Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a afirmat sâmbătă, la Slatina, într-o conferinţă de presă, că Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor, este consilier la Guvern.
"Darius Vâlcov e consilier la Guvern, m-am întâlnit de foarte multe ori. (...) Da, la Guvern, sigur. (...) M-am întâlnit, nu l-am întrebat unde e, dar e la Guvern. Cred că asta e (consilier - n.r.), pentru că mă întâlnesc cu el la Guvern şi nu pot să nu spun lucrul ăsta", a precizat Paul Stănescu, potrivit Agerpres.
Darius Vâlcov, fost primar de Slatina şi fost membru al PD-L, a trecut la PSD, de unde a fost adus ca ministru al Finanţelor de către Victor Ponta. El a avut însă o „viaţă scurtă” ca ministru, pentru că imediat au apărut câteva dosare de corupţie şi luare de mită, instrumentate de DNA.