Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angajații din FOCARUL de la Ambulanță dau în judecată STATUL: Vor un milion de euro

Digi 24
ambulanta

20 de angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Olt, aflați în spital după ce s-au infectat cu COVID-19, au anunțat că dau în judecată instituția. Medicii, asistenții și ambulanțierii cer daune de 50.000 de euro fiecare, acuzând că au primit măști pentru copii în misiuni, anunță MEDIAFAX.

Cei 20 de angajați care au anunțat că vor da în judecată Serviciul Județean de Ambulanță Olt acuză că s-au îmbolnăvit pentru că nu le-au fost puse la dispoziție măști și nu au fost luate toate măsurile de protecție.

„Este vorba de 20 de angajați. Practic ei, într-un fel sau altul, spun că este un accident de muncă în înțelesul larg, pentru că Ambulanța Olt nu a luat toate măsurile tocmai pentru ca ei să nu se infecteze. Acum cer despăgubiri de 50.000 de euro fiecare, deci prejudiciul se ridică undeva la un milion de euro. Ei spun că au primit măști pentru copii. (...), că nu au fost testați niciodată, că o colegă a fost depistată cu noul coronavirus li nimeni nu a luat vreo măsură. Sunt multe nereguli pe care ei le semnalează”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul celor 20 de angajați ai SJA Olt, Adrian Cuculis.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

Acesta a precizat că așteaptă rezultatul anchetei Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt.

„Să vedem ce spune ITM-ul. Este și un dosar penal care sper să ne ajute prin concluziile de acolo. 20 de oameni vor această despăgubire de 50.000 de euro fiecare. Deocamdată vorbim de raportul făcut de către ITM cu privire la posibilul accident de muncă. Noi spunem că este accident de muncă. (...) Păi îi ții la muncă, tu ești angajatorul, iei niște măsuri de protecție în muncă. Nu ai făcut absolut nimic pentru ei. Oamenii aceștia reclamă faptul că le-ai pus la dispoziție măști pentru copii, când ei sunt adulți, că nu folosiți dezinfectanți cum cereau normele, ci diluați cu apă. Sunt multe acuzații la adresa Serviciului de Ambulanță Olt. ITM-ul are deja o anchetă în curs, în funcție de ce rezultat o să obțin la ITM, totul se va tranșa în instanță. Vreau să strâng un probatoriu cât mai concret atunci când fac acțiunea", a mai declarat Adrian Cuculis.

Directorul SJA Olt, Marinela Prina, spune că ar au fost respectate toate măsurile de protecție, iar medicii ar fi trebuit să depisteze singuri dacă au simptome specifice noului coronavirus.

„Legea spune clar că echipajele medicale din prima linie asigură continuitatea până la venirea rezultatelor. Despre măsurile de echipare vă spun clar: gradul de echipare s-a efectuat în funcție de nivelul de expunere la risc. Au existat dintotdeauna combinezoane, halate, măști, dezinfectanți de mâini, de suprafețe, materiale de igienizare a mâinilor, săpun, apă,caldă, au avut absolut toate condițiile necesare, care pot fi demonstrate, astfel încât să evite această îmbolnăvire. Au avut măști la dispoziție, sunt stocurile pe mașini, care au fost raportate zilnic, la Departamentul pentru Situații de Urgență”, a declarat Marinela Prina.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Pensiile au parte de noi modificări

20 din cei 300 de angajați ai SJA Olt au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

„Vorbim și de ambulanțieri și de medici, medici care, în mod normal, au toată competența să-și autoevalueze starea de sănătate și să recunoască simptomele din definiția de caz. Până în acest moment, la nivelul Serviciului de Ambulanță Olt nu există niciun referat în care să mi se aducă la cunoștință că echipamentele nu sunt conforme, niciunul din acești salariați nu a venit să ne spună că nu există condiții de muncă, echipamente sau că le lipsește ceva", a încheiat Marinela Prina.

Unul dintre ambulanțierii infectați cu COVID-19, aflat în spital, a declarat, pentru MEDIAFAX, că trăiește un coșmar de când a aflat rezultatul testului.

„Vom merge în instanță. Este hotărârea tuturor colegilor care sunt infectați. Eu sunt ambulanțier, sunt internat în spital. Nu avem simptome, dar așteptăm să trecem două teste, altfel nu putem ieși de aici, din spital. Tot ce mi se întâmplă acum e de coșmar, nu credeam în viața mea că o să trăiesc și clipele astea. Nu e vina noastră, asta a fost deranjant, măcar puteau să tacă din gură și să lase așa. Mi se pare aberant. Au fost și măști de proastă calitate, nu întotdeauna, dar au fost măști de proastă calitate. Erau momente când au fost și niște măști cu care nu puteai să acoperi gura și nasul. Nu vrem să ne pricopsim. Nimeni nu a zis că ne pricopsim de pe urma acestei probleme, nici pe departe, dar nu ni se pare corect", a spus ambulanțierul.

Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate

Acțiunea va fi introdusă în instanță după finalizarea anchetei inspectorilor de muncă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.