Premium
Valul actual de terorism nu mai este coordonat sub o formă care să permită statelor o prevenție punctuală. Nu mai sunt vizate centre simbolice ci orice grup larg de oameni poate cădea victimă. Nu mai sunt neapărat echipe ci, adeseori, lupi singuratici. Nu mai este nevoie de comenzi specifice ci sunt de ajuns chemări generice la „jihad”. În aceste condiții, merită să ne amintim că terorismul este și un joc al numerelor și probabilităților
Se dă o populație musulmană în Europa.
Dintre aceștia o parte este formată din copii sau nepoți de imigranți, de regulă cetățeni cu acest în regulă ai Uniunii Europene.
Dintre aceștia, o parte se simt frustrați, discriminați, tratați ca cetățeni de mâna a doua, etc.
Dintre musulmanii de a doua și a treia generați care se simt frustrați, o parte își găsesc alinare în brațele unor forme de religie mai radicale (nu neapărat violente, încă). Fiindcă veni vorba, aici se adaugă și unii creștini frustrați care se convertesc la islam și preiau idei islamiste pentru că e cea mai la îndemână sectă.
Dintre aceștia o parte au probleme emoționale șî tendințe suicidare.
Dintre aceștia se (auto)recrutează, preponderent, teroriștii (evident, nu toți au tendințe suicidare, dar destui).
Ei bine, dacă metodele clasice eșuează, dacă nu am găsit în atâția ani marea soluție, merită să vedem dacă putem gâtui fenomenul puțin câte puțin.
În general, musulmanii de generația a doua și a treia nu pot fi expulzați, pentru că sunt cetățeni. Oprirea afluxului de imigranți musulmani ar ajuta dacă am avea motive să credem că valul terorist va dura mai mult de o generație, ceea ce este foarte discutabil. Ceea ce poate și trebuie să fie făcut este să înțelegem ce se întâmplă între generații.
Discriminarea musulmanilor este, în unele țări, o problemă reală. Acest lucru este adevărat în special în Franța dar, și în Belgia (unde înțeleg că statutul musulmanilor poate varia chiar și de la cartier la cartier). Să ne amintim, de exemplu, că acum niște ani au existat revolte de stradă în Franța. Aici statul trebuie să facă ce poate pentru a rezolva problemele prin educație, încercarea de a oferi oportunități, o asigurare a ordinii publice fermă dar nu arbitrară (și, oricum, în colaborare cu comunitățile locale). Nu sunt favoruri pe care le-ar face cineva, nu sunt cedări în fața violenței ci o formă de preocupare normală a unui stat față de cetățenii săi.
În ceea ce privește fervoarea religioasă, știm că dintre musulmanii de origine turcă se recrutează mai rar (spre deloc) teroriști. Asta se întâmplă (și) din cauza faptului că statul turc trimite în exterior imami suficient de moderați. Nu există, din câte știu eu, ceva asemănător printre arabii europeni. Evident, statele creștine nu pot să creeze ele o mișcare de renaștere religioasă anti-violentă printre musulmani. Dar trebuie văzut dacă există parteneri cu care se poate lucra. Marocul, dacă nu mă înșală memoria, folosește grupările musulmane pașnice (inclusiv conservatori salafiți) pentru a contracara influența propagandistică a islamiștilor violenți.
Evident, situația este delicată. Statele europene sunt laice. Islamul conservator pașnic... este doar pașnic, nu neapărat liberal sau modern.
În sfârșit, nu cunosc vre-o inițiativă de sprijin sau monitorizare a celor ce au probleme psihice care cresc riscul de radicalizare violentă, dar, poate, s-ar putea gândi ceva în acest sens.
Așadar, căutarea și rezolvarea cauzelor frustrării sociale, oferirea de alternative religioase și, poate, sprijinul și monitorizarea celor cu probleme psihice ar putea limita cauzele terorismului. Dar, să fim bine înțeleși, nu există motive să credem că aceste cauze pot fi eliminate complet. Valul de terorism care bântuie Europa poate fi limitat dar nu eliminat.
