Adrian Năstase, după evenimentele din SUA: Aștept comentariile lui Adrian Zuckerman despre funcționarea statului de drept în America

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-01-2021

Actualizat: 08-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: fanatik.ro

Fostul premier PSD Adrian Năstase a apreciat, vineri, pe blogul său, că intrarea suporterilor lui Donald Trump în clădirea Senatului american va avea consecințe „dramatice” și ar putea genera un posibil vid de putere în echilibrul mondial. El afirmă, în acest context, că așteaptă comentariile ambasadorului SUA în România despre funcționarea statului de drept în America.

Citește și: Cele 10 prognoze ale Alinei Mungiu Pippidi pentru 2021: 'Va fi mare agitație politică pentru a găsi resurse suplimentare de achitat nota de plată'

„Democratia americana s-a defectat putin

Intrarea suporterilor pro-Trump in cladirea Senatului a fost spectaculoasa dar ea va genera numeroase efecte politice in SUA si numeroase comentarii in afara.

In Romania, fara indoiala, multi se vor fi gandit la patrunderea minerilor in cladirea de pe Dealul Patriarhiei dar si la intelepciunea lui Ion Ratiu care a stiut sa le tina piept. Mai cred ca acum Roberta Anastase, din nou parlamentar, va cere din nou daramarea zidului din jurul Palatului Parlamentului, pe modelul din tarile cu democratie consolidata.

Dincolo de gravitatea evenimentelor de pe Capitoliu, consecintele politice in SUA si in lume vor fi dramatice. „Cele doua Americi” vor continua sa se infrunte, generand un posibil vid de putere in echilibrul mondial.

Nu vreau sa comentez eu foarte mult. Astept comentariile ambasadorului Adrian Zuckerman despre functionarea statului de drept in America”, a scris Adrian Năstase.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri