Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești bune de la Comisia Europeană: Încă două programe operaționale pentru România, aprobate

comisia europeana

Comisia Europeană a aprobat încă două programe operaţionale prin care România va atrage fondurile europene structurale şi de investiţii alocate în perioada de programare 2014 - 2020 - Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.

Potrivit unui comunicat de presă, primul program operaţional al României aprobat de Comisie a fost Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, în data de 28 noiembrie.

"Aprobarea acestor două programe, într-un timp scurt, confirmă calitatea documentelor de programare ale României. Programul Operaţional Competitivitate a fost aprobat mai repede decât anticipau chiar reprezentanţii Comisiei, care aveau programată adoptarea acestui program în 2015. Avem trei programe aprobate în acest an, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă. A fost o provocare, atât în faţa Comisiei Europene, cât şi în faţa scepticilor - a celor care nu au crezut că vom avea rezultate extrem de bune şi pe acest segment", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Programul Operaţional Competitivitate 2014 - 2020, care are o alocare financiară de 1,329 miliarde de euro, va finanţa proiecte care vor susţine creşterea competitivităţii economiei României, în special prin sprijinirea cercetării, dezvoltării şi inovării, respectiv prin acordarea de finanţări destinate susţinerii infrastructurii pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii.

Astfel, vor fi finanţate: creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniile de specializare inteligentă şi în sănătate; creşterea participării româneşti în cercetarea la nivelul UE; creşterea investiţiilor private în cercetare, dezvoltare şi inovare; creşterea transferului de cunoştinţe, tehnologie şi personal cu competenţe de cercetare, dezvoltare şi inovare între mediul public de cercetare şi cel privat; extinderea şi dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii în bandă largă de mare viteză; creşterea contribuţiei sectorului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru competitivitatea economică; creşterea utilizării sistemelor de e-guvernare; creşterea gradului de utilizare a Internetului.

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 - 2020, care are o alocare financiară de 212,76 milioane de euro, va asigura asistenţă orizontală pentru a răspunde nevoilor tuturor structurilor cu atribuţii de coordonare, gestionare şi control pentru fondurile europene structural şi de investiţii din România, precum şi actorilor implicaţi în implementarea proiectelor finanţate din aceste fonduri. Programul va finanţa şi activităţi de informare şi conştientizare a diferitelor categorii de public pentru a asigura înţelegerea în ansamblu a intervenţiilor din instrumentele structurale şi pentru dezvoltarea culturii parteneriale la nivelul sistemului de implementare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.