Barbarii digitali

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-09-2019

Actualizat: 10-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Google Plus

Aere și alură de civilizatori.

Proclamă că au adevărul la centură. Iar ceilalți n-au habar de nimic, sunt personaje perimate.

Nu admit că greșeala, ca orice e omenesc, e și în sângele și limfa lor. Că nu-s absolviți de erori. Sunt siguri pe ei, cu certitudinea celui care crede că lumea s-a buricat odată cu nașterea sa, și are exitul legat de augusta lui persoană.

Nu-s fanii exercițiului nuanțelor, e pe ori/ori, alb și negru, vinovat sau nevinovat, buni ori răi, după o judecată sumară, în care nu contează dacă probele sunt discutabile, chiar falsificate.

N-au lecturi serioase, dar susțin că știu tot. Confundă cu lejeritate Google cu biblioteca.

Cred că sunt progresiști, fiindcă au ca reper Apusul, și nu realizează că Occidentul este într-o perioadă cronică de decadență.

Sunt activiștii regresului, a disoluției moravurilor și națiunilor, și n-au habar, confundă progresul cu bunăstarea.

Fără să cunoască serios nimic, sunt actori ai spoielii, nativi alunecați din link în link, goi în fond.

Nărăviți ai pixelilor, au impresia că crimele sunt ca un fel de pac-pac din filmele de acțiune, de e aici lejeritatea cu care vorbesc de eliminarea adversarilor.

Pretind cu obrăznicie că li se cuvine orice. Nu acum- de ieri. Supraevaluarea le e firescul. Când, de fapt, merită fix cât merită, cât și la ce se pricep.

N-ai voie să ai milă în ceea ce-i privește, neștiința nu-i deculpabilizează.

Ei sunt barbarii digitali, fatali pentru societățile care nu știu să se apere.

Alexandru Petria

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri