Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sondaj ingrijorator in Republica Moldova, cu o saptamana inainte de alegeri

vot moldova

Un sondaj recent realizat in Republica Moldova scoate la iveala o serie de rezultate ingrijoratoare pentru drumul european al Moldovei. Cu o saptamana inainte de alegerile parlamentare Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM) conduce in clasamentul preferintelor moldovenilor.

Potrivit sondajului realizat de IMAS la cererea agentiei IPN - PCRM ar obtine 19,6% la alegerile parlamentare, PLDM (liberal-democrati) ar obtine 17,2%, PDM 9democrati0 cu 14,2%, Partidul Patria 8,7% iar Partidul Liberal 8,5%. Partidul Socialist risca sa nu intre in Parlament cu doar 5,3%, iar indecisii reprezinta 9,6% din repondenti.

Totusi numarul celor care vor sa voteze PCRM este in scadere fata de luna septembrie, insa la fel si cei care vor sa voteze PLDM, iar PDM, PL si PSRM au crescut in preferintele cetatenilor in urma campaniei electorale.

"Din punctul meu de vedere, dacă e să comparăm Partidul Comuniştilor de acum cinci ani, când era foarte vizibil, foarte vocal şi foarte prezent, acum are o cu totul altă campanie şi cred că asta face ca ei să piardă. Dacă vă aduceţi aminte, pe timpul crizei politice ei aveau 39 la sută intenţie de vot netă, iar acum, după un an şi jumătate, sunt la 19 la sută. Procentele pierdute de PCRM s-au capitalizat la Partidul Patria, Partidul Socialiştilor, au migrat spre partide de alternativă", a declarat Doru Petruţi, director IMAS, într-o conferinţă de presă.

"Celelalte partide, liberal-democrat, democrat şi liberal, sigur că au trebuit să dea, în primul rând, explicaţii pentru propria prestaţie din campanie, dar resursele şi reţetele din campanie sunt foarte diferite. Vorbim de suport mediatic diferit, de resurse alocate în proporţii diferite, vorbim de capacitatea reţelelor de partid diferită", a adăugat Doru Petruţi.

In ciuda erordarii cu care se confrunta orice lider politic aflat la guvernare, premierul Iurie Leanca beneficiaza in continuare de 40% din increderea moldovenilor. El este urmat de Dorin Chirtoacă (38%), Marian Lupu (33%), Igor Corman (31%), Vlad Filat (28%), Vladimir Voronin (28%), Renato Usatîi (27%) şi Mihai Ghimpu (20%).

Un alt aspect interesant dezvaluit de sondaj este ca moldovenii nu au inca o optiune clara pentru Rusia sau Europa. Astfel, 44 la sută dintre respondenţi consideră că Republica Moldova ar trebui să se apropie mai mult de Occident sau Europa, iar 43 la sută optează mai degrabă pentru apropierea de Rusia, precizeaza Mediafax.

Dacă s-ar organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană, 51 la sută dintre respondenţi ar vota pentru, iar 36 la sută împotrivă. Cifrele sunt apropiate şi în cazul unui plebiscit privind aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, respectiv 47 la sută pentru şi 35 la sută împotrivă.

"Indicatorul ce ţine de intenţia de vot pentru Uniunea Europeană are o evoluţie foarte specifică pentru că de-a lungul vremii el a avut evoluţii şi sub 40 la sută, şi peste 40 la sută, şi a ţinut foarte mult legătura cu agenda politică şi agenda mesajelor principalilor politicieni. Este un indicator care tot timpul a trebuit alimentat şi a reuşit să urce la praguri de felul acesta pe timpul semnării Acordului de Asociere şi acum este întreţinut, cred, şi de comunicarea politică şi spoturi electorale", a explicat Doru Petruţi, directorul IMAS, într-o conferinţă de presă.

"Indicatorul pentru Uniunea Vamală ascunde foarte multă teamă, foarte multă frică. Oamenii nu vor să supere, de fapt, Federaţia Rusă, neştiind neapărat ce însemnă Uniunea Vamală. Reprezentările despre Uniunea Vamală sunt destul de vagi şi se asociază în general cu două-trei elemente: gaz, locuri de muncă, tot ce-au folosit partidele în comunicarea politică", a explicat directorul IMAS.

În ceea ce priveşte aderarea la NATO, 50 la sută din respondenţi sunt împotrivă şi 27 la sută pentru. Doru Petruţi a remarcat totuşi că numărul celor care se declară în favoarea aderării la NATO a crescut, probabil, datorită campaniei unor partide politice care promovează acest obiectiv.

Totodată, 50 la sută din moldoveni ar fi foarte îngrijoraţi dacă Rusia ar încerca să invadeze Republica Moldova, 21 la sută ar fi îngrijoraţi într-o oarecare măsură, iar 24 la sută nu ar fi îngrijoraţi deloc.

Sondajul a fost realizat în perioada 8-19 noiembrie, pe un eşantion de 1.128 de persoane cu vârste peste 18 ani, în 81 de localitaţi şi are o marjă de eroare de 3 la sută.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.