Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Beneficiar de pensie specială de la UE, un profesor de Drept combate pensiile magistraților români

valerius ciuca

Valerius Ciucă, profesor la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, consideră că pensiile magistraților români ar trebui să se bazeze strict pe contributivitate, adică să dispară pensiile de serviciu. Doar că același Valerius Ciucă este beneficiar de pensie specială în calitate de fost judecător la Tribunalul UE.

Ciucă a fost judecător la Tribunalul UE în perioada 2007-2010. Foștii judecători TUE încasează timp de trei ani un salariu pentru obligația de confidențialitate și rezervă. După vârsta de 60 de ani, aceștia primesc o pensie specială, care poate ajunge la 70% din salariul de mii de euro avut la Tribunalul UE.

Într-o postare pe Facebook, Valerius Ciucă susține că, potrivit principiului „nemo judex in propria causa”, având în vedere că nu mai puțin de 5 judecători ai CCR sunt beneficiari ai pensiei de magistrați, Curtea nu poate decide asupra legii de eliminare a pensiilor de serviciu. Acest lucru nu este însă prevăzut în nicio lege. Mai mult, la Curtea Constituțională nu există nici instituția recuzării.

Postarea lui Valerius Ciucă:

„O mare eroare... Judecatorii, cumpene ale justitiei, sunt primii chemați la ponderarea actiunilor publice. Când, în spatiul public, li se discută statutul, ei trebuie să asculte și să mediteze. A fi judecător este o onoare (honorar= gratuit). Nu-i o "funcție". Este o misiune socială, nu o "meserie". Tronul judecății este un "altar", nu un "loc de muncă".

Desigur, toate societatile și, mai ales, cele europene, foarte atașate de valoarea echității, a justiției binecuvantate, le recunosc judecătorilor un statut special. Acest statut nu contrazice principiile generale ale dreptului european. In privinta pensiilor, principiul contributivitatii nu este ignorat. Dimpotrivă. Salariul judecatorului fiind in mod natural mare, contribuția sa la fondul de pensii va fi mare. Pe cale de consecință, pensia va fi o consecință, nu o favoare...

CCR stie ca nemo judex in propria causa... Nu are abilitatea a se pronunta aici. Probabil, justitia europeana va avea un ultim cuvânt aici. De dorit este, insa, ca înțelepciunea locală sa triumfe. Românii nu acceptă privilegii și scheme de exploatare a "slabiciunilor legii". Ca atare, judecătorii ar trebui sa fie primii susținători ai unui sistem non-privilegiant (Privilegia odiosa sum, nu-i așa?)...

PS. Respectarea principiului contributivitatii ar înlătura situații aberante precum cele recenzate recent: asimilarea unor categorii profesionale judecatorilor; migrația profesională spontană (cazul avocatei ce-a devenit judecător cu o lună înainte de pensionare este cel mai legendat); pensionarea la vârste "juvenile"; exercitarea profesiei de avocat sau de consilier juridic in calitate de "magistrat" pensionar; susținerea de acțiuni publice ca "avocat" sau "politician" in fața colegilor "judecători " (fapt extrem de grav de corupție morală inadmisibilă, indexată de dreptul european... etc.).

PPS. Pensia, precum toate conditiile private ale existentei, este independenta de statutul social. Ești judecator european si vrei să locuiești in bungalow. E dreptul tău. Vrei să protejezi planeta circuland cu Ford Ka. E dreptul tău. Vrei să fii atlet velociped. Esti binevenit.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.