie să avem de o discuţie onestă despre cauzele crizei migratorii în Europa, care este rezultatul ingerinţei grosolane în afacerile interne ale ţărilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, ceea ce conduce la haos, la terorism', a subliniat Serghei Lavrov. Cât despre conflictul din estul Ucrainei, în opinia sa autorităţile acestei ţări sunt responsabile pentru zădărnicirea eforturilor de pace prin refuzul dialogului direct cu separatiştii proruşi din Donbas.

În replică, omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, a ţinut un discurs agresiv împotriva 'agresiunii ruse' şi a cerut din nou desfăşurarea unei misiuni militare a OSCE în zona de conflict şi la frontiera ruso-ucraineană. Germania, care deţine preşedinţia anuală a OSCE, a constatat o degradare a relaţiilor în cadrul acestei organizaţii şi a lansat un apel pentru relansarea ei, conform Agerpres. 'Fundamentele OSCE se clatină, tonul între est şi vest devine tot mai dur', a atenţionat şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier. 'Avem nevoie de răspunsuri comune în faţa noilor provocări ale terorismului, extremismului şi atacurilor cibernetice. Trebuie să reconstruim încrederea pierdută', a punctat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.