Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banca Transilvania finanţează grupul E-Infra pentru construirea unui parc fotovoltaic

www.zf.ro
banca transilvania

Banca Transilvania finanţează grupul E-Infra pentru construirea unui parc fotovoltaic

Banca Transilvania a finanţat grupul E-Infra cu 47 de milioane de euro pentru construirea parcului fotovoltaic Doiceşti-Şotânga, investiţie pusă în funcţiune în luna august, informează banca printr-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Energia produsă va asigura energie verde pe durata construcţiei viitoarei centrale cu reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doiceşti şi, ulterior, va reprezenta o sursă suplimentară pentru serviciile interne ale centralei SMR, după punerea acesteia în funcţiune.

"Parcul fotovoltaic Doiceşti-Şotânga va fi în viitor o sursă importantă de energie curată pentru centrala SMR de la Doiceşti. Ne bucurăm că prin această finanţare acordată grupului E-Infra Banca Transilvania apreciază şi susţine un proiect important pentru dezvoltarea centralei SMR, care va avea în viitor un rol strategic pentru securitatea şi tranziţia energetică a României. În acelaşi timp, aceste demersuri transmit un mesaj de încredere cu privire la proiectul centrala SMR. Mulţumim Băncii Transilvania pentru colaborare", a declarat Gianina Pelea, Deputy CEO E-Infra.

Parcul fotovoltaic produce energie verde prin intermediul a peste 123.000 de panouri bifaciale monocristaline cu o durată de viaţă de 25 de ani, fiind construit pe o suprafaţă de peste 115 hectare, cu o capacitate instalată de 80 MW. De asemenea, parcul fotovoltaic este racordat la Sistemul Energetic Naţional prin cele două staţii de transformare 110 kV/MT/JT, Doiceşti şi Şotânga.

"Finanţările verzi fac parte din strategia BT privind sustenabilitatea şi alocarea resurselor, pentru a avea - împreună cu clienţii săi - un impact pozitiv faţă de mediu şi societate", a precizat, la rândul său, Cosmin Călin, director executiv Mari Clienţi Corporativi, Banca Transilvania.

Banca Transilvania a lansat pentru antreprenori, în prima parte a anului, un pachet de soluţii pentru reducerea costurilor cu energia, care cuprinde finanţare BT pentru panouri fotovoltaice, simulator online de economisire a banilor şi oferte din partea partenerilor pe care banca îi are în acest program. Soluţiile sunt destinate antreprenorilor care doresc să-şi crească sustenabil afacerea prin producerea şi utilizarea energiei verzi din surse regenerabile.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are 20% cotă de piaţă, aproape 4 milioane de clienţi, peste 9.200 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.

Cu peste 26 de ani de experienţă, grupul E-Infra este lider de piaţă în servicii integrate pentru proiecte de infrastructură în România şi acţionează ca antreprenor general sau investitor în proiecte complexe de infrastructură prin companiile grupului: Electrogrup, Nova Power & Gas, Direct One, Netcity Telecom şi Wesee.

Nova Power & Gas este una din principalele companii parte a grupului E-Infra şi este producător de energie electrică, furnizor de energie electrică şi gaze naturale şi operator de distribuţie a gazelor naturale. Alături de Nuclearelectrica, Nova Power & Gas face parte din compania de proiect pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti - compania RoPower.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.