Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat, joi, că nu mai există întârzieri în avizarea studiilor clinice la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM), după ce s-a stabilit un termen de 30 de zile pentru soluţionarea unei solicitări.
"În studiile clinice în momentul de faţă s-a întâmplat o revoluţie şi această revoluţie a fost inclusiv pe teritoriul României, pentru că s-a dat un termen celor care trebuie să realizeze aceste studii clinice de maximum 30 de zile până la soluţionarea unei solicitări. Aşa se face că, în momentul de faţă, la ANMDM nu mai avem întârzieri în avizarea acestor studii. (...) În momentul de faţă, zic eu, lucrurile se desfăşoară cam cum ar trebuie să se desfăşoare în mod constant", a afirmat medicul, la dezbaterea online "Industria inovatoare de medicamente, partener strategic pentru societate, economie şi sănătatea românilor", organizată de DC Media Group, informează Agerpres.
În opinia sa, cercetarea în medicină poate fi stimulată prin crearea unui fond, dar şi prin acordarea de ajutor universităţilor care au centre de cercetare pentru a achiziţiona echipamente.
"Puteam să creăm un fond pentru aşa ceva. În al doilea rând, trebuie să luăm legătura cu universităţile. La nivelul universităţilor sunt centre de cercetare şi acolo cred că am putea să stimulăm ceva mai mult acest lucru chiar încercând să le creăm o serie de facilităţi din punct de vedere al achiziţionării unor echipamente de care au nevoie. O cercetare fără echipamente, în momentul de faţă, nu se prea poate face. În al treilea rând, ar trebui să ne uităm cu atenţie la tânăra generaţie care are idei din ce în ce mai interesante care pot fi puse în practică uneori cu minime investiţii", a arătat preşedintele Comisiei de sănătate din Senat.
La rândul său, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a opinat că finanţarea sistemului medical prin asigurări private de sănătate şi o colectare mai eficientă a CAS ar reprezenta soluţii.
"În 2018, ne-am gândit la o creştere a salariilor în sistemul sanitar, dar cred că, în acest moment, trebuie să revenim şi să vedem ce înseamnă o indexare a medicamentelor generice, o compensare a medicamentelor inovative. La un act medical de calitate contribuie în acest sens, dacă vreţi, şi acele asigurări complementare. Cred că, în acest moment, noi putem gândi, dar mai trebuie să vedem că se şi realizează o finanţare a sistemului medical românesc", a spus Tătaru.
Adrian Streinu-Cercel: S-a produs o revoluție în sistemul medical
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

165
'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
165

2.124
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
2.124

16
Alexandru Rogobete: Investiții în infrastructură și în tratamentul marilor arși
16

246
Alexandru Rogobete anunță reorganizarea sistemului sanitar din Prahova
246

30
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
30

1.560
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.560

39
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
39

54
Anunț despre medicamente: România are stocuri asigurate pentru două luni
54

111
Premieră medicală la Beijing: primul tratament cu anticorpi monoclonali împotriva hepatitei D
111

120
Reformă de miliarde în Austria: ce se schimbă pentru pacienți și cine plătește
120

34
Sală modernă de endoscopie intervențională inaugurată la Arad
34

76
Rogobete: Cineva a spus să lăsăm mașinile acasă; nu pot lăsa ambulanțele în garaj
76

62
Lucrul de acasă ar putea crește rata natalității: Explicația surprinzătoare
62
















Comentează