Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri post-pandemie

Inquam Photos/ Octav Ganea
alegeri tur II prezidentiale 24 11 2019

Trăim o perioadă imprevizibilă care ne-a schimbat modul de viață, dar și orizontul de așteptare. Teama, nesiguranța economică și socială, expunerea continuă la mediatizarea evoluției pandemiei de COVID-19, renunțarea pentru o anumită perioadă de timp la unele activități (de relaxare), dar mai ales (în unele cazuri) pierderea unor persoane dragi, plasează fiecare alegător și candidat într-un alt sistem de referință. Post-pandemie, există riscul de a resimți mult mai puternic efectele unor crize economice, sociale și politice, determinate de accentuarea inegalităților sociale între cei care au reușit să atenueze efectele pandemiei de COVID-19 și cei care nu au beneficiat de acces la educație, asistență medicală și pshihologică sau au rămas fără un loc de muncă. Apariția unor noi categorii de alegători vulnerabili schimbă (mai mult sau mai puțin) geografia electorală, în funcție de specificul circumscripției electorale și de tipul de scrutin.

Concret, nivelul de încredere în actualul executiv poate înregistra o scădere semnificativă în rândul alegătorilor care au primit amendă pentru că nu au respectat prevederile din Ordonanțele militare. Cuantumul amenzii va fi perceput, în cele mai multe cazuri, ca fiind disproporțional cu fapta săvârșită, în special pentru cei care nu avut asupra lor declarația pe propia răspundere. În același timp, persoanele infectate cu COVID-19, împreună cu persoanele apropiate acestora, percep actuala pandemie într-o optică diferită, devenind conștienți de condițiile din sistemul medical, situație imputabilă tuturor partidelor aflate la guvernare în ultimii ani. Similar, în domeniul educației, carențele actuale evidențiază, de fapt, existența unor probleme structurale care accentuează discrepanțele privind accesul la educație de calitate. Digitalizarea întârziată și secvențială, la care unele categorii vulnerabile nu au acces, contribuie la accentuarea stării de (auto)izolare. De asemenea, antreprenoriatul, cercetarea și turismul sunt domenii care necesită sprijin concret din partea autorităților, în caz contrar, situația vulnerabilă a persoanelor afectate riscă să fie exploatată de către personaje care se erijează, în mod cinic, în salvatori de ocazie.

În pofida atenuării confruntărilor electorale în ultima perioadă și a susținerii Guvernului în demersurile privind gestionarea pandemiei de COVID-19 (evitându-se astfel scenariul unui blocaj determinat de incapacitatea premierului desemnat de a forma o majoritate în Parlament), măsuri de tip populist sunt promovate de anumite partide politice. Simultan, actualul executiv este considerat principalul “țap ispășitor”, în special de către actori politici care promovează măsuri fanteziste, decuplate de realitate. Stângăcia și reacția întârziată a executivului, împreună cu situația haotică în care se găsesc principalele partide din opoziție, reprezintă o oportunitate pentu ascensiunea populismului într-o societate în care alegătorii își vor căuta liniștea și fericirea de care s-au bucurat până acum câteva luni. Rețelele sociale (în cadrul cărora devenim mult mai activi în această perioadă) devin principalul spațiu al confruntării și al căutării, al semnalării nevoii (legitime) de a ne detensiona și de a reveni la starea de “normalitate” cu care ne-am obișnuit. Să nu ne lăsăm însă în grija unor “binefăcători” care poartă masca ipocriziție, chiar dacă dispun de carismă și talent...

Autor: Vladimir-Adrian Costea, invitat

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.